Dragostea e în aer, în ultima comedie a lui Pedro Almodóvar. Dar nu așa cum ați crede voi, citind acest enunț.
Din punctul meu de vedere –mic și irelevant, cum e el - Los amantes pasajeros este unul dintre cele mai importante filme reputatului regizor spaniol care, prin opera sa, a făcut mai multe pentru comunitatea gay decât șaptezeci de mii de activiști și tot atâtea cuvântări de mare angajament. În mod cert, cel mai bun de la La mala educación încoace. E nevoie de o mână de geniu pentru a aduce în fața oamenilor un film care să îmbine într-un mod atât de apropiat de perfecțiune comedia
Dragostea e în aer, în ultima comedie a lui Pedro Almodóvar. Dar nu așa cum ați crede voi, citind acest enunț.
Din punctul meu de vedere –mic și irelevant, cum e el - Los amantes pasajeros este unul dintre cele mai importante filme reputatului regizor spaniol care, prin opera sa, a făcut mai multe pentru comunitatea gay decât șaptezeci de mii de activiști și tot atâtea cuvântări de mare angajament. În mod cert, cel mai bun de la La mala educación încoace. E nevoie de o mână de geniu pentru a aduce în fața oamenilor un film care să îmbine într-un mod atât de apropiat de perfecțiune comedia de situații, drama unui spațiu capcană - Samuel Beckett style, meditația amară asupra fragilității relațiilor umane, multiple aluzii economico-politice și, desigur, umorul gay dezlănțuit care constituie una dintre notele aparte ale modului lui Almodóvar de a vedea cinemaul.
Și de această dată, un punct forte sunt personajele. Arta lui Almodóvar de a construi personaje pitorești și năucitoare, care seduc de la simpla apariție, dă deliciul vizionării. Iar dacă ultimele lui filme au avut intrigi mai complicate și cu mai multe ițe decât cea mai îmbrobodită comedie bulevardieră, de această dată, artistul merge pe simplitate și o îmbinare impresionantă de frivolitate și profunzime. Claustrarea beckettiană a avionului cu defecțiuni tehnice, silit să abandoneze drumul spre Mexic și să facă cercuri pe deasupra orașului Toledo până când li se va permite aterizarea, silește la o oarecare înghesuială. Un grup restrâns de persoane: șapte pasageri de la business class, trei stewarzi gay, un pilot și un copilot sunt siliți să intre foarte adânc unii în intimitatea altora – în încercarea de a eluda senzația iminentă a posibilei prăbușiri. Și cum poți face asta mai bine, decât prin intermediul sexului și al drogurilor?
Amuzant modul în care filmul începe cu Antonio Banderas și Penélope Cruz, starurile care, presupui tu, spectator, vor juca rolurile principale ale filmului. De fapt, cei doi vin, comit boroboața care generează intriga, apoi pleacă și nu mai reapar. Dacă ajungeți la filmul ăsta cu cinci minute întârziere, habar n-o să aveți că a avut două mari vedete în distribuție. Și, îmi permit să adaug, nici n-o să vă lipsească.
Dacă pasagerii de la economy pot fi drogați cu ușurință și reduși la tăcere, cei de la business class forfotesc continuu, intră și ies în cabina piloților de parcă ar fi la ei pe tarla, au răspunsuri cu mult înaintea echipajului profesionist și concentrează, în șapte figuri emblematice, întreaga situație economico-politică a Spaniei, care, nu întâmplător, se îndreaptă și ea spre Mexic.
Un afacerist bogat, vânat pentru fraude, care încearcă să evite închisoarea; o dominatrix îmbătrânită, dar extrem de sexy (Cecilia Roth, superbă), care se laudă cu trecutul ei influent și cu filmările erotice care, sugerează ea fin, îl implică și pe rege, o vizionară dilie și virgină, care poate localiza cadavre, și care stârnește valuri de haz în etapa filmului în care toată lumea se acuplează în fel și chip,numai ea se plimbă de colo până colo și pune întrebări de genul: „I-o bagi prin față sau prin spate?”, un mexican enigmatic cu față de criminal profesionist care – surpriză! – e criminal profesionist; un actor celebru, îmbătrânit, urmărit de diverse iubite care îi fac crize de gelozie la un telefon public care se aude în toată cabina și un cuplu de amorezi, format dintr-un traficant de droguri și o fată aflată într-un trip perpetuu. Acum am avut revelația: dacă scriam cronica în limba engleză, aș fi intitulat-o Tripping on an Air Trip.
Așadar, mescalina, drogul favorit al lui Aldoux Huxley, apare în momentul în care nervii tuturor sunt tensionați în ultimul hal și, brusc, drama claustrării și a lipsei de perspectivă devine o comedie a deșertăciunii. E ceva irezistibil în modul în care ființa umană poate trece în câteva secunde de la tragic la penibil și înapoi. Iar Almodóvar are grijă să-i dea fiecăruia doza lui de tragism, dar și pe aceea de ridicol. Avem parte de confesiuni înduioșătoare și de deliruri grandomane, de secrete de familie și de indiscreții frivole, de elemente surpriză și de foarte mult sex, totul într-un ritm alert, jucăuș, care face cele 90 de minute să pară o jumătate de oră.
Cu acest ultim film, Almodóvar se apropie de comediile sale din tinerețe, cele care i-au adus consacrarea: Pepi, Luci, Bom y otras chicas del montón, Laberinto de pasiones sau Entre tinieblas: în sensul crizei profunde economico-sociale soluționate prin libertinaj și căutarea imediată a plăcerilor. Ca dovadă că poți rămâne un enfant terrible chiar și la 64 de ani.
