Lifestyle· 3 min citire

Obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, neconstituțională

masca de protectie

masca de protectie

Scris de Andreea Damian Publicat: 16 feb. 2022, 09:33

Curtea Constituțională a constatat că OUG care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise este neconstituțională din motive care țin de procedura legislativă.

Consecința ar putea fi anularea de către instanțe a amenzilor date începând din noiembrie 2020 și care nu au fost plătite, dar numai pentru viitor, în procese care nu au o decizie definitivă.

Curtea Constituțională a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în ședința de marți a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, invocând că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că, prin efectul acestei decizii,rămân în vigoare celelalte prevederi din Legea 55 și din Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, urmând să fie eliminate doar dispozițiile cuprinse în OUG 192/2020.

În acest caz, Curtea Constituțională a fost sesizată de către un student care a fost amendat și care a contestat amenda în instanță.

Decizia CCR nu va afecta amenzile aplicate deja

Augustin Zegrean, fost judecător la Curtea Constituțională, a explicat că decizia CCR nu va afecta și amenzile pe care oamenii le-au primit pentru nepurtarea măștii.

„(Amenzile n.r.) rămân date. Cele care s-au dat în vremea când era legea în vigoare rămân date. Amenzile s-au plătit. Cei care le contestă s-ar putea să aibă succes în instanță, dar este vorba de legea până la declararea ca fiind neconstituțională și se bucură de prezumția de constituționalitate. Tot ce s-a făcut până la data la care decizia Curții intră în vigoare este ok, după aceea nu mai este ok. Amenzile care nu au fost plătite vor fi plătite dacă nu sunt constestate, pentru că nu se anulează prin decizia Curții”, a explicat fostul judecător CCR pentru „Adevărul”.

Totodată, Augustin Zegrean a mai transmis că după ce decizia Curții va fi publicată în Monitorul Oficial, se va renunța la purtarea măștii în spațiile deschise. Cu toate acestea, fostul judecător a explicat că Guvernul poate să vină cu o nouă Ordonanță de Urgență în acest sens, modificată.

„Are la dispoziție 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial să modifice dispoziția legală și să o pună în acord cu decizia Curții”, a mai declarat Zegrean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News