„Singurătatea pozitivă” sau cum faptul de a fi singur ne face bine

singuratate
Între familie, prieteni, muncă și rețele sociale, suntem divizați constant și avem prea puțin timp pe care să ni-l dedicăm nouă înșine, puțin timp pentru a fi singuri. Chiar dacă singurătatea nu este prea bine văzută, totuși ea este bună din mai multe puncte de vedere.
Să vrei să petreci timp cu alte persoane este ceva natural, totuși este important să găsim un echilibru. Uneori ne pierdem în relații și le suportăm influența în permanență. „Când suntem în permanență cu ceilalți, ne pierdem în toate aceste relații, suntem constant sub influența lor”, potrivit lui Hervé Magnin, psihoterapeut și autor al cărții „La positive solitude”. Emanciparea noastră poate fi blocată.
„Să-ți faci timp să fii singur este o sursă de împlinire pentru că iei o distanță de ceea ce se întâmplă în lume, în viața ta. Acest lucru promovează o anumită calitate a introspecției”, continuă psihoterapeutul. Așadar, când ești singur îți favorizezi introspecția și te poți cunoaște mai bine. De asemenea, când ești singur favorizezi cunoașterea emoțiilor proprii și îți crești toleranța și răbdarea. Mai multă toleranță și răbdare care în același timp îmbunătățesc calitatea momentelor petrecute în comunitate.
Pentru societate, dacă ești singur înseamnă că nu ești sociabil.
HERVÉ MAGNIN, PSIHOTERAPEUT
„Când suntem obișnuiți să experimentăm lucrurile pe cont propriu, suntem mai senini și nu încercăm cu orice preț să le experimentăm prin și cu ceilalți”, spune Hervé Magnin. Și mai presus de toate, concluzionează Claire Mizzi, „ne dedicăm mai mult momentului prezent, lucru pe care mulți nu-l fac din moment ce suntem invadați în mod constant de amintirile și de temerile noastre”.
Reputația proastă a singurătății
Totuși, nu toată lumea poate petrece timp singură. Cauza? Unii au avut experiențe negative în copilărie. Adeseori unui copil care face prostii i se spune „ești pedepsit, mergi în camera ta”. Această frază universală pronunțată de părinți pare nevinovată, totuși „ea face o legătură directă între singurătate și pedeapsă”, explică Hervé Magnin, încurajând efectuarea unui examen psihologic.
Ca să nu mai vorbim de faptul că suntem ființe gregare. „Lucrăm mult în comunitate, avem nevoie unul de celălalt”, spune Claire Mizzi. Prin urmare, „societatea nu privește cu ochi buni singurătatea. Dacă suntem singuri este pentru că nu suntem sociabili. Și totuși este firesc să te concentrezi pe sine, pe nevoile tale”, adaugă Hervé Magnin.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























