Exclusiv! ELENA UDREA interviu pentru TABU!

In noul numar TABU, acum la toate punctele de distributie a presei, puteti citi o antologie a interviurilor acordate de ELENA UDREA pentru revista:

Nu este doar o femeie foarte ambițioasă, ci și un politician tenace, care știe să-și folosească toate atuurile. Și mai este și vedeta care a propulsat TABU în peste 500 de media (inclusiv CNN, France Press etc.), atunci când a apărut ultima oară pe coperta revistei și când a dat de înțeles, în premieră, că este tentată de cursa prezidențială!

 TABU: Erați ambițioasă la școală, în grupul de colegi?

ELENA UDREA: Da, am fost un copil foarte ambițios. Am luat premiul întâi din clasa I și până într-a VIII-a. La liceu, am trecut prin acea perioadă tumultoasă a adolescenței, pe care eu am simțit-o acut, punându-mi întrebările pe care și le-a pus toată lumea, doar că mi se părea că eu sunt prima. Apoi am devenit pragmatică și am început să învăț doar la materiile care mă interesau. N-am mai fost premiantă, dar am rămas un elev bun.

Dar erați un lider informal?

Nu știu, cred că ar trebui să întrebați foștii colegi, ei ar ști să răspundă cel mai bine. Eram lider și prin faptul că eram comandant, mai întâi de detașament, apoi locțiitor de unitate. Îmi amintesc că am fost prima elevă care a fost făcută pionier. Era o formă de recunoaștere importantă pentru acea perioadă și-mi aduc aminte că am fost așa de mândră când m-au făcut comandant de detașament, că mi-am pus șnurul și la șorțuleț. Mi-a spus învățătoarea că trebuie să-l port doar cînd mă îmbrac în costumul de pionier.

Cum v-ați defini ca femeie?

Sunt un partener foarte loial într-o relație. Sunt o persoană foarte consecventă, mie mi se întâmplă rareori să consider că lucrurile au ajuns la o limită. Întotdeauna mai găsesc resurse pentru a trece peste probleme. În rest, sunt o femeie puternică dacă reușesc să trec peste ceea ce mi se întâmplă în viața publică. Mai puțin mă gândesc la mine ca femeie, mai mult mă gândesc la mine ca persoană, ca om. Niciodată n-am avut pretenția despre mine că aș fi un om modest, nici acum nu sunt prin ceea ce urmează să spun: chiar mă bucur de mine însămi. Sigur că mai sunt lucruri pe care le fac și n-aș vrea să le fac. Poate mi-e jenă uneori că fac lucruri care nu sunt conform cu principiile mele, dar trebuie să le fac. De exemplu, trebuie să comentez activitatea unei femei politician. N-aș vrea să fac asta, dar n-o comentez ca femeie, ci ca politician, pentru că altfel ar fi discriminare pozitivă. Dar chestiunile astea nu le fac cu dragă inimă. În rest, sunt foarte bucuroasă că am reușit să nu mă schimb nici datorită faptului că sunt o persoană publică, nici pentru că, în timp, am avut norocul de a accede social.

Când v-ați îndrăgostit, cum erați?

Pe cât sunt de cerebrală, pe atât sunt de romantică într-o relație. Deși, dacă stau să mă gândesc bine, toată viața am făcut ce a trebuit. E adevărat că am făcut o alegere, dar am ales ce trebuie. Într-o relație, nu știu cât pun suflet și cât rațiune, dar cred că pun mai mult suflet.

Prima ședință politică vă mai amintiți care a fost?

Pot să vă spun cum ne-am întâlnit prima oară cu președintele Traian Băsescu, care câștigase postul de primar al Capitalei și a cerut să se întâlnească cu consilierii Alianței. Vai, ce a putut să ne facă! A măturat cu noi. Pentru că noi, care tocmai câștigasem alegerile, dar nu aveam niciun merit – cel puțin cei ca mine care atunci intraseră în politică – ne-am permis să spunem tot felul de prostii. Ne credeam atât de importanți, că mai aveam puțin și îi fixam și agenda primarului, dar noi nici nu călcaserăm în Primărie. La un moment dat, ne-a spus testul stâlpului. „Voi veți fi politicieni când se va opri lumea pe stradă și vă va recunoaște. Dacă vă puneți la un colț în intersecție și trec oamenii pe lângă voi fără să știe cine sunteți, nu sunteți politicieni.” Și îmi amintesc că în toată ședința n-a mai scos nimeni un cuvânt. Atunci am început lecția de politică.

Dacă mâine ați renunța la viața publică, ce-ați face?

Nu vreau să renunț la viața politică, e viața mea, fac ce mi-am dorit și îmi place foarte mult. Dar m-am gândit ce s-ar întâmpla dacă n-aș mai face asta. Cred că aș fi exact ce am fost înainte, avocat.

Ați tânji după celebritatea aceasta?

Fiind lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în viață, sigur aș suferi dacă n-aș mai face politică. Dar celebritatea îmi folosește ca politician dacă îmi aduce încrederea oamenilor; altfel mi-a adus numai neplăceri. Pentru mine, un pas în plus către celebritate înseamnă o mulțime de lucruri negative care se întâmplă în spate. Nu pot spune că celebritatea mă face fericită pentru că ea s-a construit pe un context negativ în ceea ce mă privește. Dar politician fiind, dacă mă gândesc la celebritate ca la forma prin care poți să obții încrederea oamenilor, am nevoie de ea.

Cam câte perechi de pantofi aveți în dressing?

 Am păstrat inclusiv încălțările de la nuntă. Nu erau pantofi, erau o pereche de cizmulițe albe. Am și pantofi de când eram studentă. Sigur, nu-i mai port, dar au valoare simbolică. Nu colecționez pantofi, nici tablouri, nici mașini, nici case. Nu mi-am schimbat mașina de șase ani și locuiesc într-o casă cu parter și etaj, de 70 mp pe nivel. Dar îmi place să fiu o femeie elegantă. Au fost atâtea dezbateri pe tema pantofilor Elenei Udrea (de parcă celelalte femei din politică s-ar încălța în opinci, nu tot în pantofi), încât m-am bucurat că, fără să renunț la această cochetărie, am demonstrat că poți munci 14 ore pe zi și pe tocuri. E adevărat,  e puțin mai incomod și, poate, la un moment dat, puțin mai nesănătos, dar în niciun caz bucuria femeii de a fi elegantă nu o împiedică să fie un profesionist.

Ce faceți după 14 ore de muncă pe tocuri? Puneți opincile?

Primul lucru pe care-l fac la miezul nopții, când ajung acasă, țintesc dormitorul. Pantofii zboară din picioare imediat ce-am intrat pe ușă.

Care e cel mai important lucru la care ați renunțat când v-ați asumat postura de om politic?

 Viața personală. De multe ori, fostul meu soț afla de la televizor unde sunt. Nu apucam să-i comunic. Și nici măcar nu călătoream în toate locurile în care eram invitată în calitate de ministru! Dacă ar fi fost după agenda externă pe care o aveam, jumătate de an ar fi trebuit să fiu plecată. Nu am avut concediu în ultimii ani și îmi spuneam în vară că mi-aș dori ca, în vacanță, pur și simplu să dorm la mine acasă. Altfel, dacă m-ai lăsa într-o casă pe un vârf de munte să nu fac nimic, doar să stau și să mă uit la brazi, aș putea face asta un week-end întreg.

Care sunt principalele trei condiții pe care trebuie să le întrunească personalitatea unei femei, pentru ca aceasta să fie considerată o femeie puternică?

Să nu renunțe, orice s-ar întâmpla, la obiectivele pe care și le-a propus, să poată să depășească, cu zâmbetul pe buze, orice piedică specifică în calea unei femei și să nu se ghideze după dictonul „Scopul scuză mijloacele”.

Care sunt obiectivele dumneavoastră?

Categoric, sunt politice. Eu nu fac politică din întâmplare. Fac politică fiindcă eu am dorit să fac politică. Am știut că, dacă vreau să impulsionez anumite evoluții în societate, trebuie să fac mai mult decât avocatură. Fac parte din acea generație de tineri care și-a dorit, și încă își dorește schimbarea, modernizarea țării noastre din ’89 încoace. Politica îți dă oportunitatea de a acționa concret pentru aceste obiective. Am profunde sentimente patriotice și cred că de dragostea noastră pentru țară depinde modernizarea României. Și salvarea ei.

De când vă doriți să candidați pentru funcția de președinte?

