FASHION· 2 min citire

H&M se prăbușește din cauza pandemiei. Ce va face cu stocul de haine nevândute

H&M

H&M

Scris de Andreea Damian Publicat: 9 mai 2020, 12:00

H&M, al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a raportat o scădere cu aproape 60% a vânzărilor în monedă locală de la începutul lunii martie, din cauza restricțiilor introduse pentru stoparea pandemiei cu coronavirus.

Vânzările au scăzut cu 57% în perioada 1 martie - 6 mai. S-au înregistrat scăderi de 80% în Italia, 76% în Spania, Franța și SUA 71%, Polonia 59%, Japonia 58%, Danemarca 51%, Finlanda 49%, Rusia 47% , Germania 46% și Norvegia 36%. În Suedia, unde nu a fost impusă carantina, vânzările au scăzut cu 31%. Au crescut, în schimb vânzările online, cu 32%. Compania suedeză a început gradual să redeschidă magazinele, dar 3.050 de unități (60%) rămân temporar închise.

Stocurile de bunuri nevândute au depășit 41 miliarde de coroane suedeze (4,2 miliarde de dolari) la 30 aprilie, de la 37,2 miliarde de coroane suedeze la sfâșitul lunii februarie, și 40 miliarde de coroane suedeze în urmă cu un an. Compania H&M vrea să-și reducă cheltuielile operaționale, excluzând deprecierea și amortizarea, cu aproximativ 20 - 25% în trimestrul doi, în timp ce cheltuielile de investiții vor scădea la cinci miliarde de coroane suedeze, de la un nivel planificat inițial de 8,5 miliarde de coroane suedeze.

În ultimii ani, profitul H&M a scăzut, iar stocurile de haine nevândute au crescut, în condițiile în care grupul nu a reacționat suficient de rapid la modificarea cererii și explozia comerțului electronic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News