De la o vârstă foarte fragedă, frumoasa mulatră Nadine Voindrouh a avut tot ce-și putea dori o femeie: o carieră de succes ca prezentatoare tv și cântăreață, bani și admiratori. Numai că toate acestea n-au mulțumit-o. A stat șapte ani în SUA, încercându-și norocul pe platourile de filmare, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Și atunci, s-a întors în București, unde s-a implicat cu pasiune, onestitate și devotament, alături de Claudiu Bleonț și campionul la gimnastică Marius Urzică, în repetițiile pentru spectacolul <strong>Amedeu, sau cum să scapi de el cu greu</strong>, de Eugen Ionescu, programat
De la o vârstă foarte fragedă, frumoasa mulatră Nadine Voindrouh a avut tot ce-și putea dori o femeie: o carieră de succes ca prezentatoare tv și cântăreață, bani și admiratori. Numai că toate acestea n-au mulțumit-o. A stat șapte ani în SUA, încercându-și norocul pe platourile de filmare, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Și atunci, s-a întors în București, unde s-a implicat cu pasiune, onestitate și devotament, alături de Claudiu Bleonț și campionul la gimnastică Marius Urzică, în repetițiile pentru spectacolul Amedeu, sau cum să scapi de el cu greu, de Eugen Ionescu, programat pentru 4 și 18 aprilie la Teatrul Național de Operetă.
Cei doi artiști repetă, împreună cu regizoarea Andra Negulescu și tinerii actori care-i secondează, la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”. Deși insist să nu o facă, își întrerup repetiția pentru discuția cu mine. Nadine e veselă, primitoare „Ia un corn, ia o sana” și foarte pătimașă. E încântată de textul lui Ionescu: „absurdul ăla savuros”, de colaborarea cu Bleonț: „un profesionist cum rar vezi; sunt onorată că m-a ales pe mine” și de Marius Urzică: „omul ăsta are atâta candoare; umple scena cu bunătatea lui”.
Nu mă pot abține să nu întreb: când avea tot ce-și dorea în România, ce a determinat-o să lase tot și să plece? „Le-aveam pe toate în afara mea: casă, mașină, bani; dar eram incompletă din punct de vedere uman. Aici, nu mă puteam ocupa de asta, pentru că eram bruiată de viața mea socială foarte activă, plină de narcisism și de orgolii. America se afla la o distanță suficient de mare, încât să-mi dea voie la introspecție”. A devenit astfel, spune ea, un om mai adaptat societății. „Cred, sincer, că orice om are nevoie de o călătorie inițiatică; deși gândul că al meu pui o să zică într-o zi: ‘Mamă, mă duc să-mi caut starea de bine’ îmi face părul măciucă. Dar știu că e dreptul lui”.
În State, rolurile de film erau rare. A lucrat ca ospătăriță, iar cei mai buni prieteni ai ei erau parcangiii: „era greu și scump să găsești loc de parcare în Beverly Hills; și atunci, ei îmi parcau mașina, iar eu le dădeam bunătăți care nu fuseseră mâncate de oamenii bogați.” Nu pot să nu remarc că, în București, ar fi fost clienta unui astfel de loc. „E foarte greu! La început, ești purtat de entuziasm; apoi, încep să te ajungă oboseala, grijile, extenuarea audițiilor – banii abia ajung pentru educația, cărțile, cursurile copilului. Și, da, ai dreptate: serveam atâtea vedete; eram atât de aproape fizic de ele, dar aveam statut diferit. Asta scoate din tine o umilință nobilă”. Când, uneori, obținea câte un rol, simțea că plutește: „Ăla e orașul în care realmente nu există rol mic, ci actor mic. Din orice imbecilitate pe care o jucai, puteai spera că ai tras lozul cel mare. Dezamăgirea venea a doua zi, când telefonul nu mai suna”.
Îi amintesc de afirmația ei recentă, că a fost prea bătrână și grasă pentru Hollywood. „Acolo, dacă ești imigrant, n-ai acte și ai trecut de 25 de ani, e prea târziu. Îți ia zece ani să scapi de accent și să procuri acte. În plus, camera de film e generoasă cu fețele osoase, iar în filmele cu negri, de pomeți și buze proeminente. Dar piața filmelor cu negri e prea mică.”
Profit de ocazie s-o întreb de rasism în România, respectiv în State. „În România, nu mai simt ce culoare am, pentru că am mașină și sunt ferită de mârlănia vulgului; în America; m-am lovit de un rasism paradoxal: negrii mi-au spus Oreo. Mie-mi plăceau biscuiții, credeam că e de bine; ei însă mă luau în derâdere cu asta, spunând că-s negresa albă pe interior. M-au asociat unei categorii detestate, aceea a negrilor care stau ore în șir în fața oglinzii, maimuțărindu-i pe albi.” O acuzau că e negresa care sărută băieți albi. „Cum să le zic, de fapt, nu sărutasem niciodată un băiat negru?” Și ai făcut-o, în cei șapte ani de State? „Nu comentez!”
Artista devine extrem de indignată când o întreb despre zvonurile propagate de niște site-uri, care susțineau, cu poze contrafăcute, că Nadine s-ar fi apucat de filme porno. „E un lucru foarte grav și periculos. Așa poți distruge vieți. Încă îi căutăm pe autori, să-i putem acționa în judecată. Goana după senzaționalism a presei...” Parez, spunându-i că, de obicei, tabloidele își orchestrează acțiunile în cârdășie cu vedetele, iar noul val de starlete ar face orice pentru atenție. „Cred că e o problemă cu respectul de sine. Dacă părinții te-au respectat și te-au iubit, crești și te dezvolți cu respect de sine. Dar fetele care fac asta nu au habar de valoarea lor umană pentru că, odată, cineva nu le-a oferit protecția de care ar fi avut nevoie. Când nu primești decât feedback de genul ‘Ești o proastă, ești o tâmpită!’ ajungi la promiscuitate doar pentru a demonstra că exiști. Învață-i pe părinți să-și iubească copiii, să-i respecte, iar aceștia vor ajunge adulți sănătoși. Uită-te la Monica Columbeanu. Mă mir că femeia aia poate să lege două vorbe, la ce părinți a avut”.
