Laura Nureldin: "Să castrăm pedofilii!"

E o experiență revelatoare să fii prieten pe Facebook cu frumoasa știristă a Antenei 3; pasiunea cu care militează pentru drepturile animalelor și ale copiilor îți confirmă că  impresia fugară pe care ți-o dă un zapping rapid pe TV, și anume că toți cei din televiziuni sunt retardați, e falsă.

Laura s-a născut la Iași, dar după numai trei săptămâni, familia ei a plecat la București. Tânăra a absolvit psihologia și, căutându-și un job de vară în 2002, a ajuns să prezinte jurnalul de la ora 10.00, la Realitatea. Apoi a ajuns să aibă propria emisiune. Ulterior, a fost ofertată de un post TV după altul, destinația finală fiind pupitrul de știri al Antenei 3. Alaltăieri, pornind de la știrea referitoare la moartea unei fetițe de zece ani, Patricia Dragoș, violată și ucisă de un pedofil – crimă care n-a stârnit nici 1% din isteria și măcelul care au urmat morții minorului Ionuț Anghel – propunea pe Facebook un proiect de lege vizând castrarea chimică a tuturor pedofililor din România.

TABU: Am citit pe Facebook că, mai în glumă, mai în serios, ai o propunere de lege. Ne dai detalii?

Laura Nureldin: Zilele trecute, am citit o știre care, pe mine una, m-a cutremurat: o fetiță de numai 10 ani a fost violată și ucisă. Din păcate, reacția oamenilor este ceva de genul "Așa... și? Cazuri din astea sunt cu zecile, dacă nu mai multe". Tocmai de aia mi se pare înspăimântător. La fel de înspăimântătoare mi se pare dubla măsură: un alt caz cumplit, cel al lui Ionuț Anghel, a stărnit o vie și vehementă reacție publică. N-am glumit, legat de ideea castrării. Mi se pare o variantă demnă de luat în calcul. În fond, există țări civilizate în care castrarea chimică a pedofililor și a violatorilor este aplicată. Știu că și în România s-a discutat la un moment dat despre asta dar, din motive care îmi scapă, ideea nu s-a concretizat nicicum.

Și, ironic, activiștii care apărau drepturile oamenilor erau interpelați de aceeași indivizi care acum dau din umeri cu „dar de copii nu vă pasă, nu?”! De ce crezi că, în țara noastră, câinii trezesc o indignare publică mai fioroasă decât criminalii pedofili?

De ce un caz nu singular, dar rarissim, stârnește valuri de proteste și dezbateri, iar un caz din păcate la fel de dramatic și mult mai frecvent întâlnit e trecut lejer la categoria "diverse"? La întrebarea ta mi-a răspuns un domn care a comentat la postarea mea despre Patricia: omul mi-a scris foarte franc că și pe el îl deranjează prezența câinilor. DIn păcate, tindem să reacționăm doar egoist, la ceva de care ne temem că ne-ar putea răni și pe noi. Dacă i se întâmplă doar altuia, ducă-se.

Soluția justă ar fi, așadar, castrarea chimică a agresorilor sexuali.

Da, eu susțin castrarea chimică a pedofililor și a violatorilor. Tu știi cum se face identificarea agresorului de către victimă la noi? Victima trebuie să pună mâna pe umărul agresorului. I se face poză. Câte femei care au trecut printr-un viol vor fi dispuse să facă asta? Câte violuri nu sunt reclamate fix din acest motiv?

Ziceai că indiferența față de pedofili se datorează faptului că adultul obișnuit nu se simte amenințat în mod direct de ei?

Adultul obișnuit, model românesc, de multe ori spune în cazul unui viol: "Ei, lasă, că i-a plăcut și ei".

Sau "Da' de ce umbla dom’ne cu fusta aia pân' la fund?".

Inclusiv dacă "ea" este un copil de zece ani?

Sper că nu. Dacă "ea" este un copil de 10 ani, cum spuneam, va fi trecut la "diverse". În fond, sunt atâția copii care mor în România, nu? Găsesc cutremurător faptul că frecvența cu care se întâmplă o nenorocire ne face să o privim ca pe un fapt divers. În vreme ce o tragedie care se întâmplă extrem de rar în România, față de alte moduri cumplite în care mor copiii aici, e privită ca o pandemie. Dacă tot am vorbit despre cazul Ionuț, aș vrea să clarific ceva: Mi-aș fi dorit ca toți acei părinți care au cerut în stradă siguranță pentru copiii lor să fi fost la fel de vehemenți atunci când se discuta posibilitatea pedepsirii mai aspre a pedofililor.

