Run, Lolita, Run!

Așa cum blogărul responsabil își marchează advertorialele cu tag-ul "publicitate", vreau și eu să încep  prin a marca acest text  cu tag-ul "subiectivism". Pentru că îmi place mult prea mult Nemerovschi, atât ca om, cât și ca scriitor; este  genul ăla de afinitate pe care-l ai   pentru lucrurile care-ți sunt, cumva, foarte asemănătoare și apropiate, și mi-e frică să nu ajungem într-o relație de tip Tim Burton  - Johnny Depp. Aceea în care doi oameni se plac atât de mult încât pierd busola și fac orori de tip Alice in Wonderland.

The point of no return

Bun. Acum, că am flaguit, vreau să mărturisesc că am citit noua carte a Cristinei Nemerovschi pe nerăsuflate. E pur și simplu imposibil de lăsat din mână. Și principalul motiv este unul pe care îl întâlnesc pentru  prima oară în cărțile ei: unitatea perfectă a intrigii, a suspansului, coerența creșterii în intensitate și a imensului twist final. Cel puțin din punct de vedere al construcției, romanul e impecabil. Și te ține strâns, nu te lasă să-ți fugă mintea de colo până colo. Sper sincer ca acest roman al lui Nemerovschi să pice pe mâinile unui regizor de film serios, pentru că nymphette_dark99 are, ca și blocul de marmură în care Michelangelo l-a intuit pe David, potențialul unui road movie de excepție.

Eroina poveștii este  o Lolită de 13 ani, dar una cinică, experimentată în privința sexului, a băuturii și a drogurilor, acidă și necruțătoare   când vine vorba de proști. Iar coclaurii patriei, pe unde face Vicky autostopul, pentru a ajunge la ziua iubitului ei, abundă de o galerie luxuriantă de proști de toate coloriturile, apucăturile și gradele de distilare. Galeria de cretini ipocriți, mârlani și nu o dată  odioși vă va stârni hohote de râs. Modul  în care Vicky îi pedepsește,  mutilându-i fizic, e ca o transpunere în  realitate a fanteziilor oricărei femei bruscate verbal sau chiar corporal de câte un ghiolban.

Și aici am simțit gheara  invidiei. Visam și eu să scriu un roman cu o eroină care, într-o zi frumoasă, e apucată de streche și măcelărește toți cocalarii pe care-i întâlnește în cale, pentru ofensa  de băgare în seamă mitocănească, pentru ofensa de îmbrâncire libidinoasă,  iar la final, pentru ofensa de holbat obraznic. Mi-a luat-o Nemerovschi înainte. :)

Excelent reliefate sunt relațiile părinți - copii. Părinți care nu sunt în stare să-și  înțeleagă copiii  și care îi bruschează verbal pentru orice prostie, părinți înceți la minte, grabnici în a judeca și a mustra, deținători ai adevărului universal. "Capra", mama înspăimântător de superficială și de invazivă, e personajul care-ți dă fiori. Modul în care țipă la fiică-sa pentru toate motivele greșite e înspăimântător de recognoscibil pe  plaiuri mioritice și sintetizează tot ce e greșit în generation gap-ul local.

În schimb, partea înălțătoare a poveștii e capacitatea  de iubire până la adorație și negare de sine pe care eroina o arată față de cei doi piloni ai vieții ei: fratele ei Tedy și iubitul ei Dev.  E exact genul ăla de iubire adolescentină, fără frâne și fără plasă de siguranță. Și e tușeul final, cu care rămâi după o poveste cu foarte mulți cai putere.

*

nymphette_dark99 se lansează azi,  la ora 20.00, în Club Panic.