CULTURE· 1 min citire

„No Time To Die”, amânat din nou

No time to die

No time to die

Scris de Andreea Damian Publicat: 22 ian. 2021, 08:58

Premiera „No Time to Die”, al 25-lea film din seria „James Bond”, a fost din nou amânată din cauza pandemiei, informează Variety.

Filmul urmează să fie lansat în cinematografe pe 8 octombrie, după ce fusese stabilit să aibă premiera pe 2 aprilie.

https://www.youtube.com/watch?v=BIhNsAtPbPI

Era de așteptat ca lansarea producției cu buget de 200 de milioane de dolari să fie amânată, având în vedere contextul sanitar și faptul că cinematografele din majoritatea piețelor importante sunt închise.

Anunțul făcut joi seară reprezintă a treia amânare din ultimele zece luni.

În martie 2020, „No Time to Die” a devenit prima producție majoră pentru care a fost schimbată data de lansare.

Lungmetrajul este regizat de Cary Joji Fukunaga și este ultimul cu Daniel Craig în rolul Bond. Din distribuție fac parte Rami Malek, Lashana Lynch, Léa Seydoux, Ana de Armas, Ben Whishaw și Christoph Waltz.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News