Interviu in exclusivitate cu Kristen Wiig - "Bridesmaids"

Î: Cum tu ai scris filmul ăsta, înseamnă asta că ești o fostă domnișoară de onoare plină de amărăciune care a avut tone de experiențe de nuntă neplăcute?

KW: Așa sunt? Nu! N-am avut. Scuze! E în cea mai mare parte ficțiune. Prietena și partenera mea de scris, Annie (Mumolo) a avut câteva experiențe nasoale, dar eu am avut noroc și n-am avut parte de experiențe ciudate la nunți. Cu toate astea, cunosc sentimentul de a fi pe la 30 de ani și de a simți că toate prietenele mele se așează la casa lor. În momentul ăla, aveam slujbe pe ici, pe colo și mă duceam la audiții. Când m-am întors în orașul natal și am vizitat oameni care aveau case și copii și mașini, mă întrebam "Ce e în neregulă cu mine?"

Î: Pare descurajator când ți se cere să fii domnișoară de onoare și ajungi să cheltuiești mii de dolari pe o rochie, cadouri, pantofi, petrecerea burlăcițelor, etc.

KW: E o tradiție cumplită. E nasol că e ceva la care lumea se așteaptă. Annie (Mumolo) a fost implicată într-o nuntă odată - a fost domnișoară de onoare - și nu și-a permis să se ducă la petrecerea burlăcițelor! A primit un e-mail care spunea: "Ne ducem la Miami, toată lumea să pună 3500 de dolari." Până la urmă nu și-a permis. E cumplit.

Î: Deci ideea pentru filmul ăsta s-a născut din discuțiile voastre despre asta?

KW: Cam așa ceva. Filmul constă în experiențele ei amplificate de o mie de ori.

Î: Au fost multe improvizații în film, pe lângă filmările din scenariu?

KW: Am repetat săptămâni de zile înainte să începem să filmăm și am improvizat mult în timpul filmărilor. Toate fetele din distribuție sunt uimitoare la improvizații, așa că de ce să nu le lași să facă ce fac cel mai bine? Melissa (McCarthy) și Wendi (McLendon-Covey) sunt de la The Groundlings și sunt două dintre cele mai amuzante persoane pe care le-am văzut vreodată pe scenă. A putea face ce știi când camera e îndreptată spre tine, e foarte tare.

Î: Trebuie să fi fost foarte greu să nu râzi în timpul filmărilor!

KW: Ei, am râs destul. Am stricat multe duble pentru că râdeam. Voi n-ați văzut părțile alea, din fericire.

Î: Grozav la a fi implicat în propriul tău film e că poți influența toți actorii. Ai ajutat la alegerea lui Jon Hamm?

KW: Da, a fost probabil singura persoană de pe o listă foarte scurtă. Am vorbit despre asta și a fost la mintea cocoșului. Aveam nevoie de un tip haios, arătos care putea juca un nenorocit, dar care să aibă și o calitate, ca publicul să poată spune: "Da, e un nemernic, dar înțeleg de ce se tot întoarce la el."

Î: A fost ciudat să faci scenele alea explicite de sex cu el? N-a fost în prima zi de filmări?

KW: Aia a fost, de fapt, ultima zi de filmări, așa că într-un fel a fost foarte trist. A fost a 51-a zi din 51 de zile. E un prieten foarte apropiat de-al meu, așa că am crezut că o să fie mai ciudat decât a fost de fapt. În orice caz, dacă l-ai văzut, știi că nu e cea mai romantică scenă de sex. În timp ce filmam, ne făceam să râdem și el mă arunca de colo, colo prin cameră... Am tras foarte multe duble și am avut de unde alege!

Î: Chris O’Dowd joacă un personaj foarte dulce, celălalt pretendent al tău, Rhodes. Deci până la urmă e mai bine să alegi genul mai nătâng, decât tipul șarmant, nu? Nătângii sunt la modă în ziua de azi. Ești de acord?

KW: Mie mi-au plăcut întotdeauna. Nu știu de ce. E ceva atrăgător în a fi tu însuți fără să-ți faci griji de ce crede lumea.

Î: Se pare că atunci când ceva merge prost în viața ta, se întâmplă 10 lucruri rele. Totul pare să se destrame în viața lui Annie, în același timp.

