Chris Simion vă invită la Undercloud

Frumoasă, extravagantă și cu un curaj care, pentru mulți, ar părea că sfidează rațiunea, Chris Simion a reușit un lucru aproape incredibil: într-un București în care, pe la începuturi, teatrul independent era privit ca  "luzării ăia pe care nu-i vor teatrele serioase", s-a comportat de parcă arta indie ar fi fost ceva de la sine  înțeles. Tot ea - și compania ei, D'Aya - au creat Undercloud. Ce e Undercloud? Ne-o spune chiar ea.

TABU: Ce e Undercloud?

Chris Simion: Undercloud nu este numai o întâmplare specială de două săptămâni - sau un festival de teatru independent (de orice). Undercloud este o stare care pornește din dăruirea, inovația, originalitatea și calitatea unor oameni. Ediția a șasea  are loc la Muzeul Țăranului Român, între 20  și 31 august. Avem și nume mari: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Magda Catone. În total, 29 de spectacole necesare, vii.

Cum ați inițiat proiectul?

Pe acoperișul Teatrului Național, mai concret pe Terasa Motoare, acum șase ani, la o discuție de noapte după un spectacol. Ne-am dat seama că e foarte fain să existi individual în peisajul cultural, că e foarte tare să te identifici ca entitate de sine stătătoare, dar că nu este suficient. E nevoie de competiție și e nevoie să transformăm acțiunile noastre personale într-o mișcare. Iar Undercloud a devenit suportul pe care lucrăm.

Cine v-a ajutat?

Sponsorul permanent al Festivalului este Dumnezeu. Festivalul nu este gândit ca un business, nu iese profit de pe urma lui. Este gândit în acest moment doar ca manifest, pe rețeta Festivalului de Teatru de la Avignon. Prietenii ne ajută. Cei care apar pe afiș și susțin Festivalul sunt oameni care ne sunt foarte aproape de suflet și au încredere în nebunia noastră.

Cea mai tare afacere în Undercloud este că reușim să strângem oameni frumoși la un loc, pentru 12 zile. Atât pe cei care joacă, cât și pe cei care vin să îi vadă jucând.

Care este condiția de bază pentru a fi participant la Undercloud?

Să prezinți o producție 100% independentă și de calitate.

În ce spații se va întâmpla festivalul?

În trei spații din Muzeul Țăranului Român ( Clubul Țăranului, Sala de Cinema Horia Bernea și curtea interioară).

MȚR v-a găzduit și înainte, nu?

Este a doua ediție la MȚR. Festivalul a început pe Terasa Motoare / Lăptăria lui Enache. Când a intrat Teatrul Național în consolidare, ne-am mutat pentru un an pe La Muse iar apoi la MȚR. Sunt co-organizatori.

E mai ofertant MȚR decât vechea Terasă Motoare?

Nu se compară. Sunt două spații diferite. Ținând cont că unul nu mai există deloc... MȚR are ceva din Motoare, ca tip de spectatori, ca energie, ca spirit.

Nu suntem nostalgici, nu trăim din trecut. Undercloud se definește prin prezent. Și se întâmplă în prezent.

Vă afectează criza economică?

Nu, pentru că Undercloud nu este o afacere. Biletul are un cost rezonabil, pe care și-l pot permite mulți. Ba mai mult decât atât, anul acesta avem și trei producții studențești, cele premiate în Gala UNATC, la care intrarea va fi liberă. Reușim să acoperim cheltuielile din sponsorizări și din încasările pe bilete. Singurul nostru obiectiv este să nu venim cu bani de acasă. Nu facem festivalul ăsta pentru profit și cred ca asta se simte, se vede. Cu asta suntem diferiți. Când organizatorii sunt actori și regizori, nu oameni de business, lucrurile stau altfel.

Nu îl vom lăsa să se transforme în potențial business, căci am pierde exact ceea ce-l definește: libertatea și frumusețea.

Care sunt highlighturile acestei ediții, din punctul tău de vedere?

Mecanica inimii, Omul pescăruș, Cină cu prieteni, Fă-mi loc, 7 dintr-o lovitură, Fragil, Shot, Măscăriciul, Ibrahim și Florile Coranului, Diavolul e politic corect, Zic Zac... E aiurea să dau titluri, pentru că Undercloud în sine este un best-off.

OK, atunci zi-mi detalii pitorești ale anumitor spectacole. 

Omul pescăruș sau Drumul spre frumos este spectacolul meu. Vorbesc ușor despre el, pentru că mă mândresc sincer cu ce a ieșit. Este singurul spectacol de teatru acrobatic din România, inspirat de Cirque du Soleil, și este singurul spectacol regizat de mine despre care uit că îmi aparține. Mă las dusă de poveste, de emoție, privesc cu mirare ca un copil și de fiecare dată când se termină, zic "wow, mai vreau".

Dacă v-a plăcut Micul prinț, gustați și din Mecanica inimii, o carte ca o inimă de turtă dulce pentru copii mari. “Ne iubim ca doua bețe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm incendii”. Dacă un om nu te iubește cum te aștepți tu să te iubească, nu înseamnă că nu te iubește. Dar dacă un om te iubește altfel decât ai tu nevoie, nu ezita să cauți dragostea care poate să te facă fericit. O poveste despre dragostea care ne smintește.

ZIC ZAC este un spectacol care transpiră – și la propriu și la figurat – energie explozivă, sexualitate, umor și sensibilitate care ne învață că dacă ai carte, nu se face primăvară, că „Tăcerea este unul din argumentele cele mai greu de combătut”, că „Limba pe români îi încurcă-n gură” și că ne e frică de frică.

Don't cry, baby reușește să te smulgă din ale tale, te face să-ți privești superficialitatea savantă și micimea în oglindă și să-ți pui întrebări. Conține porții bune de zâmbet amar și de umor. În doze deștepte.

Aveți vreo superofertă? 

Da. La zece bilete cumpărate de la MȚR se primește o invitație gratuită.

Foto: Cătălina Flămânzeanu.