Cel mai probabil, Madonna va interpreta două melodii - un clasic din repertoriul ei și un nou single - în finala din 18 mai. Ea urmează să lanseze un nou album în acest an.
Publicația israeliană haaretz.com mai notează că producătorii Eurovision au avut discuții îndelungate cu diva sexagenară în ceea ce privește noua piesă, deoarece aceasta ar conține un mesaj politic.
Este de așteptat ca Madonna să fie însoțită de 160 de persoane la Tel Aviv. Nu este prima vizită a artistei în Israel. Madonna a susținut concerte în această țară în 1993, 2009 și 2012. De asemenea, a mai vizitat Israelul și cu alte ocazii, datorate interesul său pentru Cabala.
Cea de-a 64-a ediție a Eurovision Song Contest va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 și 16 mai și finala pe 18 mai. În concurs s-au înscris 43 de țări, printre care și România. Eurovision a devenit un eveniment anual muzical apreciat în Europa încă de la începuturile sale, în naul 1956. Câștigătorul de anul trecut a fost israelianca Netta Barzilai, de 26 de ani, care a interpretat piesa „Toy”.