De ce nu au germanii aparate de aer condiționat?

De ce nu au germanii aparate de aer condiţionat?
De ce nu au germanii aparate de aer condiționat?
Spre deosebire de SUA și părți din Asia, multe locuințe din Germania și nordul Europei nu sunt echipate pentru a face față căldurilor extreme. Pe măsură ce clima se încălzește tendințele se schimbă.
În țări ca Statele Unite, Australia și Japonia, lunile fierbinți de vară sunt suportabile grație aparatelor de aer condiționat instalate peste tot, în locuințe, automobile și în spațiile publice.
Dar în părți mari ale Europei, soluțiile sunt adesea mai degrabă tradiționale: se trag obloanele, se pornesc ventilatoarele și se pun băuturile la răcit în frigider, potrivit dw.com.
Aproximativ 90 la sută din populația SUA are aparat de aer condiționat acasă, potrivit Departamentului Energiei de la Washington. În Europa, unde clima este similară în linii mari, procentul e de numai 20 la sută, cu mari variații de-a lungul și de-a latul continentului. În însorita Spanie jumătate din locuințe au aer condiționat, în Germania doar șase la sută.
Există un motiv întemeiat pentru asta. Până recent aerul condiționat nu era privit ca o necesitate în numeroase țări europene, mai ales din nord.
Verile au fost mereu fierbinți. Ce s-a schimbat?
Vremea toridă a făcut mereu parte din anotimpul de vară în Europa. Dar acum valurile prelungite de caniculă, care periclitează infrastructura, ecosistemele și sănătatea oamenilor devin rapid regula și nu mai sunt doar excepția.
Panelul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice a arătat că perioadele de căldură extremă se înmulțesc mai rapid decât prognozau modelele climatice, mai ales în vestul Europei.
O analiză recentă efectuată de ClimaMeter, un parteneriat european de cercetare axat pe perioadele de vreme extremă arată că temperaturile din iunie 2026 au fost cu între 2 și 4 grade Celsius mai ridicate decât au fost în condiții similare în ultimele decenii ale secolului XX.
Aceste condiții periculoase generează "o creștere a cererii de curent electric pentru răcire", a explicat cercetătorul italian Tommaso Alberti, colaborator al ClimaMeter, într-o luare de poziție.
Cererea pentru aparate de aer condiționat și unități de răcire a crescut în Germania cu 75 la sută în intervalul 2019 - 2024. Eurovent, asociația industrială pentru încălzire, ventilație, răcire și refrigerare, a constatat și ea o rată de creștere "continuă" în ultimii ani.
În ciuda acestei tendințe, rezistența față de aerul condiționat persistă în Europa, potrivit lui Stijn Renneboog, secretar general adjunct al Eurovent.
"În sfaturile cum să reziști în vreme de caniculă, care circulă pe platformele de socializare, văd în continuare îndemnul să se evite folosirea aerului condiționat", a explicat specialistul pentru DW. "Răcirea aerului este adesea privită ca un lux care nu este neapărat necesar. Dar […] căldura toridă este un risc serios pentru sănătatea publică. În Europa se consemnează anual zeci de mii de decese din pricina căldurii excesive".
Locuințele europene nu sunt construite pentru caniculă sau aer condiționat
Numeroase locuințe din Germania și din alte țări din nordul Europei au fost concepute să conserve căldura în lunile mai friguroase și nu pentru răcire maximă în perioadele toride de vară.
Majoritatea europenilor simt că locuințele lor nu le oferă răcoare în perioada verii. Potrivit unui studiu recent, jumătate din respondenții din țările UE au recurs la umbrire și ameliorarea izolației pentru a se feri de căldură. Dar mulți recurg acum și la aparate de aer condiționat.
"Zilele în care aparatele de aer condiționat nu erau prea răspândite în nordul Europei se apropie de sfârșit", a subliniat Helge Brinkmann, director asociat al Boston Consulting Group, specializat în energie verde și mediu, într-o analiză industrială publicată în septembrie 2025.
Instalarea aerului condiționat într-o locuință europeană mai veche poate fi complicată. "În timp ce tehnologia de răcire e ușor de instalat în noile proprietăți rezidențiale și comerciale, este mai complicat să adaptezi retroactiv infrastrucura existentă”, se arată în analiză. Renovări ample pot permite instalarea noilor sisteme dar orașe istorice din întreaga Europă au adesea "reglementări adiționale și de ordin estetic care împiedică asta".
În plus, mulți chiriași sunt împiedicați să instaleze aparate de aer condiționat în locuințe de regulamente restrictive sau nu sunt dispuși să facă investiții majore în locuința care nu le aparține. Asta îi determină pe oamenii din țări unde jumătate din populație locuiește în apartamente închiriate (Germania, Danemarca, Austria) să opteze pentru metode de răcire mai puțin eficiente.
Răcirea, ”o serioasă chestiune socială și de sănătate publică”
Costul este un alt factor care-i reține pe numeroși europeni să-și instaleze aer condiționat. Creșterea prețului energiei face ca înfrângerea căldurii să fie costisitoare. Într-un studiu efectuat la nivelul UE 38 la sută din repondenți au declarat că nu-și pot permite să-și mențină locuința răcoroasă.
Un studiu realizat în 2020 de cercetători italieni interesați să afle cum determină încălzirea globală creșterea numărului aparatelor de aer condiționat în țări cu climă temperată cum ar fi Franța, Spania sau Suedia, a arătat că grupurile cu venituri mai mici ar fi afectate disproporționat în condițiile în care răcirea tinde să devină o nevoie esențială.
Renneboog a explicat că încălzirea pe timp de iarnă este considerată o nevoie de bază dar răcirea nu. "Poate că ar fi corect să avem o recunoaștere similară a faptului că inabilitatea de a menține clădirile răcoroase în timpul verii devine de asemenea o serioasă problemă socială și de sănătate publică", a afirmat el.
Aparatele de aer condiționat ar putea agrava încălzirea globală
Și îngrijorările de mediu au încetinit răspândirea aerului condiționat în Europa. Cantitatea totală de energie necesară pentru răcirea locuințelor și a altor spații închise a crescut constant în UE în ultimul deceniu, cu precădere începând din 2020. Cele mai recente date statistice ale Eurostat arată că în timp ce energia folosită pentru încălzirea clădirilor a scăzut sensibil în 2024, cea folosită pentru răcire a crescut cu 15.3 la sută, comparativ cu anul anterior.
La nivel global în jur de 10 la sută din cererea anuală de curent se consumă pentru răcirea spațiilor închise. Și, având în vedere că mare cantitate de curent este produsă în continuare de termocentrale pe bază de carburanți fosili, care poluează și încălzesc atmosfera, situația doar se agravează.
În plus, aparatele de aer condiționat mută problema în altă parte. O serie de studii au ajuns la concluzia că folosirea aerului condiționat poate crește temperatura de afară cu câteva grade. Este un adevărat cerc vicios.
Renneboog a arătat însă că tranziția Europei către surse mai curate de energie ajută la diminuarea chestiunii emisiilor, adăugând că modelul cererii de energie se schimbă: "Europa trece printr-o schimbare a anotimpurilor. Numărul zilelor în care este nevoie de răcire crește în timp ce numărul celor în care este nevoie de încălzire descrește. Cu alte cuvinte vom cheltui mai multă energie pentru răcire dar vom cheltui mai puțină pentru încălzire".
Sursa: Tabu.RO
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























