American Independent Film Festival | Încasările din bilete, donate refugiaților ucraineni

American Independent Film Festival
Ediția din 2022 a American Independent Film Festival se va desfășura între 15 și 21 aprilie. Proiecțiile AIFF.6 vor avea loc la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Tăranului, iar toate încasările ce revin festivalului în urma vânzării biletelor vor fi donate către familiile de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezările cuprinse de război, fie s-au refugiat în România.
În deschiderea festivalului va fi proiectată una dintre cele mai neconvenționale producții ‘indie’ ale anului: „Red Rocket”, în regia lui Sean Baker (care a figurat în competiția de la Cannes, din 2021). Ancorat de interpretarea magnetică a lui Simon Rex, „Red Rocket” ne livrează o perspectivă vibrantă, de la firul ierbii, asupra vieții americane moderne. Mike Saber e un fost star porno decăzut care se întoarce în orășelul său natal din Texas, acolo unde nimeni nu i-a dus lipsa. Acest îndrăzneț nou film al lui Sean Baker (The Florida Project, Tangerine), un răsfățat al cinematografiei independente americane, are în miezul său incandescent un performance magnetic, de-a dreptul electrizant.
La cea de-a 6-a ediție AIFF, va fi proiectat în premieră și „The Outfit”, realizat de Graham Moore, ce a fost prezentat prima dată în cadrul Berlinale Special 2022. Scenaristul câștigător al Oscarului pentru „The Imitation Game” este acum regizorul unui thriller magistral, captivant, în care un croitor de lux (marele Mark Rylance, și el binemeritatul posesor al unui Oscar) trebuie să se confrunte cu un grup periculos de mafioți pentru a supraviețui unei nopți fatidice.
Ajuns la cea de-a 6 ediție, American Independent Film Festival va avea loc anul acesta între 15 și 21 aprilie și va avea un warm up la Cluj, prezentat de FORTECH., ce se va desfășura între 16 și 17 aprilie la Cinema Victoria.
În cadrul ediției de la București vor fi anunțați și finaliștii celei de-a 4-a ediții a Concursului de scenarii „Write a Screenplay for…”, organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe. Anul acesta scenariștii au fost invitați să scrie pentru actrița Ioana Bugarin iar deadline-ul de depunere al aplicațiilor este 31 martie.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News


























