Ieri, am scris un text în care argumentam de ce Academia Vampirilor, cartea, respectiv filmul, sunt varză. Nu pot spune cu câtă furie adolescentină disperată m-am întâlnit, în comentariile de la toate sharurile pe care le-am dat. O parte se văd chiar pe linkul textului.
Oricine mă cunoaște știe că nu mi-e greu să ripostez atacurilor de acest gen și pot șterge ușor pe jos cu lătrăii, mai ales când ceea ce schelălăie ei e lipsit de orice fundament rațional. Dar să-mi pun mintea cu un cârd de copii sub 18 ani ar fi mult sub standardele mele. Prefer să fac un pas în spate și să înțeleg fenomenul.
Eu
Ieri, am scris un text în care argumentam de ce Academia Vampirilor, cartea, respectiv filmul, sunt varză. Nu pot spune cu câtă furie adolescentină disperată m-am întâlnit, în comentariile de la toate sharurile pe care le-am dat. O parte se văd chiar pe linkul textului.
Oricine mă cunoaște știe că nu mi-e greu să ripostez atacurilor de acest gen. Dar să-mi pun mintea cu un cârd de copii sub 18 ani ar fi mult sub standardele mele. Prefer să fac un pas în spate și să înțeleg fenomenul.
Eu citesc "profesional". Mă uit la structura unei cărți, la modul în care un autor creează o intrigă, niște personaje, la stil, umor, profunzime. La calitatea scriiturii. La lucruri pe care oamenii obișnuiți, concentrați pe "da, bine, dar până la urmă se căsătorește cu tipul?" nu le urmăresc.
Îmi dau seama că, pentru adolescenți, lucrurile de genul ăsta sunt absolut irelevante. Ei au nevoie de povești cu eroi puternici, care trec de obstacole. Nu le pasă că un stil de a scrie e pompos sau expozitiv, că e self-obvious sau intoxicant de siropos. Sunt în acea etapă a creșterii când vor să depășească statutul de "ăla mic ce bea lăptic", să fie luați în serios, și poate, mulți dintre ei se confruntă cu părinți idioți de România, din categoria care-și răzbună pe ei frustrările de la muncă sau își educă fetele să fie "cuminți și în banca lor".
De exemplu, comentariul ăsta mi-a topit inima:
"Accentul nu se pune neaparat pe vampiri ci pe legatura speciala de prietenie dintre Rose si Lissa de asemenea era nevoie dupa ani de zile de o autoare care sa creeze o eroiña puternica si independenta! Cum poate acest roman si acest film sa fie comparat cu twilight?! Pentru numele lui dumnezeu erau vampiri care sclipeau!!! O eroina care avea nevoie sa fie salvata in foecare secunda!"
Aproape că citești printre rânduri furia unui om tânăr și energic care se confruntă cu părinți și profesori cretini și are nevoie de eroine puternice și independente din cărți ca model, să se hrănească spiritual și să își justifice propria independență. Și dacă Richelle Mead reușește chestia asta - să le insufle demnitate și conștiința valorii de sine unor tinere femei! - chiar nu mai contează că scrie execrabil de prost. În fond, literatura nu e doar plăcere hedonistă, ca în cazul meu; pentru unii oameni, literatura e un mod de a supraviețui.
Dragi adolescente, îmi cer scuze că v-am supărat. Citiți ce vă face pe voi fericite.
Foto: Facebook
