Ieri, o gașcă de prieteni făcea un mișto atroce de o știre nevinovată: cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița a pus-o de un featuring cu trupa de instrumentiști virtuozi Cobzality, și împreună, s-au înscris la Eurovision. Piesa fiind asta.
Chiar înainte s-o ascult, m-am răstit puțin la prietenii mei că nu e frumos să gândești în halul ăsta de înăuntrul cutiei, încât să crezi că Eurovision e doar pentru purtătoare de silicon și pentru pitici atomici cu mușchi de steroid. După ce am ascultat-o, am decis că eu voi participa intens, voluntar, la promovarea Matildei, și chiar
Ieri, o gașcă de prieteni făcea un mișto atroce de o știre nevinovată: cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița a pus-o de un featuring cu trupa de instrumentiști virtuozi Cobzality, și împreună, s-au înscris la Eurovision. Piesa fiind asta.
Chiar înainte s-o ascult, m-am răstit puțin la prietenii mei că nu e frumos să gândești în halul ăsta de înăuntrul cutiei, încât să crezi că Eurovision e doar pentru purtătoare de silicon și pentru pitici atomici cu mușchi de steroid. După ce am ascultat-o, am decis că eu voi participa intens, voluntar, la promovarea Matildei, și chiar îi doresc să câștige. Iată motivele.
1. Piesa are un sound interesant.
Suficient de ethno încât să se distingă de concurenții Turciei, respectiv ai Rusiei, dar totodată liber de cocălăreala stilistică definitorie pentru o mare parte din showbiz. Mai mult, are un touch interesant, care îmi amintește de trip - hop / acid jazz-ul copilăriei mele, fără a suna totuși ca o copie ordinară (cum, Alex Velea, de pildă, pare copia ordinară a lui Shaggy, de exemplu.)
2. Muzica electronică nu exclude folosirea instrumentelor.
M-am săturat de oameni care cred că muzica electronică înseamnă să călărești intens un sintetizator, sau să arunci laolaltă niște deșeuri de pe calculator. Asta e strict muzica electronică a afonului bătut în cap. Adevărata muzică electronică nu e nici o secundă antimuzică, iar elementul electronic nu face decât să se integreze creativ într-un mix de sound-uri.
3. Matilda chiar are voce.
Poate că doamna Pascal Cojocărița e trecută de prima tinerețe, dar vocea ei n-are vârstă. Pe piesa asta sună ca nouă. Și urcă, și coboară, te mângâie, îți face strigături, toate cu un ton limpede, cristalin, la care multe remediate pe calculator nu pot nici măcar să viseze. Poate că Matilda n-ar fi bună de un catalog de produse cosmetic,, dar garantat știe să se joace frumos cu propria voce.
4. Discriminarea pe criterii de vârstă mi se pare imbecilă și denotă o mentalitate de țopârlani
Mă uit la popul internațional și văd diversitate. Văd oameni de vârsta a treia care n-au nici o treabă în a face clipuri și a scoate hit după hit. Vârsta e o trăsătură, nu o crimă de care să-ți fie rușine. Numai la noi, toți proștii au impresia că popul e o afacere exclusivistă a Clubului 20 - 25. Hai să fim realiști. Mulți oameni - ăia care nu ratează să experimenteze viu și să se updateze permanent - devin performeri mai buni, înaintând în vârstă, pentru că își conștientizează bogăția propriilor resurse, și acced la o formă de autenticitate. Alții cad în penibil bătrânicios, dar nu despre Sergiu Nicolaescu era postarea asta.
Pe scurt, eu votez cu Matilda și Cobzality. Invit cititorimea Tabu să procedeze ca mine.