De cand mă știu, oamenii au încercat să-mi smulgă astfel de declarații. Probabil că există o așteptare la nivelul societății noastre ca o femeie să ajungă în cele mai înalte funcții în stat. Până de curând, al treilea om în stat, președinta Camerei Deputaților, era femeie și era chiar mai tânără decât mine: colega mea, Roberta Anastase. Avem tot mai multe exemple la nivel internațional de femei care acced până la cea mai înaltă funcție în stat.

Fără asocierile de imagine potrivite, ați fi avut, în momentul de față, aceeași imagine publică în ascensiune?

Nu. Am avut șansa sprijinului lui Traian Băsescu în politică, la fel ca multe alte colege de partid. Realitatea este că toate femeile din PDL care ocupă astăzi funcții publice importante au fost promovate de președinte, măcar la început de drum. Eu nu sunt o feministă; nu-mi plac întâlnirile între femei în care filosofăm pe baza discriminării de gen, dar, întotdeauna când ne întâlnim, ne uităm să vedem ce pantofi are cealaltă sau dacă a mai fost recent la coafor. Dar am decis să sprijin public femeile care aleg să intre în politică. Trebuie să generăm exemple, să câștigăm încrederea celor care ne privesc, făcând pași concreți pentru a schimba percepția și comportamentul față de femeile din politică. Avem nevoie să ne propunem obiective concrete în politică și să le atingem, pe etape.

Când ați avut mai multe beneficii sufletești: în timpul activității de consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, sau, apoi, ca ministru?

Activitatea mea de consilier prezidențial a fost pe o perioadă foarte scurtă. Mi se potrivește mult mai bine funcția de ministru, fiindcă aici eu decid ce trebuie să fac, nu execut deciziile altcuiva. Îmi pun în practică proriile decizii. Experiența de la Cotroceni a fost importantă. Am avut șansa extraordinară ca, după șapte luni de consilier general la primăria Capitalei, să merg șeful administrației prezidențiale. Îi mulțumesc președintelui Traian Băsescu pentru încredere. O dată cu plecarea de la primărie, președintele și-a luat din echipa cu care a lucrat mai mulți oameni. Adriana Săftoiu, consilier, Sulfina Barbu, ministru, Mioara Mantale, prefectul Capitalei. Eu eram doar consilier de stat, n-aveam rang de ministru. Mai mult a fost povestea decât atribuțiile mele reale în administrația prezidențială. Presa mi-a atribuit mai multe lucruri decât făceam eu acolo. Exact acum nouă ani îmi dădeam demisia, în urma unei campanii de presă. Pe vremea aceea, eram sensibilă la astfel de lucruri. Ulterior, am dus războaie mult mai mari și din toate am ieșit învingătoare. În plus, lucram în echipa președintelui, iar tot ce mi se întâmpla mie îi putea afecta imaginea. Am plecat din decizia mea, dar, sigur, cu regrete, pentru că și-acolo, la fel ca și aici, mi-am asumat schimbarea.

Care este cel mai important gest pe care l-a făcut Traian Băsescu pentru dvs.?

Cooptarea în echipa sa, mai ales faptul că mi-a acordat credit pentru funcția de Șef al Cancelariei Președintelui României. Însă sunt, totuși, o femeie care a ajuns aici ducând și singură războaie pe care puțini bărbați le-au dus. De aceea nu trebuie să ne raportăm tot timpul doar la momentul din care am pornit. Trebuie înțeles că, în politică, ascensiunea în cadrul unui partid se face pe bază de loialitate, de implicare în viața partidului, de devotament față de cauza lui. Fiecare personaj politic, în existența lui, beneficiază de o mână întinsă din partea unui altcuiva. Aud des exprimări critice despre diverse persoane, de genul „Este omul lui X”. Nu este nimic rău în a fi în echipa cuiva. Așa funcționează un partid, cu echipe care luptă pentru mizele comune ale partidului. Fiecare îl susține pe cel cu care poate să lucreze.

Ce părere aveți despre femeile din spatele bărbaților puternici, care preferă să păstreze un low-profile?

Le spun că pot sta la fel de bine și în fața lor.

Selecție din interviurile TABU acordate în februarie 2008 (autor: Cristina Bazavan) și noiembrie 2011 (autor: Ramona Pop).

...Citeste mai mult in TABU de noiembrie!