Actualitate· 2 min citire

Despacito și Beyonce în topurile patinatorilor de la Pyeongchang

Natalia Kaliszek 2

Natalia Kaliszek 2

Scris de Dora Constantinovici Publicat: 20 feb. 2018, 13:43

Pentru prima data în istoria evenimentului, la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018 de la Pyeongchang, patinatorii care au participat la probele de patinaj artistic au avut voie să-și aleagă piese muzicale care aveau și versuri. Astfel, la evenimentul de anul acesta au fost câteva momente memorabile atunci când unii dintre ei au ales să danseze pe muzică modernă arhicunoscută.

Pe primul loc în topul preferaților s-a situat “Despacito” ales de concurenții din China - Wang Shiyue și Liu Xinyu, de cei din Coreea de Sud - Alexander Gamelin și Yura Min și de către cei din Polonia - Maksym Spodyriev și Natalia Kaliszek.

Vanessa James și Morgan Cipres au ales să danseze pe remake-ul Disturbed al piesei “The Sound of Silence” a cărei versiune originală a fost cântată de Simon & Garfunkel.

Și Ed Sheeran a avut success la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018, fiind ales de reprezentanții Franței - Gabriella Papadakis și Guillaume Cizeron cu “Shape of You” și “Thinking Out Loud”.

Beyonce a fost și ea aleasă în cele două reprezentații de la proba feminină de dans artistic ale franțuzoaicei Mae Berenice Meite cu “Run the World” și “Halo”.

Canadienii Meagan Duhamel și Eric Radford au ales “With or Without You” de la U2 dar reinterpretată de April Meservy. Americanul Adam Rippon a folosit pentru proba masculină de dans artistic “Let Me Think About It” de Ida Corr iar germanul Paul Fentz a ales să danseze pe coloana sonoră a filmului Game of Thrones, chiar și cu regula recent introdusă, muzica instrumentală a fost în continuare în topul preferințelor patinatorilor.

Paul Fentz a ales pentru cel de-al doilea dans al său “Wonderwall” de la Oasis, un hit reinterpretat de Paul Anka într-o variantă jazz.

Francezul Chafik Besseghier a dansat pe o piesă hip-hop - “Rapper’s Delight” de la The Sugarhill Gang. O altă piesă cu priză la patinatori a fost “Everybody Wants to Rule the World” de la Tears for Fears, folosită atât de canadienii Julianne Seguin și Charlie Bilodeau în proba de perechi cât și de americanul Brendan Kerry în proba de dans artistic bărbați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate