[gallery]De ziua lui Eminescu, criticul literar Alex Stefanescu posteaza pe blogul sau un eseu incitant:
"Este foarte mare și nemeritat norocul pe care îl avem de a cunoaște limba în care a scris Eminescu. Un francez sau un german trebuie să se chinuiască multă vreme ca să învețe această limbă și tot nu e sigur că va avea acces la toate subtilitățile poeziei eminesciene. Iar noi, norocoșii, ne batem joc de darul pe care ni l-a făcut soarta și nu-l citim pe marele poet, iar limba română o vorbim tot mai prost.
Eminescu a contat cândva foarte mult pentru noi și dacă nu mai contează nu este
De ziua lui Eminescu, criticul literar Alex Stefanescu posteaza pe blogul sau un eseu incitant:
"Este foarte mare și nemeritat norocul pe care îl avem de a cunoaște limba în care a scris Eminescu. Un francez sau un german trebuie să se chinuiască multă vreme ca să învețe această limbă și tot nu e sigur că va avea acces la toate subtilitățile poeziei eminesciene. Iar noi, norocoșii, ne batem joc de darul pe care ni l-a făcut soarta și nu-l citim pe marele poet, iar limba română o vorbim tot mai prost.
Eminescu a contat cândva foarte mult pentru noi și dacă nu mai contează nu este pentru că poezia sa s-ar fi demodat, ci pentru că am decăzut noi din punct de vedere cultural și nu mai suntem la înălțimea ei. Ce răsunet să aibă în conștiința unor iubitori de manele o simfonie de Beethoven?
Cândva poezia eminesciană exercita o influență imensă asupra românilor. Erau influențați de ea chiar și cei care nu o citiseră. Îndrăgostiții se uitau extatic unul la altul sau se țineau în brațe așa cum învățaseră din cărțile lui Eminescu sau așa cum învățaseră de la cei care învățaseră din cărțile poetului..
Când eram copil, în Bucovina, tatăl meu îmi citea nu povești, ci versuri de Eminescu, care îmi răscoleau sufletul cu farmecul lor dureros. Apoi, când am învățat și eu să citesc, așteptam să rămân singur acasă, ca să deschid nestânjenit de nimeni cartea cu letrine la începutul fiecărui poem – parcă o văd, era o ediție de lux dinainte de război – și să mă las cuprins de frumusețea nemaiîntâlnitelor combinații de cuvinte.
Educația sentimentală mi-am făcut-o citindu-l pe Eminescu. Adolescent fiind îmi închipuiam iubita ca pe o fată blondă, palidă (nu bronzată) și... tăcută, cu care să mă duc în pădure, pentru ca acolo, sub un tei, să adormim amândoi de armonia codrului bătut de gânduri. Pentru mine sărutul cu o fată era un eveniment. Tinerii de azi, când se sărută, nu-și scot din gură guma de mestecat. După ce se sărută, își reiau rumegatul.
Într-o poezie postumă a lui Eminescu este descrisă o scenă plină de grație. Lângă băiatul care stă pe marginea unui lac apare o fată care se privește în apă ca într-o oglindă, pentru ca după câteva secunde, dintr-un capriciu, să strice această imagine cu vârful piciorului. Fata este desculță. Dar cine mai găsește azi o fată desculță? Până și domnișoarele din filmele pornografice, care practică nuditatea extremă, arătându-i nu numai corpul, ci și zone din interiorul lui, până și ele poartă pantofi cu tocuri cui...."
http://adevarul.ro/cultura/arte/cititor-serviciu-departe-mai-eminescu-1_50f153cf56a0a6567e718c20/index.html
UN ESEU DE ALEX STEFANESCU puteti citi si in revista TABU MEN, care a aparut impreuna cu TABU, editia decembrie-ianuarie!
