Reading quiz: Ana Ularu

Acum câteva numere, am făcut în print un quiz despre citit. Adică: am adresat aceleași întrebări câtorva vedete. Voiam să combatem ideea preconcepută, conform căreia artiștii români nu citesc. Dar răspunsurile Anei Ularu ne-au dat literalmente pe spate. Le puteți savura în cele ce urmează.

TABU: Care e prima carte pe care ai citit-o? La ce vârstă?

ANA ULARU: Am învățat pe de rost Rapsodii de toamnă a lui Topârceanu - aveam o carte cu niște
ilustrații superbe, dacă mă gândesc la ele acum, aveau un aer destul de carnal, de stilizat – florile, ploaia și moartea aia de toamnă de acolo. Iar acum câțiva ani, Silviu Purcărete mi-a dat un DVD antologic cu primul nostru Crăciun în gașcă – Moș Crăciun era Dem Rădulescu, iar invitații erau Irina, fiica lui, Ilinca, fiica Rodicăi Negrea și a lui Dinu Manolache, Maria Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu, fiii lui Florin Călinescu, fiica lui Silviu Purcărete. Mai erau acolo Loredana Groza, părinții celor menționați, Lia Manțoc. O adunare tare frumoasă. Iar momentul meu - aveam 3 ani și "citeam" Rapsodiile, adică le învățasem pe de rost după picturile fiecărei secțiuni și mă pierdeam total dacă îmi dădeai pagina înainte de vreme- a fost îndelung comentat și miștocărit de diverși oameni din adunare, acum ajunși la maturitate. Pe urmă mi-a adus mama de la Chișinău Tigrisorul de pe floarea-soarelui - iubeam cărticica aia și chiar cu ea, pe la aproape cinci ani, am învățat să deslușesc cât de cât buchiseala. Apoi, Contesa de Ségur și Micul Prinț. Am citit mult, mereu, datorită bunicii mele care îmi citea fără încetare, inventa povești sau vorbea, pur și simplu, cu mine fără să o obosească lipsa de coerență din răspunsurile mele sau lipsa răspunsului. Avantaj eu - am ajuns cât se poate de verbală, chiar dacă sunt criptică uneori.

Care-s amănuntele care te atrag la o carte și te determină să o cumperi?

Mă iau după autori, pentru că am preferințe. În ultima vreme mă interesează mai mult cronici istorice sau eseistică. Mă mai întorc la ficțiune doar cu Zola, când am de zburat undeva, și deseori mă enervez pe el. Și mai e dramaturgia, căci din asta mănânc o pâine.
Care-s efectele imediate ale lecturii asupra ta?
Fac pasiuni pentru subiecte. Par example : în adolescență am citit Pendulul lui Foucault, la 15 ani, repetam Lolita, și am devenit obsedată de templieri, l-am rugat pe Emil Hoștină să îmi împrumute Parsifal, să îmi mai povestească despre hermeneutici și obscurități. Și așa mi se întâmplă când iubesc o anumită carte - mă inspiră și mă duce mai departe în a mai scormoni în universul ei. Când citeam Tournier, mă fascinau anumite stări, acum 2 ani am primit 100 Artist's Manifestos și am făcut o pasiune pentru Valentine de Saint Point, Mina Loy, Marinetti. Sunt foarte ADD (attention deficit disorder, n. r.) din punctul ăsta de vedere și cu inima zburdalnică. În fiecare lună, altă pasiune pentru un curent artistic, o personalitate, un mood sau o idee.

Crezi că cititul te-a influențat într-o anumită măsură? În ce fel?

Evident că m-a influențat. Negând lucruri, revoltându-mă sau pasionându-mă de altele am aflat destul de multe despre mine, despre personalitatea mea, despre zonele mai obscure sau tipul de estetica si fantezie care ma atrag. Mi s-au deschis lumi noi, m-am aflat fascinată de mult mai mult decât domeniul meu, și fiind boală veche cititul, am crescut fără ochelari de cal și nevoia de supraspecializare. Mă hrănesc mental cu ce îmi trebuie și ce îmi place, hedonist așa. În liceu citeam rezumate după bibliografia obligatorie și mă imbuibam cu Cioran, Kafka, Lovecraft. Citind destul de mult în engleză - mai tot în ultima vreme, pentru ca îmi caut cărți care la noi nu s-au tradus - mi-am îmbunătățit vocabularul. Asta sună destul de școlăresc, dar cam așa e. Te ține foarte alert, foarte viu să te întrebi mereu de câte ceva, să realizezi că iar nu știi ceva și că poți afla - aur curat.

