Actualitate· 1 min citire

Culiță Sterp, reținut, după ce făcut accident și a fugit

culita

culita

Scris de Andreea Damian Publicat: 18 nov. 2022, 13:02

Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a condus băut și cu viteză, nu a oprit la semnalul polițiștilor, iar apoi a intrat pe culoarea roșie a semaforului într-o intersecție, lovind o mașină și fugind.

Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a cântărețului de 30 de ani, implicat în cursul nopții de miercuri spre joi, 17 noiembrie, în accidentul rutier produs în centrul municipiului Cluj-Napoca.

„Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj, pentru Libertatea.

În urma rezultatelor probelor biologice, fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului a fost înregistrată drept contravenție. Cântărețul de muzică de petrecere a fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă, dar nu a oprit la semnalul agenților și a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului, lovind în plin un autoturism.

Apoi a plecat de la locul accidentului, fiind găsit, ulterior, de polițiștii clujeni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate