Alexandra Dinu, dezvăluiri picante despre viața amoroasă

Alexandra Dinu
Alexandra Dinu este o femeie foarte discretă în ceea ce privește viața ei personală. După divorțul de fostul fotbalist Adrian Mutu, vedeta a luat calea Italiei și s-a stabilit la Roma împreună cu fiul ei, Mario.
Frumoasa actriță nu și-a mai refăcut viața cu nimeni, însă au existat câțiva bărbați în viața ei. În prezent, ea formează un cuplu cu un producător de succes de la Hollywood. Este vorba despre Jeffrey Greenstein, însă Alexandra nu a oferit niciodată detalii despre relație cu el.
Totuți, într-un interviu acordat OK!Magazine, Alexandra Dinu a dat câteva detalii intime despre viața amoroasă, dar și despre ceea ce înseamnă să crești singură un copil, aflat acum la vârsta majoratului.
„Să crești singură un copil nu este deloc ușor, dar cu siguranță este mai bine așa decât să rămâi într-o familie în care există nemulțumire sau tensiuni. Să ai un copil este cea mai frumoasă bucurie a vieții, iar eu m-am bucurat de fiecare zi pe care am avut-o alături de Mario. El a fost mereu o parte importantă din modul în care am decis anumite lucruri de-a lungul vieții: fie că a fost vorba despre mutarea în altă țară, despre implicarea într-un alt proiect sau despre alegerea oamenilor care ne-au fost alături. Pentru mine a contat ca lui să îi fie bine, să fie fericit și să poată să se bucure de copilărie sau, mai târziu, de adolescență”, a spus Alexandra Dinu.
„Având în vedere că mutarea mea din România a avut loc când eram foarte tânără, am învățat cât de important este să știi să comunici cu oamenii din viața ta. Au fost multe momente când eu eram în altă țară sau chiar pe un alt continent, iar familia, prietenii mei apropiați erau mult mai departe. Oamenii care contează vor fi mereu lângă tine, chiar și la distanță, se bucură pentru șansele tale, te înțeleg și știu că totul este temporar. Și oricum am avut grijă să nu stau departe pentru prea mult timp de cei pe care îi iubesc”, a mai spus actrița în vârstă de 40 de ani.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























