Pink Martini: Politicienii sunt entertaineri ratați!

Pink Martini se numără,  alături de Deep Purple și Gogol Bordello, printre trupele cu care ne vedem mai des decât cu vecinii. Pentru că fabuloasa formație a lui Thomas Lauderdale revine în forță pe 15 octombrie, la Sala Palatului, vă ofer interviul pe care l-am făcut cu șarmantul și flamboaiantul muzician anul trecut, cu ocazia concertului precedent.

TABU: Ați mai cântat de multe ori în România, iar acum, reveniți. Există ceva special care vă aduce înapoi?

LAUDERDALE: Îmi place la nebunie să cânt în România. Da, am tot venit încoace și, de fiecare dată, vă promit să cânt în românește. Am obligația morală să mă țin de cuvânt data viitoare.

Ați simțit că, după 15 ani de istorie a trupei, a sosit momentul retrospectivei, prin urmare ați lansat un album intitulat Retrospective. De ce Retrospective și nu Greatest Hits sau Best Of?

Casa noastră de discuri din Marea Britanie ne-a solicitat să întocmim o colecție de piese de tip „best of”, care să cuprindă întreaga noastră carieră. Dar eu voiam să mă asigur că albumul urma să fie nou și excitant. De aceea mi-am compilat melodiile preferate din repertoriul nostru, alături de versiuni alternative și cântece încă nedifuzate. Dau exemple: versiuni timpurii ale pieselor Una Notte a Napoli sau Aspettami. Apoi, avem Moon River, interpretat de regizorul de film Gus Van Sant. Sau The Man With The Big Sombrero, pe care l-am înregistrat pentru un film al lui Quentin Tarantino dar pe care, până la urmă, maestrul n-a mai apucat să-l folosească. Și avem și un remix al melodiei Una Notte a Napoli, realizat de legendarul DJ new-yorkez Johnny Dynell.

Mulți oameni vă etichetează muzica ca fiind vintage. Ești de acord cu chestia asta?

De obicei, eu descriu muzica noastră cu cuvintele „pop clasic, de modă veche”. Dacă Națiunile Unite ar fi avut vreo fanfară a instituției, în 1963, și dacă Pink Martini ar fi existat pe atunci, înclin să cred că noi am fi fost acea fanfară.

Pui umărul la promovarea unui șir interminabil de cauze nobile. Consideri că muzicienii ar trebui să-și folosească notorietatea pentru a educa oameni?

În acest moment, în cadrul culturii globale, cred că entertainerii au cele mai mari șanse de a transmite idei. După părerea mea, politicieni sunt doar niște entertaineri ratați. Mă consider foarte norocos pentru că, dat fiind repertoriul trupei, izbutim să comunicăm idei progresiste unor oameni care, altminteri, nu ar manifesta interes față de ele. De exemplu, sunt o mulțime de republicani cărora le place Pink Martini. De asemenea, sunt o mulțime de creștini fundamentaliști cărora le place Pink Martini. Dat fiind că acestor oameni le place muzica noastră, s-a creat o oportunitate de a avea un dialog viu cu persoane care văd viața diferit și, sper din toată inima, că astfel putem începe să ne ocupăm de probleme complexe și dificile.

Ce părere aveți despre faptul că Windows 2003 și Windows Vista vă folosesc una dintre piese pe post de muzică de setup? Dacă tot vorbim despre asta, ce aveți acasă, Windows sau Mac?

Eu n-am nici o problemă cu faptul că Windows ne folosesc muzica. Altminteri, nu le-aș fi acordat permisiunea, atunci când am cerut-o. Dar, trebuie să recunoaștem, nu deținem decât Mac aici, la Sediul Mondial Pink Martini.

Cât e de greu să vă înțelegeți între voi dacă sunteți atât de mulți (13, n. r.)? Cum reușiți să păstrați armonia între atâtea personalități diferite?

Aspectul cel mai plăcut, atunci când faci parte dintr-o trupă împreună cu alți 12 oameni, este următorul: dacă nu te înțelegi bine cu cineva, nu ai decât să ieși în oraș cu altcineva. Chestia asta nu se poate face, evident, atunci când ai o formație cu trei membri. Dar, în linii mari, toți 13 ne înțelegem extraordinar de bine, dacă e să luăm în considerare cât de mult timp petrecem împreună, susținând turnee și călătorind?

Care este piesa ta favorită de pe Retrospective?

Ador acea versiune inițială a Una Notte a Napoli, care nu ne include decât pe China Forbes, pe Alba Clemente și pe mine. Pentru versiunea prezentă pe acest album, l-am mai adăugat pe Nicholas Crosa, cu vioara lui, iar asta a închegat totul într-un mod minunat. Această versiune extrem de simplă dezvăluie frumusețea specifică a acelei melodii. Dacă îndepărtezi toate instrumentele cu coarde, toată percuția și toate harpele, îți va rămâne, la final, cântecul ăsta, care este extrem de frumos.

De asemenea, îmi place înregistrarea cu Moon River interpretată de Gus Van Sant.

Cum combateți disconfortul cauzat de decalajul de fus orar, răul de avion sau alte eventuale probleme fizice generate de călătorit?

Am participat la atâtea turnee și am călătorit atât de mult, încât toate acestea au devenit, pur și simplu, niște elemente importante ale vieților noastre.

Aveți versuri în multe limbi de circulație internațională. Chiar vorbiți toate limbile acestea?

Avem versuri în mai mult de 18 limbi, așadar, îți poți da seama că nu vorbim toate aceste limbi. Dar, dacă e să însumăm forțele trupei, știm franceza, spaniola, portugheza, italiana, chineza, un pic de japoneză și, bineînțeles, engleza.

Cântecele voastre sunt utilizate într-o grămadă de filme, de la In the Cut cu Meg Ryan și până la celebrul film care i-a combinat pe Brad și Angelina, Mr. & Mrs. Smith. Și de seriale precum Clanul Soprano și The West Wing. Care dintre toate aceste filme v-a plăcut cel mai mult?

Am avut ocazia fabuloasă de a face coloana sonoră pentru Our City Dreams, un film despre cinci artiste din diferite generații, care trăiesc în New York. Filmul ăsta, de-a dreptul excepțional, e al unei regizoare incredibil de talentate, Chiara Clemente. Ador, pur și simplu, muzica pe care am creat-o pentru el.

Thomas, multe povești de pe net te dau în vileag drept un fanatic al modei, ba, mai mult de atât, drept fericitul posesor al unei colecții impresionante de rochii. Mai porți rochii? Le mai împrumuți prietenelor tale?

Haha! Nu, nu mai port rochii de la un timp. Un costum drăguț, cu croială clasică, mă avantajează mai bine în ultima vreme.

Ți s-a pus o dată o întrebare referitoare la scopurile tale pentru următorii zece ani și ai înșirat o listă de vreo zece rânduri, care începea cu președinția și se termina cu dorința de a juca pe post de fundaș la San Francisco 49ers. Ți-ai mai revizuit lista aceea?

Încă mă mai joc cu ideea de a candida la primăria orașului în care locuim, Portland, în Oregon, dar, înainte să fac asta, ar trebui să scriu biografia în care să-mi recunosc public toate păcatele.

Foto și lipeala pentru interviu: Events.