KW: Da, pentru Annie, a-și pierde slujba și a fi dată afară din apartamentul ei... sunt multe rele.

Î: Te regăsești în vreunul din lucrurile astea? Ai avut slujbe ciudate și cumplite, înainte să fii la Saturday Night Live?

KW: Cred că majoritatea actorilor au avut. Când ești actori și încerci să-ți câștigi existența în oricare dintre arte, trebuie să supraviețuiești cumva - mai ales servind la mese. Am servit la multe mese, e cea mai bună cale de a merge la audiții, pentru că poți ruga pe cineva să-ți țină locul și ai șansa de a vorbi cu publicul, ceea ce e grozav pentru idei de personaje, când scrii.

Î: Poți observa oameni?

KW: O, Doamne, da. E grozav pentru asta.

Î: Care e cea mai rea slujbă pe care ai avut-o vreodată? A existat un moment când ți-ai zis că ai ajuns la pământ înainte să obții slujba de vis?

KW: Am avut foarte multe slujbe groaznice. Am făcut-o doar pentru câteva zile, dar probabil a lucra la Farmer's Market a fost cel mai nasol. Trebuia să dau mostre de piersici mici. Înainte de asta, am lucrat la un magazin de unde mi-am dat demisia spunând: "O să reușesc!" Am întrebat un client dacă vrea o piersică albă sau una galbenă, când fostul meu șef trecea pe acolo...

Î: O, nu. Și ce-a ales?

KW: Nu-mi amintesc. Dar eram toată lipicioasă și era atât de cald; a fost o situație îngrozitoare. Două zile mai târziu mi-am dat demisia. Nu mai puteam s-o fac. Nici a face cercetări de piață nu e distractiv.

Î: Ce-ți place la a lucra cu partenera ta de scris, Annie Mumolo?

KW: O știu pe Annie (Mumolo) de foarte mult timp și am scris mult împreună la The Groundlings - o trupă de scheciuri și improvizații de aici, din LA. N-a fost niciodată muncă pentru noi. A fost întotdeauna distractiv. Am lucrat la scenariul ăsta patru ani jumate și nu ne-am certat niciodată. Dacă ei îi place ceva și eu cred că trebuie altceva sau îmi place mie ceva și ea are o idee mai bună, era în regulă. Nu există niciun ego la mijloc și ea mă face să râd mai mult decât oricare altă persoană din lume.

Î: Și contribuția lui Judd Apatow la procesul de scriere al scenariului?

KW: A contribuit mult. Am început să scriem scenariul acum patru ani jumate, când îi dădeam ciornele noastre și el scria notițe. Se pricepea să spună: "E foarte nostim, dar dacă s-ar întâmpla asta sau asta? Trimite-mi 3 variante diferite pentru scenă." La început, eram copleșite și credeam că o să scriem la nesfârșit, dar cred că Judd încerca să ne facă să vedem că există a ști ce vrei, dar există și a fi deschis la noțiunea că ceva mai bun s-ar putea ivi. Și Judd și Paul (Feig - regizor) ne-au împins să găsim lucruri în film și în scenariu de care ne era teamă să ne apropiem. Judd chiar a găsit niște chestii grozave: scena de la magazinul de rochii cu ideea intoxicației alimentare.

Î: Văd cum a venit din mintea unui bărbat. Fetele nu pot fi atât de scârboase - sau pot?

KW: Ei, Judd ne-a spus: "Dacă s-ar întâmpla asta?", dar noi am scris scena. Și fetele pot fi scârboase. Fetele se îmbată și înjură și se culcă cu oameni pe care nu-i cunosc foarte bine... Fetele, în general, nu eu!

Î: Ai vrut să spargi tiparul ăsta, stereotipul de fete drăguțe nescârboase din filme?

KW: Nu, n-a fost o chestie conștientă, sau o declarație pe care o făceam. Toate astea vin după lansarea filmului, după ce oamenii îl văd, dar nu m-am gândit la asta în timp ce scriam.

Î: În sfârșit, Domnișoare de onoare are un final deschis. L-ai scris intenționat așa, lăsând posibilitatea unei continuări?

KW: N-aș spune asta. Nu l-am încheiat frumos cu o fundiță, pentru că îmi place când filmele nu fac asta...