Monsters of Rock: Iron Maiden

Probabil că toți metaliștii români așteaptă concertul Fecioarei de Fier, de pe 24 iulie (Piața Constituției) cu aceeași nerăbdare cu care îi așteaptă redacția noastră. Știu, când spui "echipa  unei reviste de femei", nu te gândești la o gașcă care face moshpit pe Bring Your Daughter... To The Slaughter și terorizează vecinii cu The Number of the Beast, nu-i așa? Ei bine, suntem complecși și posedăm multe aspecte, exact ca viața în viziunea  lui Nae Caranfil.

Ar fi plictisitor să încep să vă povestesc în fraze clișeu cum Iron Maiden sunt niște prezențe longevive și perene pe scena întunecată a heavy meta... Dar v-ați săturat de texte care au pretenția că vă învață ceva. Mai bine vă spun chestii simpatice.

A. Numele trupei vine de la instrumentul de tortură omonim, de sorginte nemțească (germanii au avut infinite resurse creative în domeniul chinuirii altora, încă din Evul Mediu) un fel de cutie de metal de forma Fecioarei Maria, cu țepi pe interior. Dacă păcătuiai grav, erai închis în Fecioara Maria, până-ți regretai profund toate faptele reprobabile. Iar instrumentul respectiv de tortură  a evoluat dintr-un alt instrument, de data asta de tortură psihică: Schandmantel (mantia rușinii) care avea tot forma trupului, era tot din metal - practic era identică, dar îi lipseau țepii. Păcătosul era obligat s-o poarte public și lumea din piețele medievale se purta... ei, bine, medieval: îi arunca diverse insulte și diverse legume în cap. Istoria nu ne spune dacă  păcătosul le și aduna la final, să-și facă o salată de crudități.

B. Iron Maiden au fost printre primele trupe care au practicat brandingul personalizat. Mascota lor, Eddie, prezentă și pe afișul alăturat, i-a însoțit încă de la debut, din 1975, când noi nu existam nici măcar sub formă de sărut pe banca din parc. Logo-ul trupei, cu fonturi inspirate dintr-un film SF din 1976, a rămas ca un fel de amprentă personală - invitând nenumărate trupe la o maimuțăreală stupidă și fără haz. Numai la mine-n liceu erau două trupe rock care-și scriau numele în format similar, iar dacă Getuța îl iubea pe Vasile, care era rocker pletos, riscai să găsești pe ușa băii un frumos "VASILE" caligrafiat gotic cu ruj negru. O altă permanență e sloganul de pe discuri:  Up The Irons. De unde și până unde? Păi, frontmanul trupei care, spre surprinderea oamenilor normali, nu e vocalistul Bruce Dickinson, ci basistul și principalul compozitor Steve Harris, e fan al echipei de fotbal West Ham United, al cărei slogan e Up The Hammers. Mă întreb cum o fi să ai fani mai celebri decât tine.

C. Cel mai vesel episod vin viața fecioarelor de fier a fost momentul glorios din 1982, de după lansarea albumului The Number Of the Beast, când niște organizații creștine preasmerite i-au  acuzat de satanism. Inițial, sfințiile lor au dat enoriașilor recomandarea să ardă exemplarele albumului anatemizat. Apoi, au avut o revelație: dacă arzi albumul, necuratul se poate ridica în fumul care rezultă și poate pătrunde în credincioși pe calea aerului. Știu, sună  a una dintre glumele mele insipide, dar de data asta e pe bune, chiar ăsta a fost raționamentul lor. Și, în cele din urmă, preasmeriții au găsit soluția: albumul trebuie spart cu ciocanul. De fapt, The Number Of The Beast era o biată referință culturală la un poem de Robert Burns pe care creștinii nu-l citiseră.

D. Revenind la trupă: ziceam mai sus că, spre deosebire de trupele obișnuite, unde lead-ul e vedeta incontestabilă, diva posterelor și trofeul principal pe lista groupies-urilor, în cazul lui Iron Maiden, Bruce Dickinson s-a alăturat trupei abia în 1981, la înregistrările albumului The Number Of The Beast și a fost tratat inițial ca pămpălăul trupei. Propunerile lui creative  erau respinse în permanență, pentru că Steve Harris n-avea nici o dorință să-l lase pe ultimul venit să influențeze direcția generală a lucrurilor. A fost nevoie ca Dickinson să plece din trupă și să lanseze un album solo fabulos, intitulat Balls To Picasso, urmat de  două albume -  concept extrem de interesante, Accident at Birth și The Chemical Wedding, pentru ca restul trupei să învețe să-i  respecte personalitatea artistică. La asta s-a adăugat și faptul că înlocuitorul lui Dickinson în Iron Maiden, Blaze Bayley, a cedat vocal în timpul concertelor. Așadar, meditând îndelung, Harris a ajuns la concluzia că, poate, Dickinson e totuși demn de păstrat. Și reuniunea  s-a întâmplat în 1999, cu un turneu internațional de mare succes, Ed Hunter, și cu un nou album (Brave New World, 2000)  care a declanșat valuri de pasiune, în ciuda clișeului ăla din lumea muzicii: "Mna, acum, în noul mileniu, nu se mai fac albume care să merite ascultate, contează doar piesele, bla-bla".

Ultimul lor album, The Final Frontier (2010) e o nouă demonstrație, după aproape patruzeci de  ani de carieră, că heavy metalul poate fi nemuritor. A ajuns pe locul I în topurile a 28 de țări și a câștigat un Grammy pentru Best Metal Performance. Iar turneul prezent, Maiden England, a rezultat într-un nou record: Maiden prestează a cincea oară ca headlineri la prestigiosul Donington Park. Nimeni n-a avut această onoare până în prezent.

La lista lor impresionantă de premii de toate felurile, discuri de aur și  platină se adaugă și Zmeura de  Aur pentru Coloană Sonoră în 1989 - pentru că, se știe, Hollywood-ul n-are umor.