Gestul disperat al unui koala: s-a căţărat pe bicicleta unui turist din Australia ca să-i ceară apă

koala
Canicula din sudul Australiei l-a determinat pe ursul koala să se apropie pentru a bea lichidul vital. Animalul însetat, pe fondul temperaturilor foarte ridicate, s-a apropiat de grupul de ciclişti şi a băut apa din toate sticlele care i-au fost oferite.Cicliştii aflaţi în apropiere de Adelaide au observat animalul care stătea în mijlocul drumului, iar când au oprit, koala s-a apropiat de ei şi a părut să ceară apă, dupa cum a povestit Anna Heusler pentru 7news.com „Evident, am oprit pentru că voiam să-l mutăm din drum. Eu am oprit bicicleta, iar el a venit la mine - foarte repede pentru un koala - si în timp ce i-am dat să bea din toate sticlele noastre cu apă, s-a urcat pe bicicleta mea. Niciunul dintre noi nu a mai văzut aşa ceva“, a adăugat Heusler, care a publicat pe Twitter imagini impresionante cu animalul însetat.Momentul incredibil a fost înregistrat de unul dintre bicicliști cu telefonul său mobil. Imaginile au ajuns virale pe Internet.
A post shared by Lulu (@bikebug2019) on Dec 26, 2019 at 4:22pm PST
Valul de căldură se crește din nou în sudul Australiei, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, atingând maximul astăzi. Din nefericire, canicula a provocat incendiile de vegetație, care au devastat Australia de Sud şi coasta de est a continentului în ultimele trei luni. Acestea s-au soldat cu moartea a cel puţin 2.000 de exemplare de koala, conform datelor prezentate la începutul lunii decembrie în Parlament. Animalele au murit fie în incendii, fie din cauza înfometării şi a deshidratării rezultate.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News


