Chiar așa, părinții de ce nu se simt amenințați de pedofili? Că nu pare nimeni foarte indignat / speriat / alarmat de această știre. Crezi că, și în cazul părinților, predomină interesul legat de propria siguranță și atât?

Nu pot să înțeleg... Dacă aș avea un copil, m-aș teme mai mult de răul pe care i-l pot pricinui oamenii. Din motive care îmi scapă, oamenii sunt mult mai... indulgenți cu semenii lor decât cu un necuvântător. Mie una mi se pare că răul pe care îl face o ființă dotată cu rațiune și conștiință trebuie sancționat mult mai drastic decât cel făcut de o vietate care acționează din pur instinct.

Ai apărat foarte mult cățeii, în măcelul binecuvântat de Radu Banciu, care a promis public recompense financiare pentru cei care torturează câini și care a înmulțit atrocitățile comise asupra animalelor. Au existat consecințe?

Consecințele vor veni - sper. Credeam că sutele de sesizări trimise la CNA se vor finaliza cu o amendă pentru postul TV și cu o sesizare înaintată Parchetului. Cum onor. CNA l-a mângâiat părintește pe creștet pe Banciu și ne-a urecheat pe toți, am ales altă cale: am semnat un denunț penal împotriva acestei persoane, pentru instigare la violență si la distrugere de proprietate privată (personajul invita lumea să jupoaie și câinii din case sau curți).

Crezi că există vreo explicație rațională pentru modalitățile de tortură a animalelor la care au recurs multe persoane din România?

Rațională? Sper că mă întrebi în calitate de absolvent de psihologie. Știi, o trăsătură comună a marilor criminali sadici este că tuturor le plăcea să chinuie animale în copilărie. Probabil că tendințele psihopatoide sunt singurele care pot împinge un om să facă ce i s-a făcut Griviței, de pildă, cățelușa cu botul tăiat. Am văzut și imagini (postate chiar de cei care duseseră cățeii respectivi la veterinar) cu un câine căruia îi fuseseră tăiate labele, sau cu un altul spintecat cu un cuțit. Pe scurt? E plină lumea de nebuni. Le trebuie doar o mică scânteie și o vor considera semnal de start.

Și transferul de "vinovăție" de la cei nouă câini din curtea unde a fost găsit Ionuț la toți câinii patriei, cu sau fără stăpân?

Lorena, asta e în firea omului. O face chiar și cu semenii săi. De câte ori în istoria speciei ăsteia care nu-și înțelege menirea nu au fost prigonite și exterminate comunități întregi, pentru că UN membru al comunității respective a făcut nu-știu-ce? Uite: în Rusia, pentru că un individ "cu aspect de străin" a comis o crimă, acum au loc manifestații violente împotriva imigranților. Atâta putem, din păcate.

Revenind la cazul micuței Patricia și la al altor copii violați, care ar fi pașii pe care i-ai urma pentru a trezi awareness? Propunerea de castrare chimică de pe profilul tău ar putea fi punctul de plecare al unei campanii?

În primul rând, exact ce am făcut: să semnalez cazurile respective și altfel decât ca simple știri de jurnal, în calupul de crime și violuri. Mi se pare bizar că unii mă întreabă "Și cum o să faci cu legea asta?" Prieteni, eu sunt un cetățean plătitor de taxe. Eu am trimis niște oameni în Parlament și îi plătesc să fie legiuitori. Dacă mă apuc eu de creat proiecte de lege atunci îi trimit pe ei acasă, că și așa se distrează pe prea mulți bani. Revenind: semnalarea cazurilor respective inclusiv - sau mai ales - legiuitorilor care se grăbesc să inițieze/voteze/promulge legi și ordonanțe de guvern pentru orice altceva în afară de siguranța cetățeanului.

Da, toți suntem simpli cetățeni, dar în ultima vreme parcă trebuie să luptăm de zece ori mai intens pentru orice. Crezi că e greșit ca un cetățean simplu să coordoneze o campanie de awareness pentru o lege pe care el o consideră necesară, dar pe care alții o ignoră?

În niciun caz nu e greșit, dar fac asta în felul meu. Cred că e mai eficient ca fiecare dintre noi să facă ce știe cel mai bine. Și din păcate ai dreptate: în ultimii ani a trebuit să ne cerem drepturile de parcă ar fi fost privilegii.

Crezi, în mod realist judecând, că ideea castrării chimice a pedofililor pe teritoriul României va deveni vreodată o lege funcțională și, mai ales, aplicată?

Sper. Probabil că, acum 200 de ani, și dreptul la vot al femeilor părea o utopie. Iată că ne-a ieșit!