Care-s cărțile pe care regreți că nu le-ai citit și ce anume plănuiești să citești în viitorul apropiat?

Nu regret să nu fi citit ceva, așa cum nu prea regret lucruri în general, pentru că timp este. Mi-am cumpărat recent enorm de multă dramaturgie din Londra, am și tradus ceva și intenționez să mai traduc, mi-am luat un album despre prerafaeliți, niște opere complete ale lui Hume, o carte excelentă cu fotografii de Feinstein cărora le-a fost dedicată poezie personalizată a lui Bob Dylan, un tratat de anatomie artistică pe care va trebui să-l buchisesc, am multe de citit după ce termin niște eseuri ale lui Oscar Wilde și (eterna mea slăbiciune cu revoluționarii) o carte a lui Alex Butterworth The World That Never Was: A True Story Of Dreamers, Schemers, Anarchist and Secret Agents.

Carte clasică sau ebook? De ce?

Amândouă. Ebook pentru că e confortabil de cărat în avion și ai într-un obiect de dimensiuni decente echivalentul unei biblioteci, carte clasică pentru că îmi place să dau pagini, să pun semn de carte, îmi place cum arată cărțile după ce au fost citite.

Care a fost cea mai neobișnuită reacție pe care ai avut-o citind o carte?

Am plâns îngrozitor de mult în timp ce și după ce am citit Un asunto sensible al lui Barroso. Aveam reacții vocale: "Nuuu!", ca la teatrul pentru copii. Am și scris despre ea pe blogul meu de la Adevărul. Și în timp ce citeam micul meu tratat de libertate/anarhie Days of War, Nights of Love, aveam însuflețiri bruște de parcă mi-ar fi ținut discursuri Napoleon pe câmpul de bătălie, vroiam să usurp the future, să distribui literatură. Am o mică dependență romantică pentru revoluționari.

Există vreo copertă de carte pe care ai ținut-o minte? Ce înfățișa? Cărei cărți îi aparținea?

Coperta cărții lui Miguel Barroso de la Asunto. E o fotografie de arhivă cu un băiețel, fiul administratorului imobilului de pe strada Humboldt 7 unde, pe 20 aprilie 1957, au fost omorâți cu lașitate cei patru revoluționari tineri și frumoși care făcuseră parte din atentatul asupra palatului prezidențial și a lui Fulgencio Batista. Băiețelul privește dâra de sânge care se adună într-o baltă la capătul scărilor - cadavrele fuseseră târâte de păr pe scări. M-a mai impresionat și coperta ediției pe care o am eu de la Just Kids a lui Patti Smith - ea și Mapplethorpe, tineri, frumoși, hippioți, într-o zi în care au avut bani și s-au dus la parcul de distracții.

Care e autorul tău preferat și de ce?

Ziceam mai demult că se împarte între Tournier, Eco, Salinger, Cocteau etc., „distincția” asta. Acum nu prea mai am certitudini, descopăr mereu autori noi. Constanța de acum și marea mea dragoste e Christopher Hitchens. I-a cam măturat pe toți. Iar cărțile lui mi le rezerv așa, ca pe o delicatesă, citesc azi puțin, peste o lună puțin din alta. Mi-e că se termină, mereu. Am mai trăit experiența să citesc Hitchens pe nerăsuflate și pe urmă să nu mai am chef de nimic altceva. Am Letters to a Young Contrarian, care e subțirică tare, dar e delicioasă, o păstrez. Și Hitch-22.

Care e cartea pe care ai lua-o cu tine, dacă ar fi să te muți pe Marte?

Days of War, Nights of Love, Micul Prinț și colecția Arguably a lui Hitchens.

Foto: Christian Schwarzenberg.