Actualitate· 3 min citire

"Când îmi faci și mie nepoți?"

bebelus

bebelus

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 24 ian. 2014, 09:25

Orice om de 30 + ani trece prin asta. În unele cazuri, teroarea începe cam de la 25 de ani. Tu nu știi ce să faci cu viața ta, uneori, ai senzația că nu ești în stare să ai grijă nici măcar de tine însuți / însăți, noroc cu părinții tăi care au idei crețe și le știu pe toate mai bine: "Ar fi atât de drăguț să am un nepoțel. Că, uite, toate vecinele au." Dacă ți-ai găsit acel unic job stabil de pe piața muncii din 2014 și bărbatul perfect, care te trimite să dormi liniștită noaptea, că schimbă el scutece, răspunsul poate fi... Ba nu, răspunsul nu poate fi nicicum, pentru că dacă tu nu te simți

Orice om de 30 + ani trece prin asta. În unele cazuri, teroarea începe cam de la 25 de ani. Tu nu știi ce să faci cu viața ta, uneori, ai senzația că nu ești în stare să ai grijă nici măcar de tine însuți / însăți, noroc cu părinții tăi care au idei crețe și le știu pe toate mai bine: "Ar fi atât de drăguț să am un nepoțel. Că, uite, toate vecinele au."

Dacă ți-ai găsit acel unic job stabil de pe piața muncii din 2014 și bărbatul perfect, care te trimite să dormi liniștită noaptea, că schimbă el scutece, răspunsul poate fi... Ba nu, răspunsul nu poate fi nicicum, pentru că dacă tu nu te simți în stare, nu te simți în stare și gata. Cumva, argumentul "Ce pot eu să-mi asum onest că pot și vreau să fac azi, pe 24 ianuarie 2014" ar trebui să prevaleze în fața argumentului "Ce zic vecinele." Că nu vecinele își vor bate capul să echilibreze toate problemele personale, profesionale și parentale cu care vei jongla, din clipa în care testul de sarcină îți va arăta glorioasele două liniuțe.

Și stai să te întrebi cum a trăit generația lor, ghidându-se strict după regulile "Ce zic vecinele", "Ce zic oamenii" și "Ce zice securistul blocului / întreprinderii / cârciumii / bordelului." Mai ales că, de mic copil, ăsta a fost primul clișeu pe care l-am demontat. De multe ori, ce credem noi că zic oamenii e complet paralel cu ceea ce zic ei în realitate. Ocazional, pe oameni chiar nu-i interesează nici cât negru sub unghie ce faci tu, iar alteori, chiar sunt, în mod surprinzător, aprobatori cu deciziile tale, chit că erau riscante sau interpretabile. Și totuși... dacă aș avea câte un leu de fiecare ocazie când "ce zic oamenii" (preconcepție blocantă a lui X) și adevăratele voci umane nu aduceau deloc unele cu altele, aș avea suficienți bani încât să... nu, n-aș face nici atunci copii, dar probabil că aș echipa un orfelinat cu niște abecedare, niște vitamine și niște jucării.

Apoi te întrebi: dacă părinții tăi vor atât de insistent un țânc prin preajmă, de ce să te folosească pe tine de animal fătător? Nu e mai simplu să adopte? Există atâția copii abandonați în țara asta, care pot fi salvați și cărora le poți dărui un destin diferit, încât să obligi un om să-și siluiască organismul cu o sarcină, când el nu simte că are energie și dorință să facă asta, e o futilitate.

"Când îmi faci și mie nepoți?" Singurul răspuns corect la întrebarea asta e: "Când o să pot să mi-i asum. Te rog frumos, nu mă mai presa."

Și, ca să-l citez pe Martin Luther King, am un vis. Am un vis cu o lume utopică în care nimeni nu te va cicăli pentru ghinionul că ești femeie, nu va încerca să-ți dea lecții de feminitate (mai ales dacă e bărbat) și nu va încerca să-ți explice care e datoria ta de femeie. Datoria mea de femeie e una singură. Să-mi cumpăr o dată pe lună unul sau două pachete de absorbante.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate