De ce a ajuns Culiță Sterp pe mâna medicului

Culiță Sterp
După ce a anunțat pe rețelele sale de socializare că își va face o nouă intervenție, Culiță Sterp a ajuns marți, 20 octombrie, la clinica medicului Mihai Motora, din Cluj. Specialistul i-a făcut implant de păr! Operația a durat 7 ore și i s-au pus 3500 de fire de păr în zona frontală. "Mă simt foarte bine. Nu a durut deloc", a spus cântărețul.

Este unul dintre artiștii care țin la imagine, acesta este motivul pentru care cantaretul Culiță Sterp s-a hotărât să își facă o intervenție estetică. Vara trecută, din cauza faptului că în zona frontală părul i-a căzut și a rămas cu un gol vizibil, el s-a prezentat la un control la clinica medicului Mihai Motora, din Cluj. Același medic care l-a operat și pe Ștefan Stan. Acesta l-a considerat pacientul ideal pentru un implant de păr, iar marți, 20 octombrie, celebrul cântăreț s-a prezentat la operație. Deși nu ai zice, Culiță are teamă de ace, de durere, și a avut emoții mari din prima clipă în care a intrat pe ușa clinicii. Medicul l-a asigurat că nu va simți durere, ba din contră, va fi atât de relaxat încât ar putea chiar să adoarmă, mai ales că în sală se ascultă muzică clasică. Intervenția a început în jurul orei 9 și s-a finalizat la ora 16, iar artistul s-a relaxat cât timp medicul Mihai Motora și echipa s-au ocupat de el.

Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























