Am putea spune că toată lume aîși dorește să meargă la nunta anului, cea dintre Prinșul William și Kate Middleton. Toată lumea din toată lume!
Prin urmare, a primi o invitație la acest eveniment devine o bucurie imensă. Până la un punct. Mai multe soții ale unor oficialități britanice sau cadre militare au fost în culmea fericirii când au primit invitația prin poștă. Totul a șinut, însă, doar câteva secunde pentru că în momentul în care au desfăcut plicurile au flat că nu sunt invitate.
Exact! Casa Regală Britanică le-a interzis invitaților să își aducă cu ei soțiile sau soții. Adică invitații
Am putea spune că toată lumea își dorește să meargă la nunta anului, cea dintre Prințul William și Kate Middleton. Toată lumea din toată lumea!
Prin urmare, a primi o invitație la acest eveniment devine o bucurie imensă. Până la un punct. Mai multe soții ale unor oficialități britanice sau cadre militare au fost în culmea fericirii când au primit invitația prin poștă. Totul a ținut, însă, doar câteva secunde pentru că în momentul în care au desfăcut plicurile au flat că nu sunt invitate.
Exact! Casa Regală Britanică le-a interzis invitaților să își aducă cu ei soțiile sau soții. Adică invitații de o singură persoană. Decizia Casei Regale a întristat, astfel, zeci de femei care erau sigure că vor participa la nuntă și chiar își cumpăraseră hainele pentru marea zi știind că partenerii lor vor fi invitați! În plus, cei mai mulți au considerat această decizie ca fiind nepoliticoasă.
Sursa: telegraph.co.uk