ANDREI PLESU: "Romania - masa de manevra" INTERVIU-eveniment (1)!

andrei plesu
ANDREI PLESU acorda un interviu-eveniment ziaristului Andrei Craciun. Reproducem, dupa www.adevarul.ro, fragmente din aceasta confesiune amara a unui mare carturar. Ce facem cu România, domnule Pleșu? Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipsește în cel mai înalt grad - și măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declarație - este patriotismul. Prin patriotism înțelegând, însă, nu să răcnești cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeți la chefuri de Craciun și să îți aduci aminte de Ștefan cel Mare, nu să vorbești despre țărișoară, ci să
ANDREI PLESU acorda un interviu-eveniment ziaristului Andrei Craciun. Reproducem, dupa www.adevarul.ro, fragmente din aceasta confesiune amara a unui mare carturar.
Ce facem cu România, domnule Pleșu?
Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipsește în cel mai înalt grad - și măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declarație - este patriotismul. Prin patriotism înțelegând, însă, nu să răcnești cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeți la chefuri de Craciun și să îți aduci aminte de Ștefan cel Mare, nu să vorbești despre țărișoară, ci să uiți de tine ca să faci ceva pentru comunitatea ta. Eu nu cunosc în momentul acesta un politician capabil să uite de sine. Toși sunt umflați de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de dușmăniile lor și de ambițiile lor. Eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele țării. Problemele țării sunt doar un material pentru un discurs electoral. Este foarte rentabil discursul patriotic în campanile, la câte un talk-show. Dar în viața de zi cu zi, eu nu am senzația că pune cineva mai presus acest interes comunitar. Eu când îl văd pe domnul - nu mi-e jenă să dau nume - , când îl văd pe domnul Crin Antonescu, știu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă președintele țării. Competențele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasi nule. Toată lumea admite că este un bun orator. Asta am auzit că se numește în limbajul de azi „Are cuvintele la el”. Pe vremea mea se spunea că are papagal. Da, asta este o înzestrare care, însă, este foarte ușor de răsturnat în demagogie și vorbărie goală. Există oameni care au înzestrarea să înșire cuvinte. Dar nu este suficient. E util, dar nu e deloc suficient. Dacă ce spui nu face sens cu adevărat, dacă ce spui nu arată o viziune, o gândire de perspectivă și de detaliu asupra problemelor curente, papagarul nu este decât o formă de, cum să spun, de concert tenoral.
Ați lucrat cu toți președinții. Cu domnul Antonescu ați putea lucra, în eventualitatea în care ar ajunge și dumnealui președinte?
Nu. Eu sper să nu ajungă, cinstit vorbind, de dragul patriei, nu de altceva. Altfel mi-e egal – nu are decât. Dar aș fugi cât văd cu ochii! De altfel eu nu știu cu cine lucrează el, pentru că văd că oameni importanți ai Partidului Național Liberal nu prea pot lucra cu el, iar ceilalți, care au aerul că lucrează, mă tem că o fac strict interesat pentru că niciun argument rațional nu te poate face ca membrul al PNL să vezi în el un lider adevăral liberal. Cineva îmi spunea „Da, dar a adus partidul mai sus ca niciodată, l-a adus la guvernare”. Bine, așa, prin alianțe de tipul ăsta poți să obții ce vrei până la urmă, acesta nu este un merit în sine. Contează și pe ce cale îl aduci la o anumită poziție. Dar dacă ajunge sus în sondaje sau în Guvern pe socoteala unei pierderi de prestigiu grave... E o calitate? Asta mă îndoiesc. Nu se poate să-l inviți pe Gigi Becali să fie membru al PNL și să te îndoiești dacă Tăriceanu este plauzibil sau nu. Înseamnă că, în ierarhiile tale, ceva e smucit. A avut tema „Jos Băsescu!”, a trăit din asta până la sufocare, până la asfixiere, acum are tema „Cotroceni”. E puțin. Mă uit și la domnul prim-ministru.
Și ce vedeți?
Domnul prim-ministru are ceva dansant în care ceea ce contează este să iasă el moț din diverse împrejurări. O glumiță, o eschivă, o mică scuipătură, asta pe fondul unei grave carențe etice. Nu e normal ca un om care a fost dovedit că a fost plagiator, să treacă așa de ușor peste lucrul ăsta. Și ar avea la îndemână, cu o minimă inteligență, mijloace să șteargă episodul. De plidă, să spună: „Renunț la titlul de doctor”. A făcut-o acum, de curând, un ministru german care nu plagiase la nivelul la care plagiase domnul Ponta.
În România, furtul intelectual nu este considerat o mare tragedie. Nu am văzut mișcări de stradă, nu am văzut toți doctoranzii din România în fața Palatului Victoria!
Da, păi avem o problemă și la bază nu numai la vârf. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dar vorbim mereu de uitarea de sine. Am fost cu toții impresionați să vedem o învățătoare făcând greva foamei pentru salariu. Ce a ajuns învățătoarea aceea?
E parlamentar.
