Popularitatea platformei de video conferencing ZOOM a explodat în urma pandemiei de COVID-19 și i-a determinat pe mulți dintre noi să își dorească o schimbare fizică. Potrivit medicilor esteticieni, folosirea intensă a platformelor video i-a făcut pe oameni să fie mai conștienți dar și mai nemulțimiți de aspectul lor fizic – acest curent stârnind un interes din ce în ce mai mare pentru chirurgia estetică și procedurile cosmetice.
Fenomenul se numește „factorul Zoom”. Persoanele care folosesc camerele video mai mult decât oricând, aspectul fizic fiind examinat de ceilalți participanți, caută să facă mici modificări fizice. Mulți vor lucra de acasă pe termen lung și au început deja să-și planifice procedurile de vis. La unele clinici există deja solicitări pentru „chirurgie cosmetică virtuală” (simulări 3D).
Simularea 3D ține cont atât de dorințele pacientului cât și de posibilitățile chirurgicale. În acest fel, pacientul își poate da seama dacă așteptările sale sunt realiste și care sunt limitele chirurgiei estetice în cazul său. Mulți pacienți își imaginează cum vor arăta după operație în funcție de rezultatele văzute la alți pacienți, ceea ce poate crea o așteptare falsă. Astfel, o simulare pe propria imagine este mult mai aproape de adevăr. În plus, aceeași operație estetică realizată de același chirurg în aceeași manieră va arăta diferit în funcție de persoană. De aceea simularea 3D este relevantă: pentru ca pacientul să înțeleagă în propriul său caz cum ar putea arăta în urma intervenției.
citește continuarea pe tabuhighlife.ro