Pe politicienii români, se știeee, îi preocupă profund imaginea țărișoarei. Când vine vorba de filme premiate și de limbajul NSFW. Atunci, devin brusc atât de sinistru de patrioți, încât ai zice că realmente le pasă. Când, însă, vine vorba de legi complet inepte, ca aceea cu masacrarea random a câinilor, și Internetul e invadat cu pozele animalelor hăcuite barbar de tot cretinul care are acum apă la moară să-și manifeste prostia și cruzimea nativă, brusc, imaginea țărișoarei nu mai e o temă.
Așa și cu ultimul "reprezentant al neamului", Victor Cristea, pe care l-a cuprins brusc grija de imaginea
Pe politicienii români, se știeee, îi preocupă profund imaginea țărișoarei. Când vine vorba de filme premiate și de limbajul NSFW. Atunci, devin brusc atât de sinistru de patrioți, încât ai zice că realmente le pasă. Când, însă, vine vorba de legi complet inepte, ca aceea cu masacrarea random a câinilor, și Internetul e invadat cu pozele animalelor hăcuite barbar de tot cretinul care are acum apă la moară să-și manifeste prostia și cruzimea nativă, brusc, imaginea țărișoarei nu mai e o temă.
Așa și cu ultimul "reprezentant al neamului", Victor Cristea, pe care l-a cuprins brusc grija de imaginea țărișoarei după ce a văzut "Poziția copilului". Film premiat cu Ursul de Aur. Dar pe care acesta a decis că are căderea să-l spurce, cu inepții de genul: "Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se dorește denigrarea poporului român și minimalizarea activității în învățământul nostru?". De aici și până la conspirațiile lui Pavel Coruț nu mai e decât un mic pas.
Clișeul ăsta, cu imaginea țărișoarei care ar putea fi perfectă dacă n-ar fi existat limbajul argotic în filme, e perpetuu. Nu există Q & A, după vreun film, să nu apară eterna și fascinanta întrebare: "Da' ce zice străinu' dacă vede...?".
Străinu', dragă Victor Cristea și dragi îngrijorați, e obișnuit cu limbajul trivial din filme de foarte mult timp. El nu se oripilează de cuvântul "pulă" așa cum se îngrozește de o poză cu un câine cu creierii împrăștiați pe ulița satului. Toți traducătorii de film în România trebuie să găsească sinonime cumințele, simandicoase, pentru replici în care personajul din film se exprimă așa cum s-ar exprima natural în situația de viață înfățișată în film.
Încă n-am întâlnit un om cu adevărat cult și realmente citit care să se sperie de limbajul argotic în cărți și filme. Oamenii culți înțeleg că argoul e un instrument artistic, ca oricare altul; că dacă autorul tratează un anumit tip de personaj, e natural să-l redea cu comportamentul și limbajul aferent, și că arta nu e curs de morală. Numai securiștii cu patru clase promovați prin turnătorie pe poziții de decidenți și PR-ițele agramate și spălate pe creier, de ale căror comunicate de presă râzi cu lacrimi, se crizează la limbajul argotic din opere de artă. Pentru că educația lor s-a oprit la "Nu e frumos să înjuri, Vasilică" al bunicii de la țară.
Da, Vasilică, nu e frumos să înjuri TU, "pă persoană fizică" (cum ar zice Vanghelie). Tu care, în viața reală, încerci să joci un personaj pe care comportamentul și limbajul să-l recomande drept un cetățean decent. Dar interdicția la înjurat A TA nu înseamnă că un scenarist sau un scriitor nu pot surprinde o situație de viață fertilă dramaturgic și în care - oopsie! - evoluția lucrurilor și felul de a fi al personajelor să nască, natural, limbajul pe care tu, om liniștit, cu job, casă și nevastă, n-ai motive să-l folosești.
Iar în Poziția copilului, limbajul trivial avea o menire în plus: aceea de a arăta degradarea relațiilor de familie - fenomen real, care se întâmplă în zilele noastre. Și pe care Călin Netzer a ales să-l redea în film. Când înjuri acest film, stimate Victor Cristea, ești ca urâta care înjură oglinda pentru imaginea grotescă pe care o vede.
