Actualitate· 2 min citire

Copiii ducilor de Cambridge și-au făcut debutul pe covorul roșu. FOTO

cambridge

cambridge

Scris de Andreea Damian Publicat: 13 dec. 2020, 08:00

Copiii ducilor de Cambridge, prinții George, Charlotte și Louis, și-au făcut debutul pe covorul roșu la Londra, vineri seară. Din loja regală, cei trei copii au urmărit reprezentația Pantoland alături de părinții lor, scrie BBC.

A fost prima apariție pe covorul roșu a familiei prințului William în formulă completă de cinci persoane. La sosire, George (7 ani), Charlotte (5 ani) și Louis (2 ani) s-au oprit pentru scurt timp pentru a-i privi pe actorii costumați în spiriduși, care întâmpinau oaspeții.

Înaintea spectacolului dedicat lucrătorilor din domeniile esențiale pe care l-a urmărit împreună cu familia la Palladium, prințul William, duce de Cambridge, a adus un omagiu actriței Barbara Windsor, care a murit joi la vârsta de 83 de ani.

„Vreau să aduc omagiu unei adevărate comori naționale, Dame Barbara Windsor, care, din păcate, a murit noaptea trecută. A fost un gigant al lumii divertismentului și, desigur, o legendă a scenelor de pantomimă din țară, inclusiv a celei de aici, de la London Palladium. Știu că toți îi vom simți lipsa”, a spus ducele.

Lucrătorilor esențiali, el le-a transmis: „Ați oferit absolut totul anul acesta și ați făcut sacrificii remarcabile”.

Săptămâna aceasta, ducele și ducesa au călătorit în Marea Britanie cu trenul regal pentru a mulțumi acestora pentru eforturile depuse în timpul pandemiei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate