Lifestyle· 3 min citire

Aceste clișee ne dor: Las' că știi tu!

Uncle_Sam_(pointing_finger)

Uncle_Sam_(pointing_finger)

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 10 feb. 2014, 10:52

Ieri, am fost la Auchan, să-mi fac shoppingul. La întoarcere, mi-a venit servit maxi taxi-ul, așa că am urcat în el. Am lăsat înghesuiții să se bulucească - n-am înțeles niciodată bătaia aia absolut vulgară de la urcarea în maxi - taxi; nu e ca și cum ar pleca fără tine - și, ca ultim combatant, am închis ușa. Șoferul: "Ce zici, drăguță, ai închis bine ușa?" Trec peste iritarea adresării de tip "câștigat la belciuge", redeschid ușa și o mai închid, trântind cu sete. Dau să o iau spre spate. Ăsta, iar: "Așa, deci îți place cum ai închis-o." Mă întorc, cu un ton care cuprindea grijanii, anafuri

Ieri, am fost la Auchan, să-mi fac shoppingul. La întoarcere, mi-a venit servit maxi taxi-ul, așa că am urcat în el. Am lăsat înghesuiții să se bulucească - n-am înțeles niciodată bătaia aia absolut vulgară de la urcarea în maxi - taxi; nu e ca și cum ar pleca fără tine - și, ca ultim combatant, am închis ușa. Șoferul: "Ce zici, drăguță, ai închis bine ușa?"
Trec peste iritarea adresării de tip "câștigat la belciuge", redeschid ușa și o mai închid, trântind cu sete. Dau să o iau spre spate. Ăsta, iar: "Așa, deci îți place cum ai închis-o." Mă întorc, cu un ton care cuprindea grijanii, anafuri și christoși mai ceva decât sfânta liturghie: "Care e problema, domnule?" Ăsta, ușor surprins, tace. Mda, par inofensivă și ușor de miștocărit. "Păi, cum ați închis-o, că nu e bine!" "Ce nu e bine!?" rag eu. "Știi tu mai bine. Dacă ție îți place cum ai închis-o..."
"LA NEBUNIE. SUNT FANUL PROPRIULUI MEU TALENT DE A ÎNCHIDE UȘI", zbier eu. "Ce doriți de fapt, să faceți schimb de caracterizări de mame cu mine!?"

Era doar un nemernic cu care am interacționat cinci minute, și deja fierbeam de nervi. Pentru că nu era un nemernic oarecare. Era tipologia aia odioasă de nemernic trecută în catastiful lui Satana la subtitlul "Las' că știi tu."

Genul ăsta de creație extrem de nocivă a diavolului se caracterizează prin nevoia perpetuă de a te face să te simți vinovat. Dacă într-o zi, nu te simți vinovat, individul de tip "Las' că știi tu" se culcă zbuciumat seara, pentru că simte că a fost o zi irosită. Fără încetare, tu faci ceva greșit, și, tot fără încetare, e evident că greșești pentru că ești prost, sau rău intenționat, sau ambele, drept care guilty as charged.

Când "Las' că știi tu" are ceva concret să te învinovățească, zice: "Mi-ai dat foc la valiză cu o brichetă mov!". Sau "Mi-ai periat castorul cu peria de WC!" Deci, acuze cu subiect și predicat.
Dar sunt și zile în care astrele se aliniază ok, și tu chiar nu zici nimic interpretabil, chiar nu faci nimic nepotrivit și nevoia ta de armonie pare netulburată. Pentru a te face să te simți absolut oribil și în aceste zile, a apărut acuza preventivă.
"Crezi că e bine ce faci?" Tu, deja cu nervii ferfeniță, înțelegi că nici ziua aia nu va trece fără certuri. "Ce fac?" "Las' că știi tu." "Nu, nu știu. Te rog, dezvoltă." "Păi, ia gândește-te. Hai, gândește-te bine ce ai făcut."
Și turu-turu, bla-bla, constați că nemernicul te cicălește de jumătate de oră, te tratează ca pe ultima cizmă, și tu încă n-ai aflat care-i problema.

Cu nenea șoferul, am interacționat exact cinci minute. Dar m-a îngrozit gândul că poate are nevastă acasă - sigur îl înșeală cu unul care o face să se simtă confortabil și plănuiește să-i lase într-o zi pe masă un bilet: "Vasile, divorțez. Las' că știi tu de ce! :twisted: :twisted: :twisted: ". Mai grav e că, dacă are copii, ăștia chiar se vor chinui să-i satisfacă exigențele, iar "Las' că știi tu!" va fi trauma vieții lor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News