După ce am ieșit de la Le Havre al lui Aki Kaurismäki, am stat să-mi sistematizez gândurile, să identific exact condimentele care au dat gustul final al produsului. Și mi-am dat seama că, asemenea bucătarilor, există regizori-contabili și regizori-artiști. Regizorul contabil e ăla care cântărește cantități bine determinate: 10 grame realism se amestecă cu 40 de grame de situație tensionată și se fierb la foc mic timp de 40 de minute. Regizorul artist e ăla care-ți furnizează un deliciu atât de consistent și de unitar, încât ți se pare că nu-l poți defalca pe ingrediente; că a apărut un nou
După ce am ieșit de la Le Havre al lui Aki Kaurismäki, am stat să-mi sistematizez gândurile, să identific exact condimentele care au dat gustul final al produsului. Și mi-am dat seama că, asemenea bucătarilor, există regizori-contabili și regizori-artiști. Regizorul contabil e ăla care cântărește cantități bine determinate: 10 grame realism se amestecă cu 40 de grame de situație tensionată și se fierb la foc mic timp de 40 de minute. Regizorul artist e ăla care-ți furnizează un deliciu atât de consistent și de unitar, încât ți se pare că nu-l poți defalca pe ingrediente; că a apărut un nou copac și a produs exact genul ăsta de fruct. Cam asta ar fi senzația inițială, după ce părăsești amețit de încântare cinematograful.
Dar, datoria ta de om-care-scrie-despre-asta e să le explici oamenilor pârghiile și mecanismele magiei, ceea ce, uneori, poate fi un job ingrat. Pentru că, dacă le dețineai, erai și tu Kaurismäki și boicotai și tu Premiile Oscar.
Poate că este vorba de arta de a descoperi cu camera frumusețea specifică a unui oraș de la malul mării, poveștile uscatului și ale apei. (Știu, aici textul devine de un lirism grețos, dar credeți-mă pe cuvânt, după ce vedeți filmul, veți simți la fel). Poate că este vorba de arta de a construi personaje excepțional de bine caracterizate din detalii infime. Poate că este vorba de curajul de a explora estetismul nebănuit al imperfecțiunilor fizice: nevasta mult-iubită a eroului (Kati Outinen) e de o frumusețe cel mult modestă, și la fel și Minnie, nevasta rockerului bătrân Little Bob (Richard Piazza), un fel de epigon al lui Little Richard, care nu a optat pentru numele de scenă Little Dick din motive evidente :) . Poate că este vorba de talentul de a transforma un cadru cu o masă de lemn și o vază simplă cu o floare galbenă într-un tablou. Poate este vorba, mai presus de toate, de geniul cu care ești furat de toată această lume și nu-ți dai seama cum realitatea devine magie, cum locuitorii simpli se coalizează să salveze un negrișor simpatic și cum însuși inspectorul de poliție se face că nu-l vede, din simplă umanitate.
Poate că merită să vizionați un film construit cu logică emoțională, care să nu vă prezinte lumea așa cum este ea, ci așa cum ar fi minunat să fie.
