Lifestyle· 8 min citire

Șase motive greșite pentru a deveni mamă. Și unul corect.

bebelu__i____i_copii_s__n__to__i_b395cc1

bebelu__i____i_copii_s__n__to__i_b395cc1

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 16 aug. 2013, 12:23

Ieri, am ieșit la cafea cu o gașcă de fete. Și, din vorbă în vorbă, din subiect de râs  în subiect de râs, toate am descoperit că am avut copilării oribile. De ce? Pentru că, nu știu cum se face, dar toate mamele noastre  au ales să ne aibă din motive absolut ridicole. Pentru a scuti alți potențiali copii de copilării dezastruoase ca ale noastre, iată o trecere în revistă a motivelor absolut eronate pentru maternitate. Motive care nu lasă în urmă decât o femeie frustrată, cu o povară de gât, și un copil care-și petrece primii doisprezece ani din viață dorindu-și să nu se fi născut, pentru că simte

Ieri, am ieșit la cafea cu o gașcă de fete. Și, din vorbă în vorbă, din subiect de râs  în subiect de râs, toate am descoperit că am avut copilării oribile. De ce? Pentru că, nu știu cum se face, dar toate mamele noastre  au ales să ne aibă din motive absolut ridicole. Pentru a scuti alți potențiali copii de copilării dezastruoase ca ale noastre, iată o trecere în revistă a motivelor absolut eronate pentru maternitate. Motive care nu lasă în urmă decât o femeie frustrată, cu o povară de gât, și un copil care-și petrece primii doisprezece ani din viață dorindu-și să nu se fi născut, pentru că simte în mod acut faptul că deranjează. Deci, fetelor, iată de ce să NU  contribuiți la creșterea populației Terrei (care, oricum, e deja suprapopulată).

1.       Presiunea partenerului

Din motive care diferă de la caz la caz,  mulți bărbați preferă să-și știe nevasta ocupată. Fie că ideea că și ea are o carieră îi calcă grav pe nervi, și-i face să se simtă mai puțin „capul familiei”, fie că vor să calce strâmb și o femeie cu timp liber e mai vigilentă decât una care a stat toată noaptea să aline pruncul din orăcăitul inexplicabil, cert e că mulți, foarte mulți bărbați ajung să-ți explice după un timp că e datoria ta să naști pui vii și să-i hrănești cu lapte, că de-aia te-a făcut Dumnezeu mamifer.

Dacă cedezi, sătulă de insistențe sau speriată că te va părăsi, toate spumele tale pentru nopți albe, mameloane iritate, kilograme în plus se transferă asupra bietei ființe absolut nevinovate, care n-a cerut să se nască. De aceea, noi, comitetul copiilor neiubiți, te implorăm: nu o face. Trăiește-ți viața, ieși prin discoteci, fă sex cu cine-ți place, distrează-te și fă copii după ce ți-ai potolit toate curiozitățile. Măcar vei ști să dai sfaturi realiste despre sex, când copilul va face 14 ani, nu sfaturi de muiere frustrată, care își învinuiește inconștient copilul pentru tot ce a pierdut. Iar dacă boul nu înțelege că tu nu ești pregătită pentru a renunța la bețiile de la ora 3, părăsește-l. Adevărata dragoste înseamnă să înțelegi. Nu să impui.

2.       Nevoia de șantaj

Multe femei se simt insuficient iubite și atunci, mecanismul din capul lor e următorul: „Dacă îi torn lui Vasile un plod, sigur va fi mai iubitor, mai afectuos, mă va căuta în coarne și se va umple subit de responsabilitate părintească.”

Dacă Vasile ar avea de gând să se comporte iubitor, ar face-o pur și simplu. Un bărbat care te iubește, te iubește. Și motorina respectivei iubiri e în el și în tine. În nici un caz în instrumente de șantaj cum ar fi „oops, bă, Vasile, sunt în luna a patra, ce facem?”

Iar dacă Vasile nu mai e iubitor, poate nu mai simte nevoia să fie. Poate relația s-a consumat și nu-l mai atragi. Se întâmplă. Poate așa e felul de a fi al lui Vasile. Te-a curtat un timp, te-a avut, i-a trecut euforia și a revenit la stilul nepăsător pe care tu nu i-l știai. E mult mai simplu să-i spui: „Băi, Vasile, mă deranjează că nu ești iubitor, putem face ceva în privința asta sau ne căutăm, fiecare în parte, parteneri iubitori?”, decât să faci copilul, să descoperi că burta și depresiile tale de gravidă îl mută definitiv la mă-sa, apoi să te răzbuni ani în șir pe biata făptură inocentă că a fost un instrument de șantaj neadecvat.

3. Spiritul de turmă 

AKA: Toată  lumea face chestia asta, deci trebuie s-o  faci și tu.

Cred că principalul motiv al nefericirii profunde a celor mai mulți oameni este că pierd timpul încercând să se alinieze la ce face toată lumea, în loc să identifice ceea ce-și doresc ei, ca personalități de sine stătătoare.

Eu am simțit că încep să trăiesc abia în clipa în care am rupt legătura cu toți cei care-mi spuneau ce trebuie OBLIGATORIU să fac (pe bază de "toată lumea" sau pe bază de "vecina noastră de la trei") și am luat-o pe cont propriu.

Hai să zicem, dacă toată lumea poartă de mâine pantaloni mov cu pene pe fese, ești doar ridicol, dar nu doare. În schimb, să accepți lungul și durerosul proces al maternității doar pe bază de "toată lumea", fără să-ți asumi ce înseamnă de fapt, e o tâmpenie majoră. Evident că tot pe bietul copil te răzbuni pentru că ți-ai luat povara lui pe gât să nu cumva să cazi din rândul lumii. Nicidecum pe propriul tău spirit conformist. "Mai bine nu te aveam!" "Ei, uite, în sfârșit un punct în care suntem de acord!"

4.       Nevoia de animal de companie

 

„Te-am făcut pentru că mă simțeam singură și neînțeleasă”. „Și ce trebuia să fac eu, un sugar incapabil de sunete articulate?”, mă întreabă prietena mea. „Să trec direct la Sigmund Freud?”

Cert e că, în clipa în  care ai apărut pe lume să fii leac de singurătate cuiva, ești tratat, de mic, ca o ustensilă. Nimănui nu-i dă prin cap ideea vagă că, eventual, și tu ești o ființă umană cu personalitate  proprie. Trebuie să-ți placă ce-i place ei, trebuie să-ți displacă ce-i displace ei, fiecare părere personală e pedepsită aspru și fiecare inițiativă dă naștere la scene de cruzime familială.

Mda. Eu am animal de companie, nu copil, și tot nu-l sufoc în halul ăsta. Nu-l silesc să fie vesel când sunt eu veselă, să fie obosit când sunt eu obosită și pupăcios când am eu porniri afectuoase. Brutalizarea stărilor cuiva, ignorarea nevoilor lui mi se pare cea mai crasă formă de neiubire. Ajunge să te uiți la pisoi și-ți dai seama că moare de somn și că e în regulă să-l lași să doarmă. Cred sincer că lucrul ăsta e valabil și pentru copii.

5.       Nevoia de a exercita autoritate

 

„La ea la serviciu, maică-mea era ciuca bătăilor de joc”, povestește o altă prietenă. „Toată copilăria, am avut senzația că m-a făcut din nevoie de compensație. Să simtă și ea că poate să-și șteargă cizmele de cineva?”

Simptomele pe care le descrie sunt ușor ciudate, într-adevăr. Între patru ochi, maică-sa se purta normal. Dar de cum apărea o a treia persoană la orizont, devenea o scorpie, începea să țipe la fiică-sa, să-i dea ordine și s-o urecheze. Am observat și eu, în fast – food-uri și hipermarketuri, tendința unor părinți de a se transforma în factori de nesfârșit scandal și de a-și teroriza cu răcnete odraslele, pentru nimica toată. De fiecare dată, îmi vine să le dau cu coșul plin de marfă în cap. „Bietul copil n-are nici o vină că ești tu o jigodie înnăscută; lasă-l naibii în pace!”

6.       Nevoia de a-și împlini visele prin reprezentant

 

Poate ți-ai dorit să fii cântăreață de operă și nu te-a lăsat taică-tu, că făceai familia de râs în fața vecinilor. Poate ți-ai dorit un soț milionar, dar nu te-a luat decât Gică de la matrițerie, și el beat, pe întuneric. Și strângi din dinți și zici: „N-am ajuns foarte departe, dar o să fac eu o fată, iar ea o să…”

Genul ăsta de mamă știe ce școli TREBUIE să faci, ce liceu, ce facultate, eventual ce haine să porți, cu ce bărbați să discuți și ce să le spui. „Dar, mamă, plăcerea mea e să desfund bude!” „TU FACI CE ZIC EU, EU ȘTIU CE E CEL MAI BINE PENTRU TINE!”

Serios, oameni buni, femei dragi, împliniți-vă visele. Pentru voi. Puteți fi ce vreți voi în viață, dacă puneți osul la treabă. Omul este adaptabil, flexibil, maleabil și ductil - v-o zice una care a vorbit ungurește în familie toată viața și a ajuns scriitor de limbă română. Nimic nu e imposibil, dacă vrei ceva și faci eforturi susținute pentru a pune acel ceva în practică. Nu chinuiți un suflet nevinovat, răpindu-i dreptul la  propria identitate. Nu-l puneți să își poarte cu voi primele războaie din viață.

Iar dacă nu sunteți pregătiți să vă obișnuiți cu ideea că ăla mic și pufos e tot un om, care mâine va ști sigur că preferă să se retragă în munți și să exploreze peșteri toată viața, de exemplu, și nu să facă balet profesionist, să vă compenseze vouă frustrările, nu faceți copii. Mai maturizați-vă.

"Dar, Lorena, ai zis că ne dai și un motiv corect!"

"Sir, yes, sir."

Unicul motiv corect pentru a avea copii e: OK, pot să îmi asum, ba chiar îmi doresc responsabilitatea de a iubi și a educa o viitoare ființă umană. Mi-am trăit suficient de mult viața, încât să nu regret că voi sacrifica timp și bani îngrijindu-l. Pot accepta gândul că, după ce va începe să gândească de sine stătător, va avea idei diferite – e chiar recomandat să le aibă. Am în mine un surplus de dragoste; a sosit timpul să capete o formă.”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle