Eșuată profesional pe terenuri definite drept obscure, de când nu mai e în tandrețuri cu Placido Domingo și nici măritată cu Roberto Alagna, soprana Angela Gheorghiu s-a prezentat la Théâtre des Champs-Elysées din Paris cu un recital penibil, după cum comentează presa franceză. Inutilă comedia cu parada modei prin care a încercat să suplinească adevărata artă, schimbând trei rochii pe parcursul serii, și aruncând priviri languroase spre publicul care aștepta cu totul altceva.
Dacă pe planul liric lucrurile stau astfel, La Fontaine pare, totuși, s-o fi inspirat pe soprană: On a toujours besoin
Soprana Angela Gheorghiu s-a prezentat la Théâtre des Champs-Elysées din Paris cu un recital penibil, după cum comentează presa franceză. Inutilă comedia cu parada modei prin care a încercat să suplinească adevărata artă, schimbând trei rochii pe parcursul serii, și aruncând priviri languroase spre publicul care aștepta cu totul altceva.
Dacă pe planul liric lucrurile stau astfel, La Fontaine pare, totuși, s-o fi inspirat pe soprană: On a toujours besoin d’un plus petit que soi, zice morala unei celebre fabule a marelui scriitor: ai întotdeauna nevoie de unul mai mic decât tine.
Și uite-așa, Angela Gheorghiu l-a luat să cânte împreună cu ea pe tenorul Marius Vlad Budoiu (cel cu scandalul de la Opera din Cluj, dat afară încă de la repetiții la Teatro Massimo din Palermo ca nefiind la nivelul rolului). “Numele oribilului tenor, Marius Vlad Budoiu, charismatic precum o andivă, care a masacrat pur și simplu muzica, trebuie uitat imediat”, comentează cu disperare France Musique, menționând sarcastic «descoperirea deosebit de interesantă că o arie din Lohengrin (cântată de Budoiu) poate să nu fie cu nimic mai prejos de cele mai teribile torturi», ca acelea la care mediocrul acolit al sopranei a supus publicul de la Théâtre des Champs-Elysées.
“Nimic de făcut (cu acest Budoiu), scrie un comentator. Vocea îi scapă de sub control, notele i se rup, și dacă nu i se rup îi rămân pur și simplu în gât, neputând face față unei arii de dificultatea pe care o prezintă Vesti la giubba, de pildă”. Autorul se întreabă nedumerit de ce Budoiu nu s-ar concentra asupra unei alte activități, direcția Operei din Cluj-Napoca de pildă. Asta fără să știe că între timp acesta a fost dat afară și de acolo.
Gheorghiu, scrie alt comentator, caută să camufleze mediocritatea spectacolului care șchioapătă din toate articulațiile. Începând cu prima arie, pe care “oribilul tenor” Budoiu n-o poate cânta, dându-se bolnav, și o înlocuiește cu o altă arie.
Pentru ca apoi recitalul să se împartă în mod penibil, observă comentatorul, între arii pentru tenor și interludii orchestrale ale unei orchestre de care n-a auzit nimeni, Deutsche Staatsphilharmonie Rheinland-Pfalz, mânuită cu brutalitate de Tiberiu Soare, care, cu riscul și în disprețul unor inevitabile decalaje, ține capul întors spre cântăreață în loc să privească spre orchestră. Cum ar putea altfel să nu piardă total controlul și măsura? Și ce mai contează faptul că-și sucea gâtul, când autoritatea sa era țăndări?
Noroc, totuși pentru soprană, cu acești acoliți. Căci morala fabulei lui La Fontaine s-a dovedit și de această dată actuală: On a toujours besoin d’un plus petit que soi. Întotdeauna ai nevoie de unul mai mic decât tine. Dar chiar atât de mic?
(Poate de asta ar avea nevoie Angela Gheorghiu: http://bucatarici.ro/reginele-vitaminelor-ce-superfructe-e-bine-sa-mananci/ )
Iata articolul:
Angela Gheorghiu în concert la Théâtre des Champs-Elysées. Ce circ!
Admiratorii săi au fost serviți pentru ce-au plătit: trei rochii – deși una, elegantă, ar fi fost de ajuns, trei coafuri ajustate cu tot felul de meșe, în timp ce artistele obișnuiesc să se prezinte cu aceeași pieptănătură de-a lungul întregului concert, totul însoțit de ocheade și de pauze afectate, pe care speram să nu le mai vedem niciodată pe vreo scenă. Programul, aseptizat la maximum, nu risca să obosească “starul” seratei: fiecare arie și fiecare duet au fost alese ca nu cumva să șifoneze nici legendarul legato nici timbrul mătăsos: soprana privilegiază la ora actuală vocalele, preferând să șteargă din cânt orice efort de dicție. De abia pronunțate, cuvintele se înlănțuie unele cu altele pentru a compune o ghirlandă fără sfârșit, încheiată de obicei cu un interminabil pianissimo. Dar unde sunt lacrimile, durerile, angoasele și pasiunile care animă eroinele din opere? Mai mult ca sigur nu aici, unde totul e lânos, lăbărțat, fără sare, fără viață și prin urmare cu totul artificial.
Desdemona se roagă de parcă ar fi în extaz în fața vitrinei unui magazin de lux, la Wally dă impresia de-a regreta că și-a pus încălțări Louboutin în loc de teniși, mai adaptați la munte. Adriana se sclifosește ca Lauretta în “Babbino caro” (cântat ca bis!), în timp ce Mimi prevede deja să nu se fandosească și să treacă la fapte cu bunul Rodolfo la întoarcerea de la cafeneaua Momus, umblând la agățat ca Suzel (din L’amico Fritz ), și fără urmă de inocență… Nu căutați vreo caracterizare, vreun profil dramatic sau vreo intensitate în aceste apariții lipsite de cea mai mica patrundere a personajelor, unde hedonismul musical nu e decat o amageala, atat e de grosolan.
Pentru a străluci și mai mult în acest univers sterilizat, Angela Gheorghiu n-a găsit nimic mai potrivit ca s-o pună pe ea în valoare decât să aducă alături de ea un obscur tenor român numit Marius Vlad Budoiu, care pe deasupra mai e și afon. Adevărată caricatură, un fel de marionetă ieșită de-a dreptul din Muppets Show, tenorul cu voce urâtă și derapantă se scremea să dea replica – rău bineînțeles – și ne martiriza urechile în Canio, Otello și Lohengrin, cum nu se poate mai prost dirijat, de Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei Deutsche Staatsphilharmonie Rheinland-Pfalz.
Cam atâta. Mulțumesc…
François Lesueur
Paris, Théâtre des Champs-Elysées
9 noiembrie 2014
ConcertClassic.com via www.ZiaristiOnline.ro
