Lifestyle· 5 min citire

Călătoria Ancăi

c__l__toria_anc__i_64d29f9

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 6 feb. 2009, 17:01

În 1993, Marian a fost închis preventiv la Praga. Anca, iubita lui, și-a luat sandalele și a plecat să-l ajute.

Era vara anului 1993. Anca Lupu avea 26 de ani, iar Marian Sabău 23. Locuiau în Ploiești, erau împreună de trei ani și aveau un magazin de haine pe care îl aprovizionau din străinătate. Turcia devenise o destinație comună, așa că Marian a plecat la Praga împreună cu câțiva amici să aducă haine de acolo. Într-o dimineață, poliția i-a arestat pe toți pentru a găsi vinovatul pentru violul care avusese loc în hotelul lor.

Au avut dreptul la un singur telefon. Marian a sunat-o pe Anca: „În hotelul în care stăteam a avut loc un viol, suntem toți la închisoare. Te rog ajută-mă, sunt nevinovat!” Primul gând al Ancăi când a auzit cuvintele înnecate ale iubitului a fost că trebuie să ajungă la el și să încerce să-l salveze. În câteva zile totul era stabilit. „Mi-am luat o excursie, cu biletul doar pentru dus, pentru că nu știam cât va trebui să stau”, își amintește ea. De magazin urmau să se ocupe surorile. Tatăl a susținut-o. „M-aș fi dus oricum, dar după ce mi-a spus-o și el, am simțit că ceea ce urma să fac era bine.”

Când a ajuns la Praga, Anca purta o pereche de sandale Salamandra pe care și le amintește limpede – împletite, din barete verzi și mov –, colanți ciclam cu fluturi turcoaz și un tricou lung de aceeași culoare. Nu mai fusese niciodată acolo și nu știa unde era închis Marian. A pornit aiurea pe jos și s-a oprit în fața unei vile mai departe de centru, care părea potrivită pentru cei 500 de dolari pe care-i avea la ea. Hotelul era plin de americani gălăgioși.

Patroana a condus-o către cameră, scrutând-o din cap până în picioare. I-a privit sandalele și când au ajuns în dreptul ușii i-a spus că este cea mai chic femeie din hotel. Anca a zâmbit ușor. „Arătam bine, dar mă simțeam extrem de singură și îngrozitor de vulnerabilă. Știam însă că singura mea șansă era să nu mă las înghițită de această stare.” Prima destinație a fost la Ambasada României, a cărei adresă o aflase de la angajații hotelui, care i-au schițat un traseu.

Pe drum a intrat într-un magazin și a cumpărat o sticlă de Martini cu 10 dolari. Când a ajuns, i-a spus portarului că vrea să intre în audiență la ambasador. Odată intrată în biroul acestuia, a pus sticla pe masă și i-a spus pe nerăsuflate: „Bună ziua, numele meu este Anca Lupu. Mă aflu aici pentru că iubitul meu a fost închis pentru un viol care a avut loc în vila în care era cazat. Nu știu nici măcar în ce penitenciar este.

A avut dreptul la un singur telefon. Vă rog să mă ajutați!” Ambasadorul, un bărbat pe la 45 de ani, o privea de parcă ar fi fost tatăl ei. Apoi a pus mâna pe telefon și a format niște numere. „Mi-a aranjat o întâlnire cu un avocat și un translator. I-am mulțumit și am plecat. Mă simțeam îngrozitor de tristă, dar și inexplicabil de puternică. O putere care nu era a mea, dar care îmi ghida pașii”. A doua zi, s-a întâlnit cu cei doi în fața ambasadei. Avocatul aflase unde era închis Marian și urma s-o ducă la el. S-au urcat într-un taxi și pe drum i-au explicat că până la judecată nu aveau cum să influențeze mersul lucrurilor, dar că vor urmări procesul și vor interveni dacă nu decurge obișnuit.

Marian era reținut preventiv, iar dacă era nevinovat va fi, cu siguranță, eliberat. „Eram șocată de bunătatea lor”, își amintește Anca. „Nicio secundă n-am simțit că m-ar judeca. Eu și Marian nu eram casătoriți, eu arătam mai mult ca o puștoaică decât ca o femeie și nu aveam niciun fel de garanție finaciară sau de un alt fel”. Au lăsat-o la penitenciar după ce i-au explicat gardianului de ce venise. Acesta a condus-o prin subsolurile închisorii spre celule. Era pentru prima dată într-o închisoare și pășea apăsat, cu privirea înainte. Au ajuns în dreptul celulei în care era închis Marian, dar nu s-au oprit. Au continuat pe un hol întunecos, unde i s-a spus să aștepte.

Peste câteva secunde a apărut și el. Anca știa că Marian e nevinovat, dar gândul că acest lucru nu era sinonim cu eliberarea o întrista teribil. Nu i-a împărtășit însă temerile ei. „Îmi spunea printre lacrimi că nu e vinovat și mă ruga disperat să fac tot ce pot ca să-l scot de acolo.” Întrevederea a durat 10 minute. „M-am plimbat prin oraș gândindu-mă la oamenii pe care îi cunoscusem, la ajutorul lor necondiționat și m-am întrebat dacă toate aceste întâmplări vor avea un rezultat palpabil”, spune Anca.

„Simțeam că de acolo nu mai îmi rămânea altceva de făcut decât să aștept. Incredibilul meu se epuizase.” A doua zi a plecat spre casă. A așteptat neliniștită un răspuns, care a venit abia după două săptămâni, prin telefon. Marian fusese eliberat. Victima identificase agresorul în grupul de români și acesta urma să facă șapte ani de pușcărie. Peste doi ani, Anca și Marian au călătorit împreună la Praga, de unde au cumpărat o păpușă Kiss cu păr roz pentru fiica Ancăi. Sunt împreună de atunci, iar de trei ani sunt căsătoriți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle