Sucul de cocos sau laptele de cocos? Care sunt diferențele și ce beneficii aduce fiecare

cocos
Adesea, oamenii cred că laptele de cocos și apa de cocos sunt unul și același lucru. Dar, în realitate, acestea sunt lichide complet diferite. Apa este lichidul transparent din interiorul nucii de cocos. Laptele de cocos este un lichid care rezultă după ce este răzuită pulpa fructului de cocotier. Nu trebuie să îl confunzi cu apa de cocos. Gustul bogat al laptelui este datorat faptului că fructul acesta exotic are grăsimi vegetale cu o densitate mare. Laptele de cocos se poate folosi pentru a prepara smoothie-uri, supe, paste cu sos alb, curry și tocaniță.
Apa este foarte asemănătoare cu plasma din sângele nostru. Laptele este pur și simplu un tezaur de vitamine. Apa de cocos îți potolește setea, dar te umple de minerale și vitamine deoarece are un conținut bogat de vitamina C, magneziu, potasiu și sodiu. Cu alte cuvinte, sucul este o alternativă sănătoasă, hrănitoare și revigorantă. Laptele este extrem de versatil și este un excelent înlocuitor vegetarian pentru laptele de vacă sau de capră.
Acesta poate fi parte din dieta zilnică, pentru că este bogat în vitaminele C, E, B1, B3, B5, și B6, dar și fier, zinc, sodiu, calciu, magneziu, fosfor, acid lauric – substanță regăsită în laptele matern, are acizi grași esențiali, ajută imunității, este detoxifiant, accelerează arderea grăsimilor, protejează inima, menține sănătatea glandei tiroide, ajută la secreția de insulină, menține sănătatea sistemului nervos…
10 beneficii ale apei
Menține ochii sănătoși. Apa de nucă de cocos conține Vitamina A, esențială pentru funcțiile oculare. Consumul regulat al acestei băuturi contribuie la menținerea ochilor sănătoși.
Bogată în săruri minerale. Apa de nucă de cocos conține un număr mare de săruri minerale precum cuprul, zincul, fierul, acidul folic, fosforul și potasiul.
Antioxidant natural. Apa de nucă de cocos are proprietăți antioxidante datorită prezenței citokinelor. Are un efect protector împotriva procesului de îmbătrânire, trombocitelor și procesului de degenerescență oxidativă.
Bună pentru intestine. Apa de nucă de cocos este bogată în fibre, stimulează performanța intestinală sau a substanțelor fermentate în intestine care provoacă probleme grave de sănătate.
Întărește oasele. Apa de nucă de cocos funcționează ca un mineralizant pentru oase, unghii și dinți.
Indicată copiilor. Apa de nucă de cocos se recomandă utilizarea sa în cazul copiilor în creștere, a femeilor însărcinate, dar și celor care alăptează.
Tratează ulcerul. Apa de nucă de cocos poate fi utilă în cazul persoanelor care suferă de colită, de ulcer gastric, de probleme stomacale și de constipație.
Elimină toxinele. Deoarece conține o cantitate mare de potasiu, apa de nucă de cocos este un reglator important al electroliților și ne ajută să ne debarasăm în mod natural de toxine.
Hidratare perfectă. Apa de nucă de cocos contribuie la reglarea nivelului de lichide corporale ceea ce contribuie la menținerea presiunii sanguine și la promovarea bunei circulații sanguine și limfatice.
Previne mătreața. Apa de nucă de cocos, folosită pentru limpezirea părului previne mătreața și luptă împotriva acesteia.
10 beneficii ale laptelui
Menține sănătatea inimii. Un studiu a demonstrat că laptele de cocos este foarte sănătos pentru inimă. Este un acid gras care reglează tensiunea arterială și scade colesterolul.
Întărește sistemul imunitar. Datorită cantității considerabile de vitamina C pe care îl conține, laptele de cocos luptă împotriva bacteriilor și ajută la întărirea sistemului imunitar.
Controlează diabetul. Uleiul de cocos virgin este un aliment important care poate regla nivelul zahărului din sânge și previne apariția diabetului. De asemenea, stimulează metabolismul, scade indicele glicemiei din alimente.
Previne Alzheimer-ul. Un studiu efectuat în Canada a raportat îmbunătățiri la pacienții cu boala Alzheimer după 45–90 de zile de tratament cu un lanț mediu de trigliceride obținute din uleiul de nucă de cocos.
Previne ulcerul. Dacă suferi de ulcer la stomac, bea lapte de cocos care poate ajuta la reducerea și prevenirea ulcerului. Laptele de cocos conține proprietăți anti-bacteriene și anti-ulcer care lupta împotriva bacteriilor.
Hidratează pielea și tratează arsuri. Aplicând lapte de cocos pe pielea ta, nu doar că o hidratezi, ci poți combate mâncărimi ale pielii, roșeată, inflamarea și obții cu ușurinșă o piele mai sănătoasă cu un aspect strălucitor. Pentru a avea cele mai bune rezultate, trebuie să folosești acest tratament seara, înainte de culcare și dimineața.
Este un bun demachiant. De ce să folosești produse de demachiere cumpărate din comerț, când poți folosi ceva natural și sănătos? Amestecă 2 lingurițe de ulei de măsline cu o linguriță de lapte de cocos și pune acest mix pe o dischetă demachiantă din bumbac, după care înlătură machiajul de pe fața ta.
Previne îmbătrânirea prematură a pielii. Vitamina C prezentă în cocos menține elasticitatea pielii. Pentru a preveni îmbătrânirea pielii, poți face o mască din lapte de cocos și migdale decojite, pe care o aplici pe față timp de 15 minute de 2 – 3 ori pe săptămână.
Este un bun exfoliant pentru corp. Poți alcătui o pastă din pudră de ovăz cu lapte de cocos pe care o poți ca pe un exfoliant o dată sau de două ori pe săptămână pentru a avea cele mai bune rezultate.
Ajută la creșterea și hidratarea părului. Nutrienții esențiali din laptele de cocos aduc numeroase beneficii părului tău. Înainte cu 20 – 30 de minute de a face baie, aplică o cantitate rezonabilă de lapte de cocos, după care urmezi tratamentul tău normal de îngrijire.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























