Ca orice spectator de Crulic - un film absolut superb, eternă prezență în topul meu 10 de filme românești - m-am dus la noul film al Ancăi Damian, O vară foarte instabilă, cu așteptări uriașe. Și nu genul ăla de așteptări de idioți: "Fă un film / Scrie o carte / Fă un spectacol ca precedentul", care taxează orice urmă de eventuală autoevoluție. Nu, erau pur și simplu așteptări de fan: regizoarea se dovedise a avea un mod de a face lucruri foarte creativ și, garantat, urma să ne farmece și de data asta. Sau... nu?
După cum relata Anca Damian, totul a pornit de la o povestire a celui mai român
Ca orice spectator de Crulic - un film absolut superb, eternă prezență în topul meu 10 de filme românești - m-am dus la noul film al Ancăi Damian, O vară foarte instabilă, cu așteptări uriașe. Și nu genul ăla de așteptări de idioți: "Fă un film / Scrie o carte / Fă un spectacol ca precedentul", care taxează orice urmă de eventuală autoevoluție. Nu, erau pur și simplu așteptări de fan: regizoarea se dovedise a avea un mod de a face lucruri foarte creativ și, garantat, urma să ne farmece și de data asta. Sau... nu?
După cum relata Anca Damian, totul a pornit de la o povestire a celui mai român dintre irlandezi, Phillip O'Ceallaigh, intitulată A very unsettled summer - unde orice traducător de minim nivel ți-ar spune că unsettled înseamnă, în context, "tulburat" sau "neliniștit" și că tradusul mot-a-mot dăunează grav logicii. În povestirea lui O'Ceaillaigh, vara neliniștită a constat dintr-o aventură prea puțin livrescă și extrem de carnală cu o româncă imprevizibilă pe nume Maria.
Anca Damian a simțit să extindă povestea - și a făcut-o stângaci, școlărește, matematic: dacă Maria (Ana Ularu) era fata rea, inventăm o fată bună (Diana Cavallioti), ca să aibă eroul un înger și un demon, iar dacă Daniel (Jamie Sives), e bărbatul condus de instinct, inventăm pe unul condus de creier ca să creăm o antiteză, chit că nu folosește la nimic.
Așa și pare rolul lui Kim Bodnia în economia acestui film: complet inutil. Un Machiavelli în mizerie, care asmute oamenii la sex și alte nebunii, ca să aibă el inspirație pentru scris. Poate prostești ageamiii cu chestia asta, dragă Anca, dar nici un autor nu are nevoie să-l vadă pe Ion în act sexual cu Mărie, ca să poată scrie. Cel mult ca să comită un act de dragoste cu propria făptură - or, pentru asta, există destul porno gratis pe net. Poate, când scriem despre viața la combinat, ne interesăm pe la bătrâni cum a fost, să nu scriem tâmpenii. Dar în materie de sex, ne descurcăm și cu experiența personală.
Apoi, cu riscul de a puncta evidentul: trei oameni atrași unii de alții n-au nevoie de unul care să le explice ce bine ar fi să facă sex. Înclin să cred că știu și singuri chestia asta.
Așadar, ia o nuvelă simpatică, construiește-i artificial o serie de proptele livrești inutile, privește-o cum se transformă în cea mai neverosimilă și, exact din cauza asta, neinteresantă chestie pe care ai văzut-o în viața ta - și ai O vară foarte instabilă. Mult dialog inutil, care nu duce nicăieri - brusc, toți se molipsesc de scriitoreală de la Machiavelli, și te întrebi: "OK, ce-o să facă? O să lanseze la Gaudeamus Apocalipsa sexului după Luca, respectiv după Matei? Trei versiuni ale aceleiași povești: a ei, a lui și a unuia care n-avea nici o treabă, dar făcea grija amor cu el?"
Intelectul e un lucru frumos, dar nu atunci când suprimă verosimilul unei povești. Când construiești o antiteză să spui ceva cu ea, e minunat. Când o construiești doar ca să fie povestea cu antiteze, că ai auzit că e mai mișto așa, gratuitatea procedeului rage de la o poștă.
