Actualitate· 2 min citire

DJ Tiesto s-a căsătorit. Mireasa are jumătate din vârsta lui

DJ Tiesto

DJ Tiesto

Scris de Andreea Damian Publicat: 25 sept. 2019, 10:00

DJ Tiësto s-a căsătorit cu iubita sa, modelul Annika Backes, după patru ani de relație.

Muzicianul în vârstă de 50 de ani – pe numele său adevărat Tijs Michiel Verwest - s-a căsătorit cu Annika, de doar 23 de ani, sâmbătă, într-o ceremonie fastuoasă, încărcată de soare și ... nisip.

Tiesto - care are o avere estimată la 150 de milioane de dolari, fiind al șaselea cel mai bine plătit DJ din lume - a ales pentru nuntă un resort de lux din mijlocul deșertului. Ceremonia a avut loc în fața a 80 de invitați, în hotelul de lux Amangiri, din statul american Utah, potrivit contactmusuc.net.

Annika a purtat două rochii de mireasă, semnate Oscar de la Renta și Berta, în timp ce mirele a optat pentru un costum Tom Ford. Tiesto amintea de personajul său preferat de film, James Bond.

De atmosferă s-a ocupat DJ Coleman, care a mixat pe parcursul evenimentului.

Tijs Verwest, alias Tiesto, și-a început cariera în 1985, lansându-se în perioada în care stilul progressive cu elemente trance cunoștea cea mai mare expansiune. Tiesto a ajuns de la turnee mondiale la a fi primul DJ care a mixat la Jocurile Olimpice, în 2004, în fața a milioane de spectatori și telespectatatori, câștigând majoritatea premiilor destinate muzicii dance și trance.

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate