Actualitate· 2 min citire

Beyonce și Jay-Z și-au reînnoit jurămintele de nuntă și au postat pe Twitter o imagine cu gemenii

beyonce

beyonce

Scris de Andreea Damian Publicat: 7 iun. 2018, 15:30

Beyonce și Jay-Z au împlinit în luna aprilie 10 ani de căsnicie. Cu această ocazie, cei doi artiști și-au reînnoit jurămintele de nuntă. Ceremonia ar fi avut loc înainte de a pleca în turneul mondial On The Run II.

La un concert din Cardiff, care face parte din cadrul turneului On The Run, în timp ce cântau duetul lor „Young Forever”, pe un ecran a apărut un filmuleț, în care cei doi artiști erau îmbrăcați complet în alb și participau, alături de copiii lor, la ceea ce părea a fi o ceremonie de reînnoire a jurămintelor de nuntă.

https://twitter.com/OTRIITour/status/1004478866793132032

La ceremonie ar fi participat și gemenii de un an, Rumi și Sir, precum și sora mai mare, Blue Ivy, de șase ani. Imaginile cu Beyonce și Jay-Z alături de gemeni stârnesc însă vâlvă pe rețelele de socializare. Există voci care susțin că micuții din brațele celor doi  nu ar fi de fapt Rumi și Sir. Astfel, pe ecrane, spectatorii au putut vedea o fotografie a lui Beyonce, coafată ca regina Cleopatra, ținând în brațe doi copii și o alta a lui Jay-Z împreună cu aceeași micuți, alături de textul „Dragostea este universală”.

https://twitter.com/OTRIITour/status/1004443971333099520

https://twitter.com/galIavichn/status/1004443445870714881

Jay-Z și Beyonce s-au căsătorit pe 4 aprilie 2008, în mare secret, devenind poate cel mai popular și admirat cuplu de la Hollywood. Beyonce Knowles, în vârstă de 36 de ani, a devenit celebră la sfârșitul anilor 1990 ca membră a trupei Destiny's Child. În 2003, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”. Jay-Z , de 48 de ani, a devenit în 2017 lider în topul celor mai bogați artiști hip-hop, realizat de Forbes, cu o avere de 900 de milioane de dolari.

Beyonce și Jay-Z, împreună în al doilea turneu mondial. Au făcut anunțul pe Instagram

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate