CULTURE· 4 min citire

Farmecul discret al plicului cu bani

bani

bani

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 9 ian. 2014, 12:30

De câteva zile, Facebook-ul vuiește de videoclipul devenit viral, al învățătoarei de la Școala 10 (Maria Rosetti), care e filmată de una dintre mame, în timp ce își suduie cu năduf comitetul de părinți că n-are dare de mână de Sfintele Sărbători. Discursul cadrului didactic Dana Blându seamănă halucinant cu acela al unei prostituate nemulțumite de prestația (financiară, desigur) a clientului.   Pe de o parte, e lăudabil faptul că site-urile de știri și bloggerii de succes s-au aliniat problemei și au contribuit masiv la awareness. E un exemplu luminos de conștiință civică - singura

De câteva zile, Facebook-ul vuiește de videoclipul devenit viral, al învățătoarei de la Școala 10 (Maria Rosetti), care e filmată de una dintre mame, în timp ce își suduie cu năduf comitetul de părinți că n-are dare de mână de Sfintele Sărbători. Discursul cadrului didactic Dana Blându seamănă halucinant cu acela al unei prostituate nemulțumite de prestația (financiară, desigur) a clientului.

Pe de o parte, e lăudabil faptul că site-urile de știri și bloggerii de succes s-au aliniat problemei și au contribuit masiv la awareness. E un exemplu luminos de conștiință civică - singura cale, probabil, să forțezi mâna Inspectoratului Școlar să facă ceva.

Din păcate, nu știu în ce măsură acțiunea punctuală va influența, sau va schimba sistemul. Cazuri cu profesori prinși în flagrant delict luând mită au tot fost în anii precedenți. Anul trecut, în februarie, de exemplu, un conferențiar de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, Daniel Cioca, a fost arestat pentru că nota de trecere la materia lui, biologie celulară, ar fi costat 250 de euro.

Unicul rezultat al ocazionalelor vâlve mediatice e calmarea pe moment a paraziților. Apoi, după vreo șase luni, când opinia publică s-a reîntors la Roșia Montană, Pungești, dreptul la liberă exprimare sau ce mai e de salvat pe agenda zilei, dascălii își reiau liniștiți activitatea de stoarcere a banilor negri.

Cine e de fapt de vină?

Păi, în primul rând sistemul. N-am idee de ce profesorii și medicii sunt printre cei mai prost plătiți oameni din țară. În fond, sunt oamenii de care depind educația și sănătatea noastră.Orice persoană care nu-și poate acoperi nevoile din cuantumul banilor primiți pe fluturaș devine vulnerabilă și coruptibilă. E un fapt. Acum, desigur, coruptibilitatea e pe măsura caracterului fiecărui subiect în parte. Cazurile ca acela al Danei Blându, prosper om de afaceri și proprietar de after-school, și al lui Daniel Cioca sunt extremele care merită sancționate fără drept de apel. În schimb, dacă salariile din învățământ nu erau prohibitive pentru orice om demn, dornic să-și contabilizeze și impoziteze cinstit toate veniturile, probabil că acesta n-ar fi atras toți oportuniștii care văd școala doar ca pe un borcan cu miere din care să facă bani pe diverse căi.

E ca-n bancul cu Obama, Merkel și Băsescu. Ăla care se termină cu "Pentru a trăi decent, orice român are nevoie de 20 de milioane. Eu îi dau opt și nu mă interesează de unde face rost de restul."

Și fenomenul șpăgii e perpetuat de părintele român neaoș. Ăla care s-a crizat acum doi ani, când Funeriu a montat camere de filmat în sălile cu examene de bacalaureat. Ăla care nu vrea ca pruncul său să știe materie, ci să fie lăsat în pace și să obțină la sfârșit o hârtie pe care să scrie că acesta a absolvit școala cutare. Un părinte responsabil nu l-ar fi înjurat pe Funeriu. În fond, dacă știi materia, nici o cameră de filmat din univers n-ar avea cu ce să te compromită. Un părinte responsabil ar fi luat odrasla frumos de mânuță și ar fi pus-o la învățat.

Dar părinții iresponsabili, care vor rezultate de formă cu efort minim, nasc monștri ca Dana Blându și cei ca ea. Părinții dispuși să cumpere cu bani statutul copilului, în loc să-l lase pe acesta să și-l adjudece singur, transformă școala într-o oportunitate bună de afaceri pentru sugative. Dacă, brusc, nimeni n-ar mai cotiza nimic - 6% din impozitele noastre se duc la educație, chiar și din al meu, care finanțez astfel școlile națiunii fără să obțin nimic la schimb, deci iată un amplu fond al școlii - învățământul n-ar mai fi parazitat de lipitori. Probabil, n-ar mai preda nimeni nimic nicăieri. Toată lumea s-ar duce la școli private și învățământul de stat s-ar surpa ca un imens castel de cărți de joc. Sau ca orice activitate unde oamenii nu sunt remunerați pe măsura performanței.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News