Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” deschide din nou porțile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul musical „Rebecca” programat pe 5 și 6 aprilie
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” deschide din nou porțile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul musical „Rebecca” programat pe 5 și 6 aprilie. Inspirat de binecunoscutul roman al lui Daphne du Maurier, spectacolul captivează publicul prin atmosferă, suspans, emoție și complexitate muzicală
Favorit absolut al publicului, musicalul „Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette.” Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.
Alături de această producție de mare succes, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” propune publicului în decursul aceleiași luni și noi reprezentații ale musicalului pop-rock “Romeo și Julieta”, programate pe 12, 13, 26 și 27 aprilie. Spectacolul fenomen „Romeo și Julieta,” a revoluționat peisajul cultural autohton odată cu premierea din 2009. Iar acum este din nou în prim-plan în repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian,” în aceeași montare spectaculoasă, care îmbină emoția unei povești clasice cu energia și modernitatea muzicii pop-rock și aduce la rampă o nouă distribuție ce reunește, alături de soliști lirici consacrați vârfuri ale tinerelor generații de artiști.
Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2024-2025 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro, și secțiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/
Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1
Sursa: Tabu.RO