Lifestyle· 2 min citire

Soprana Anda Pop revine pe scena Operei Naționale București, în spectacolul „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini

Anda Pop

Anda Pop

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 11 ian. 2013, 22:10

După ce a fost aplaudată de publicul Operei Naționale București cu ocazia concertului dedicat Zilei Naționale a Germaniei din data de 3 octombrie 2012, soprana Anda Pop revine pe scena instituției pentru spectacolul de excepție „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini - vineri, 18 ianuarie, ora 19.00. Astfel, povestea din Țara Soarelui Răsare o va avea ca protagonistă pe solista Operei Brașov, care va interpreta rolul principal feminin – Cio-Cio-San (Madama Butterfly) – din cunoscuta operă a lui Puccini. Soprana Anda

După ce a fost aplaudată de publicul Operei Naționale București cu ocazia concertului dedicat Zilei Naționale a Germaniei din data de 3 octombrie 2012, soprana Anda Pop revine pe scena instituției pentru spectacolul de excepție „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini - vineri, 18 ianuarie, ora 19.00. Astfel, povestea din Țara Soarelui Răsare o va avea ca protagonistă pe solista Operei Brașov, care va interpreta rolul principal feminin – Cio-Cio-San (Madama Butterfly) – din cunoscuta operă a lui Puccini.

Soprana Anda Pop a colaborat, de-a lungul carierei, cu Opera Națională București, Orchestra Națională de Cameră, Orchestra Națională Radio, Opera din Budapesta, precum și cu filarmonici din țară și străinătate.  Repertoriul său cuprinde roluri precum Donna Elvira din „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, Contesa din „Le Nozze di Figaro” de același compozitor, Alice Ford din „Falstaff” de Giuseppe Verdi, Adalgisa din „Norma” de Vincenzo Bellini etc. A efectuat mai multe turnee în străinătate – în Austria, Germania, Luxemburg, Franța, Elveția, Marea Britanie, Africa de Sud – și a colaborat cu soliștii Teatrului San Carlo din Napoli la proiectul „Le Donne di Puccini” în perioada 2007-2008. De 15 ani, colaborează cu pianista Verona Maier, împreună susținând numeroase turnee în țară și în străinătate.

Despre rolul Madama Butterfly, solista a declarat: „Personajul a fost pentru mine o provocare încă din studenție, iar cea care m-a îndemnat spre abordarea acestuia, găsind că dețin coloritul și capacitatea vocală spre a-l susține, a fost maestra mea, doamna Georgeta Stoleriu. În 2007, după un studiu intens sub atenta supraveghere a celei care a fost una dintre cele mai mari Cio-Cio-San ale timpului, doamna Eugenia Moldoveanu, am obținut Premiul al II-lea la Concursul Internațional „Madama Butterfly” (Japonia), fiind apoi invitată în Țara Soarelui Răsare doi ani consecutiv. Așadar, invit publicul bucureștean la acest spectacol, sperând să devină o clipă de emoție pură spre a uita cotidianul”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News