<br /> Începutul anilor ’90, perioada în care <strong>Cure</strong> au fost staruri absolute, a coincis cu adolescența mea și, ca orice adolescent respectabil, refuzam tot ceea ce îmi părea unanim acceptat și apreciat. A fost nevoie de câțiva ani până să-mi dau seama ce îmi refuzam de fapt. Însă când am făcut-o, cam totul s-a schimbat.
De-a lungul anilor, am încercat de câteva ori să-i văd live, însă niciodată n-am reușit.
Cu frustrarea în urechi, am continuat să le ascult obsesiv albumele și să fantasmez. Toate astea au luat însă sfârșit luna trecută, când, la doar 50 de euro și 1.000 de km distanță, mi-am dat întâlnire cu Robert Smith & Co.
Într-o seară de sâmbătă, neobișnuit de caldă pentru luna februarie, la Viena, într-o sală cu pereți negri și foarte avangardistă, timp de aproape trei ore, The Cure au cântat în fața a cam 4.000 de oameni. Și au făcut-o năucitor. Au trecut prin toate perioadele, prin aproape toate albumele, au evitat elegant „hiturile” comerciale gen „Friday I’m In Love“ și „Lovecats“, dar n-au ratat capodopere precum „Fascination Street“, „Play For Today“ sau „A Night Like This“. 36 de piese (!) de la o formație a cărei medie de vârstă e 50 de ani și care cântă de 30 sună a glumă. Nu e deloc. Decenți și reținuți, au cântat fără greșeală, au improvizat, s-au amuzat (între ei), apoi au părăsit scena fără un cuvânt. Deși desuet, recunosc că de-a lungul acestor 3 ore m-am simțit ca un muribund care își amintește cele mai importante momente ale vieții și că, atunci când s-a terminat, eram epuizat mai mult psihic decât fizic și perfect conștient că „a night like this“ s-ar putea să nu mi se mai întâmple vreodată.
Concertul de la Viena a făcut parte din turneul mondial The Cure 4Tour care a început în iulie 2007 în Asia și care se va termina în iunie 2008, în SUA.
Cele 70 de show-uri, cele mai multe sold-out, promovează noul album care va fi lansat în mai.
Din 2005, The Cure sunt Robert Smith (voce/chitară), Simon Gallup (bass), Porl Thompson (chitară) și Jason Cooper (tobe).