Deci nu poți să nu te gândești că tot tapajul a fost preluat și manipulat în așa fel încât doamna are acum un salariu mult mai bun decât colegii ei de breaslă și nu cred că are în proiect să facă vreo grevă a foamei pentru asta. Este supărătoare acestă situație. Nu am să trec peste greșelile pe care le-a făcut Traian Băsescu în privința asta, care a încurajat de-a lungul anilor un tip de discurs care a făcut școală. Aceste mici năravuri bătăioase pe care acum le au mai toți politcienii, el le-a deschis, ca să spun așa, ușa spre arena publică, cu stilul său de ”băiat de băiat” care le-o zice. Dar trebuie să spun că în momentul de față el are cel mai puțin de pierdut din activitatea lui politică, știe că peste doi ani se retrage și, o credem sau nu, el este mult mai dezinteresat în acțiunea lui politică. Toți vor și altceva decât ceea ce fac. El nu mai are această problemă. Drept care discursul pe care îl are în legătură cu dezbaterea de buget de la Bruxelles la el sună convingător pentru că e limpede că nu mai are interes să se pună în lumină ca un candidat. Interes are domnul Ponta . Interes au cei care rămân pe scenă, pe termen lung. El are măcar în momentul de față acest dezavantaj sau avantaj că nu mai poate pune mari interese private deasupra interesului tehnic pe care îl ilustrează.
„În 2030, România va fi exact ca acum”
Pornim de la observația că nu mai avem un proiect comun pentru România - ultimul a fost aderarea la Uniunea Europeană în 2007. De atunci – nimic.
Da, și eu m-am întrebat, la un moment dat, ce poate face Ministerul de Externe, de plidă, al unei țări aflate în poziția de azi a României. Când am fost eu ministru de Externe, măcar aveam două obiective, aveam niște priorități: știam că trebuie să ne batem să intrăm în UE și în NATO. Acestea erau niște proiecte care erau suficiente ca să substanțieze o activitate de minister. Eh, acum am intrat în UE, am intrat în NATO, ce faci acum? Știți cumva ce face ministrul de Externe al Slovaciei? Știți cumva ce face ministrul de Externe bulgar? Nu știu. Nu pentru că nu sunt buni, dar pentru că la un moment dat, când intri într-un agregat politic de tipul UE, nu mai e vorba decât de acomodări, dialog, reprezentare. Dar acestea sunt foarte importante, că alte lucruri nu sunt de făcut. Dar este important să fii convingător, să fii previzibil și să fii, îndrăznesc să spun, simpatic, domnule! Lumea uită că unul dintre lucrurile importante este să fii și simpatic, să nu stai tot timpul cu fălcile strânse, să nu stai tot timpul în atac. Asta face un ministru de Externe, când nu este un ministru de Externe al unei țări cu mari probleme.
Dar în Slovacia poate că există niște proiecte pe teme mai intense decât ce înseamnă afacerile externe – poate că există un proiect de școală slovacă pe termen lung, cum au avut finlandezii. În România nu vedem proiectele acestea în niciun domeniu.
Aveți dreptate, dar eu pretind că ministrul de Externe, în mod normal în situația de azi, ar trebui să se ocupe mai mult și de politica internă. Și nu doar ca să amintim vorba celebră: ”Dați-mi o politică internă bună, și veți avea o politică externă bună” (n.r. –observația îi aparține lui Nicoale Titulescu). Dar pentru că suntem într-un moment în care se răspândește la nivel înalt politic ideea că UE este un fel de Constantinopol, Poarta Otomană, și în care se încurajează o atitudine antieuropeană, antioccidentală, antiamericană, ministrul de Externe ar face foarte bine, din punctul meu de vedere, să aibă un discurs intern pe aceste probleme. Să explice lumii de ce o gândire de tipul acesta este perdantă. Înaintea domnului Corlățean, ministrul de Externe numit de același Guvern, domnul Marga, spunea că modelul nostru ar trebui să fie Putin. Nu se mai înțelege nimic, zăpăcești lumea! Aceasta poate să fie o părere privată, poate că în plan particular domnul Marga avea o simpatie pentru domnul Putin. Și mie îmi place când îl văd că este karatist, dar când ești ministru de Externe te gândești de o mie de ori până să scoți pe gură un porumbel de tipul acesta.
Ce e de făcut?
Ar trebui ca toată energia și toată solidaritatea politică din România să fie mobilizată ca să obținem o minimă creștere econimică, să aducem invesitori. Asta știe toată lumea, dar nimeni nu pare capabil să împingă lucrurile în față și, în orice caz, cu tipul de discurs politic pe care îl facem nu vom reuși. Al doilea lucru este să consolidăm ce avem. Dacă am reușit în sfârșit visul nostru să intrăm în UE, să intrăm în NATO, păi să ne comportăm ca unii care vor să consolideze această achiziție, nu să pună bombe sub ea. Deci, dacă noi nu încurajăm o creștere economică care să ne facă un picuț mai fericiți materialmente și dacă nu consolidăm ce am dobândit cu greu în ultimii ani, atunci suntem cu adevărat în bătaia vântului și suntem marfă, masa de manevră a câtorva băieți ambițioși care vor să apară la televizor și să conducă Guvernul.
Interviul lui Andrei Craciun face parte din seria "Ce facem cu România", realizată de Adevărul în colaborare cu platforma media independentă "România de la zero".
Urmărește știrile Tabu și pe Google News


























