CULTURE· 2 min citire

Muzică pentru pace | Concert caritabil pentru refugiații din Ucraina

concert

concert

Scris de Andreea Damian Publicat: 23 mar. 2022, 07:55

Fundația Calea Victoriei vă invită la Concertul caritabil MUZICĂ PENTRU PACE, sâmbătă, 26 martie, de la ora 15.00, la Biserica Sacré Coeur din București (Str. Cpt. Demetriade nr. 3, Sector 1) pentru a susține prin donații refugiații din Ucraina.

17 muzicieni generoși și talentați vor aduce în fața publicului compoziții pline de iubire și speranță create de A. Vivaldi, G. F. Haendel, J.S. Bach, G. Rossini, Henri Purcell, Gabriel Fauré și alți compozitori celebri.

Fragmentele muzicale vor fi interpretare de soliști de operă consacrați – sopranele Veronica Anușca, Mădălina Barbu și Andreea Novac, alături de baritonul Alexandru Constantin, precum și de talentații studenți Alexandru Costea, contratenor, Ana Ciobanu, soprană, Antonia Beteag, soprană, Cătălin Moței, bariton, Theona Iurcovschi, mezzosoprană, Claudia Marinescu, soprană, Alexandra Dracea, soprană, Sandra Bărănescu, soprană, Tamaș Fazakaș, bariton, Virineia Pârnău, soprană și Bianca Dimian, soprană.

Soliștii vor fi acompaniați de pianista Adina Cocargeanu și organistul Iulian Bereș.

Concertul poate fi urmărit fizic, la biserică, în limita locurilor disponibile, sau online pe contul de Youtube Live Stream Sacre Coeur și pe contul de Facebook Fundației Calea Victoriei.

Toți cei care se vor bucura de acest eveniment, fizic sau online, sunt încurajați să facă donații. Donațiile pot fi făcute fizic, în cutia de donații de la eveniment, sau online.

Vor fi 3 categorii de donații:

CATEGORIA „BUNĂTATE” – 50 – 100 lei
CATEGORIA „MĂRINIMIE” – minim 200 lei
CATEGORIA „GENEROZITATE” – minim 300 lei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News