Villa Les Cèdres este situată în comuna Saint-Jean-Cap-Ferrat, din sudul Franței, și a fost construită pentru un rege. Cea mai scumpă casă din lume își așteaptă de ceva vreme noul proprietar. Impresionanta proprietate, construită în jurul anului 1830, a fost scoasă din nou la vânzare pentru suma de - atenție – 410 milioane de dolari.
Inițial, s-a cerut pe ea peste 1 miliard de dolari, însă proprietarul actual al casei, Suzanne Marnier-Lapostolle, a mai lăsat la preț ca să o poată vinde.Reședința i-a aparținut cândva lui Leopold, cel de-al doilea rege al Belgiei. Casa a fost cumpărată de vestitul monarh în ultima parte a vieții sale (1904), dar a reușit să o extindă și să îi aducă îmbunătățiri. Sigiliul regal poate fi observat, și astăzi, pe unul dintre pereții sufrageriei. Abia după moartea sa, vila de lux a intrat în proprietatea familiei Marnier-Lapostolle. Casa aparține acestei familiei, celebră pentru fabricarea coniacului, din anul 1920.Locuința este alcătuită din 14 dormitoare și are o suprafață de peste 1.670 metri pătrați. Cât privește aspectul interior și exterior, casa păstrează amprenta epocii în care a fost construită și adăpostește obiecte de artă de la începutul secolului XIX sau chiar mai vechi.https://www.instagram.com/p/BcLSURRhyzs/?utm_source=ig_embedPrintre cele mai impresionante camere din Villa Les Cèdres se numără biblioteca, ce adăpostește 3.000 de volume, între care se remarcă un tratat de botanică scris în secolul XVII, ce a fost pus, de asemenea, în vânzare.https://twitter.com/Al0haNani/status/920265588588630017Villa Les Cèdres conține tablouri și tapiserii de mare valoare și de o rară frumusețe. Proprietatea mai are o piscină de dimensiuni olimpice, o sală de bal şi grajduri pentru 30 de cai. Pe pământul ce aparține întinsului domeniu se află minunate livezi de pomi fructiferi și bătrâne plantații de măslini.https://twitter.com/Al0haNani/status/920264725832830976Dacă Villa Les Cèdres își va găsi un proprietar care să achite imensul preț solicitat, va deveni cea mai scumpă locuință care a făcut obiectul unei tranzacții imobiliare, la nivel mondial.