Toți avem câte unul în lista de Facebook. Unii avem mai mulți și îi „rulăm”, ca pe jointuri. Adică, circuitul scriitorașului de Facebook în lista de prieteni e următorul:
<b>Îți dă add. </b>
<b>Faza de curte </b>
Aici, specia se defalcă, în funcție de strategie.
Strategul zaharisit: o vreme e extrem de slugarnic, yesmanul personificat, începi chiar să te întrebi ce ascunde sub acest permanent „da, stăpână” și-l suspectezi de apucături masochiste. Nu are niciodată o părere proprie.
Strategul țâfnos: intră în contact cu o atitudine de „viitorul Păunescu”, îți spune că scrii ok, dar
Toți avem câte unul în lista de Facebook. Unii avem mai mulți și îi „rulăm”, ca pe jointuri. Adică, circuitul scriitorașului de Facebook în lista de prieteni e următorul:
Îți dă add.
Faza de curte
Aici, specia se defalcă, în funcție de strategie.
Strategul zaharisit: o vreme e extrem de slugarnic, yesmanul personificat, începi chiar să te întrebi ce ascunde sub acest permanent „da, stăpână” și-l suspectezi de apucături masochiste. Nu are niciodată o părere proprie.
Strategul țâfnos: intră în contact cu o atitudine de „viitorul Păunescu”, îți spune că scrii ok, dar poți mai mult, că are pretenții de la tine, și că el însuși are cinci manuscrise acasă. De câte ori dă o părere pe peretele tău, ea are lungimea și tonul unui verdict. Lipsește doar ciocănelul de rigoare.
Faza de tatonare
„Ăăă, uite… am și eu un manuscris, poate vrei să-l citești?” Dar de ce să-l citesc eu? Nu-s nici redactor-șef, nici patron de editură, pierzi vremea cu mine. Caută edituri pe net, trimite-le lor.” „OK.”
Faza de bombardament agresiv
În această etapă, la atitudinea scriitorașului de Facebook se adaugă o doză de ranchiună, că nu ai vrut să te îmbibi de savoarea unică a creațiilor sale. Drept care:
1. Postează zilnic cinci poeme pe Wall, pe care te taguiește pe tine și alți 58 de prieteni.
2. Îți umple mailboxul cu creații literare unice, fabuloase și siropoase, eventual sub formă de Conversație de Grup, ca să încasezi și înjurăturile altor stresați.
3. Te mai pistonează din patru în patru ore cu o mostră de geniu pustiu, în mesaj privat.
4. Te mai pistonează din patru în patru ore cu o mostră de geniu pustiu, linkuit pe peretele TĂU, de parcă acesta s-ar fi transformat peste noapte în pancarta publicitară a orașului.
5. Pune un poem ilizibil, ilustră creație reprezentativă a curentului literar pe care criticii îl vor conserva sub denumirea de onanism metafizic, apoi strigă în comentarii după toată lista de Facebook, până ajunge la tine și îi trimiți un poem fără rimă din categoria hiperrealism argotic.
Fraților, literatura trebuie să fie ca un seducător deștept. Să te atragă atât de lin în capcană încât să nici nu-ți dai seama cum ai ajuns acolo. Dacă literatura ți se bagă cu sila în gât și te așteaptă pe după colț să-ți arunce claia de litere în cap, și inspiră spaimă și teroare prin insistența obositoare a autorului ei, ați ratat complet ideea de artă. Nu zic să nu-ți sharuiești pe Facebook creațiile, eventual mici teasere, dar atât. Trebuie să dai câte puțin, să faci omul să dorească mai mult, nu s-o pui toată fleașcă pe tavă și să o îndeși în ochii trecătorilor.
Faza de ură eternă
De obicei, rabzi cât rabzi, dar la un moment dat, rogi scriitorașul de Facebook să se dea jos de pe tine. Evident că n-o va face. Îl rogi ceva mai urât. Aici, strategia se defalcă iar.
Strategii zaharisiți înțeleg și nu te mai taguiesc, nu te mai haștaguiesc, nu te mai spamează. Se retrag în colțișorul lor de univers și fac păpuși Voodoo în forma ta, pe care le înțeapă în zona ficatului, ca să nu poți tu să mai bei.
Strategii țâfnoși te iau direct la înjurături. „Cine te crezi, mă, netalentato? Scrii ca o cizmă. Ești o ciumă certată cu gramatica și ai o mutră de traseistă borcănată, fătată în staul!” Pasămite, dacă te lăsai taguită la ultimul lui poem: „Mameloane de cleștar și laptele mirific”, erai în continare ok.
Post-unfriend
După ce scriitorașul de Facebook ți-a dat unfriend, tu, naivul, crezi că nebunia s-a terminat. Dar te înșeli. Uneori discuți liniștită pe peretele unui amic și te pomenești cu un furios care-ți spune, din senin, că ești un antitalent și o curvă proastă. Te întrebi de unde s-a prins. Îl întrebi de ce are chef să se măsoare-n buzdugane cu tine. Apoi îți spune că numai un om fără suflet și care a fost alăptat de Satana însuși ar refuza să se lase taguit la „Mameloane de cleștar și laptele mirific”. Și că din „cauza la frustările tale” merge țara prost. Îi explici că frustrarea e starea generată de o lipsă pe care n-o poți remedia și-l inviți să-ți spună ce i se pare că-ți lipsește. Evident, nu are un răspuns: e ocupat să te urască pe îndelete.
Și mă gândesc cu tristețe: cât o fi oare de greu să obții niște adrese de editori, sau te editezi în producție proprie, și să nu stresezi oameni care nu-ți datorează nimic. Uite, Ștefan Caraman a făcut-o cu una dintre cărți și a ieșit chiar în câștig. Prietenii tăi de Facebook pe care-i bagi cu nasul în poezioară fără voia lor like this.