Cele mai fascinante exerciții de narațiune la persoana I mi se par, de departe, cele în care autorul își asumă un personaj radical diferit. Lectura devine, pentru chițibușari, un prilej de a căuta cusătura cu ață albă - ruptura de personaj.
În Soni (ediția a III-a revăzută, ed. Polirom, 2012), experimentul asumării de către autor a personajului - tânăra cu viață normală și job normal, care află, pe neașteptate, că e bolnavă de cancer - dă rezultate surprinzătoare. Personajul feminin este atât de închegat, de bine caracterizat, de uman, de mobilat pe interior pentru a depăși limitele clișeului
Cele mai fascinante exerciții de narațiune la persoana I mi se par, de departe, cele în care autorul își asumă un personaj radical diferit de sine. Lectura devine, pentru chițibușari, un prilej de a căuta cusătura cu ață albă - ruptura de personaj.
În Soni (ediția a III-a revăzută, ed. Polirom, 2012), experimentul asumării de către autor a personajului - tânăra cu viață normală și job normal, care află, pe neașteptate, că e bolnavă de cancer - dă rezultate surprinzătoare. Personajul feminin este atât de închegat, de bine caracterizat, de uman, de mobilat pe interior pentru a depăși limitele clișeului "fata-normală-bolnavă-de-cancer", încât, din 30 în 30 de pagini, te mai întorci la copertă să te convingi că autorul e bărbat. Dacă acesta nu strecura intermezzo-uri cu mailuri între un RA și o misterioasă D., suferindă de cancer, ar fi putut frapa și mai mult cu profunzimea detaliilor, cu ascuțimea spiritului de observație, cu forța ficțiunii. Pe de altă parte, e mai cinstit așa. Chiar dacă respectivele intermezzo-uri au efect de duș rece, te scot din poveste și îți dau senzația că ești la un restaurant de lux și, între două îmbucături de foie gras, te ridică cineva de guler și te bagă în curtea din spate să vezi cum taie băieții gâștele.
Și totuși, experiența e în spiritul romanului. Dacă ideea ta de client e doar să savurezi un foie gras la restaurant, da, ar fi deranjant să ți se întâmple asta. Dar dacă vrei imaginea completă, vizita în curtea din spate ți se va părea un bonus.
Din clipa în care eroina, Soni, află că are cancer, viața ei se simplifică brusc - devine o lungă și captivantă vizită în curtea din spate. Care e murdară, dezgustătoare chiar, pătată de sânge și de multe lichide prea puțin apetisante - și, totuși, e cea mai autentică imagine a restaurantului. Iar modul în care se întâmplă aceste vizite denotă o maturitate surprinzătoare pentru un autor atât de tânăr. Succesiunea scenelor - a celor de un comic macabru, a celor de o tandrețe sobră, perfect dozată pentru a evita patetismul gratuit, a celor tripante, de tip the-other-world-says-hello - e inspirată și catchy.
Dacă materialul literar și arhitectura acestei versiuni a romanului sunt demne de laudă, stilul mai reflectă, pe ici pe colo, exagerări de debutant. S-a bătut multă monedă pe faptul că se vede de la o poștă modelul livresc al beatiștilor, nu am de ce să repet asta. Sunt însă scene - probabil, cele în care autorul a pompat mai puțin efort - care au o amprentă personală pregnantă, promițătoare.
Bonus de pwnage: m-a amuzat teribil modul în care autorul s-a introdus pe sine în narațiune, ca scriitorul care o fascinează pe eroină și care primește sarcina să-i ducă povestea mai departe. Și nici măcar n-a încercat să-și spună Niculae Moromete, sau așa ceva. Nu: Andrei Ruse e erou, prezentat la persoana a III-a, în cartea lui Andrei Ruse. Ca hybris-addict ce sunt, amănuntul ăsta mi s-a părut cel mai tare.
Soni" (ediția a III-a revăzută) de Andrei Ruse se lansează pe 5 septembrie, la ora 19.30, la Cărturești Verona.
