Alexandru Papadopol e actorul carea jucat roluri principale în filmele de debut ale celor doi regizori care au redefinit cinema-ul românesc: Cristi Puiu și Cristian Mungiu. Apoi, a acceptat să joace în telenovele, într-un moment când elita artistică le privea ca pe o formă de prostituție. Acum, când toți marii actori i-au călcat pe urme, Papi a revenit la prima sa iubire: marele ecran. <b>TABU: Papadopol e nume grecesc. Ești grec? </b> PAPI: E un nume foarte uzual în nordul Greciei. Știu că am fost în Pelopones acum câțiva ani. Era acolo un domn cârciumar cu care mă împrietenisem.
Alexandru Papadopol e actorul carea jucat roluri principale în filmele de debut ale celor doi regizori care au redefinit cinema-ul românesc: Cristi Puiu și Cristian Mungiu. Apoi, a acceptat să joace în telenovele, într-un moment când elita artistică le privea ca pe o formă de prostituție. Acum, când toți marii actori i-au călcat pe urme, Papi a revenit la prima sa iubire: marele ecran.
TABU: Papadopol e nume grecesc. Ești grec?
PAPI: E un nume foarte uzual în nordul Greciei. Știu că am fost în Pelopones acum câțiva ani. Era acolo un domn cârciumar cu care mă împrietenisem. Mergeam destul de des la el la cârciumă; îl chema Kiriakos. Și el îmi spunea că Papadopol este un nume la fel de frecvent ca și Kiriakos, dar numai în nordul Greciei, până-n Atena. Îmi spunea că dacă deschizi cartea de telefoane la Papadopol, găsești zeci de pagini cu numele ăsta. E un fel de Popescu al grecilor.
Haha, nu mi-ai răspuns la întrebare. Ești grec?
Bunicul meu era grec. A venit de foarte tânăr în România.
Și s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea, orașul tău natal?
Nu, nu s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea. S-a stabilit în apropiere de Constanța. Eu m-am născut la Râmnicu Vâlcea, pentru că părinții mei lucrau pe șantierul de lângă acest oraș. Am stat acolo până la cinci ani, apoi am venit la București.
Originea asta parțial grecească te-a influențat într-un fel? Știi grecește?
Nici tata nu știe limba greacă. Eu am încercat să urmez niște cursuri la Comunitatea Greacă, dar mi-a fost imposibil să învăț limba, pentru că nu seamănă cu nimic. E, cred, ca și maghiara. Dacă n-o vorbești de mic acasă, nu cred că se mai prinde de tine ceva. Cel mult, dacă o studiezi ca obiect de sine stătător la facultate, așa cum unii români învață chineza. Am cedat după două – trei cursuri. mi se părea o muncă sisifică.
Cât de greu v-a fost să obțineți buletin de București, după Râmnicu-Vâlcea?
Nu știu care a fost aranjamentul. Cert e că, înainte de Râmnicu-Vâlcea, tata locuise în București. Bunica e bucureșteancă. Deci, n-a fost prea greu. Eram bucureșteni, numai că exista acest punct de lucru în altă parte. Tata a rămas în continuare pe șantier și venea în weekenduri acasă. A fost toată viața șantierist; era pasiunea lui.
„Pasiunea mea, șantierul”, hihi. Sună cam neverosimil. Ce anume e pasionant într-un șantier?
Să știi că șantierul poate naște pasiuni de nestins. Mai ales că tata a fost șef de șantier. Or… a fi șef de șantier – manager, ca să folosim termenul actual – e un lucru frumos. Nu e simplu, evident, să coordonezi atâția oameni. Știi, când ești inginer constructor, poți alege două chestii: ori să fii proiectant, să stai la birou și să faci proiecte, ceea ce e destul de plictisitor, sau să te duci pe șantier și să lucrezi efectiv. Știi, când am ajuns la lecția cu hidrocentralele din România, la geografie, am descoperit și câteva pe care le făcuse tata. Când eram mic, ne luase cu el o lună-două, mai ales în vacanțele interminabile de vară. Văzusem chiar stadiul lucrărilor. Ne arătase barajele, lacul de acumulare. Pot să-ți spun că șantierul e un fel de drog, ca și teatrul.
Sau ca filmul.
(Continuarea acestui interviu absolut delirant de sexy, în revista Tabu nr. 122, acum la toate punctele de difuzare a presei.)
Foto: Mediapro Pictures, Temple Films.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News
