Lifestyle· 7 min citire

O celebrare a diversității

384071_315468568481105_605813021_n

384071_315468568481105_605813021_n

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 21 iun. 2012, 16:27

Între 25 iunie - 1 iulie, minoritățile sexuale din România își exercită dreptul la liberă exprimare, în cadrul singurului festival al comunității LGBT locale: Gayfest 2012. Dorind să aflăm detalii despre evenimentul care, pe lângă nenumărații ambasadori ai diverselor state cu tradiții democratice, și-a câștigat în acest an și susținerea unei Ambasadoare de înaltă ținută artistică, Loredana Groza, i-am solicitat un interviu Irinei Niță, directoarea Asociației ACCEPT - organizația care, an de an, și-a asumat menirea de a lupta cu birocrația și cu prejudecățile încuiaților, promovând un drept fundamental

Între 25 iunie - 1 iulie, minoritățile sexuale din România își exercită dreptul la liberă exprimare, în cadrul singurului festival al comunității LGBT locale: Gayfest 2012. Dorind să aflăm detalii despre evenimentul care, pe lângă nenumărații ambasadori ai diverselor state cu tradiții democratice, și-a câștigat în acest an și susținerea unei Ambasadoare de înaltă ținută artistică, Loredana Groza, i-am solicitat un interviu Irinei Niță, directoarea Asociației ACCEPT - organizația care, an de an, și-a asumat menirea de a lupta cu birocrația și cu prejudecățile încuiaților, promovând un drept fundamental al omului: acela de a iubi liber.

Ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein, și soția lui.

Irina mă întâmpină triumfătoare, cu DEX-ul în mână. Tocmai a reușit să obțină modificarea termenului "iubire". Nu mai e un sentiment "pentru o persoană de sex opus", ci "pentru o persoană". Ca om care-și iubește mama, sunt perfect de acord cu asta.

TABU: Aveți o istorie destul de lungă pentru o țărișoară eminamente retrogradă, cu un popor care cultivă smerenia ipocrită mai abitir decât porumbul. Cum rezistați?

IRINA NIȚĂ: Am ajuns la a noua ediție de festival și la al optulea marș. Anul ăsta, ne concentrăm pe lucrurile care ne definesc ca oameni, dincolo de orientarea sexuală, pe solidaritate, pe tot ceea ce ne apropie. Avem mai multe evenimente culturale, gândite pentru orice tip de public, inclusiv cel hetero. Am invitat o piesă de teatru a unui teatru din Republica Moldova, "ROGVAIV", care poate fi interesantă și pentru un homofob. E bazată pe reacțiile reale ale politicienilor moldoveni, în discuțiile despre legea împotriva discriminării. Râzi, oricine ai fi. Avem un film absolut genial, Secret Years, cu poveștile a unsprezece lesbiene din Ungaria, care și-au trăit orientarea sexuală în perioada comunistă. Sunt povești cu care ne putem identifica ușor. Poveștile unor femei mai apropiate nouă decât cele dintr-o țară vestică. Apoi, o să avem o bibliotecă vie - un eveniment care se va desfășura așa: niște oameni, cu experiența și opiniile lor, vor fi "cărțile". Vor exista un "bibliotecar" și un "catalog", în care fiecare "carte" se va descrie cu un paragraf. Iar publicul va putea împrumuta "cartea" care-i va stârni curiozitatea și o va "citi" prin dialog.

Cum ați atras-o pe Loredana?
Loredana este a partenerilor noștri, PSI România. E ambasadoarea programului lor dedicat comunității LGBT: "Eu sunt! Tu?"

374053_315468578481104_964772522_n

De ce refuză o mare parte din comunitatea LGBT să participe la Marșul Diversității?

Eu îți pot enumera doar pretextele invocate, fără să discut legitimitatea lor. Unii spun că nu vin, pentru că nu vor să fie văzuți de șefi sau de vecini. Chiar și oameni foarte deschiși în privința orientării lor sexuale au zone în care nu sunt out. Să apari la televizor la un astfel de marș e ca un statement. Dacă ești heterosexual, e ușor, pentru că ți-e evidentă calitatea de susținător. Dar dacă ești gay și ți-ai construit întreaga viață pe discreție, e o problemă. Iar dacă ai o relație fericită cu cineva care nu e deloc out, îi poți cauza probleme prin vizibilizarea ta. Alții spun că se tem de reacțiile extremiștilor homofobi. Alții spun că evenimentul nu-i reprezintă, adică: sunt voci din lumea LGB și uneori chiar T, care au sugerat să impunem un dresscode - ținută business. Pentru că nu se simt reprezentați de persoanele care se travestesc. La asta, am un răspuns simplu: "Câtă vreme tu nu vii la marș, să te reprezinți singur, te reprezintă tocmai persoanele care se travestesc. Și va fi cu atât mai greu să transmiți ideea că nu ești, de fapt, decât un om obișnuit.".

Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii, și echipa sa

Ați accepta un astfel de dresscode?
Cum să impun eu, ca organizator al unui festival al diversității, o regulă de genul: vă puteți exprima diversitatea, dar numai în forma dată de noi? Am încălca una dintre valorile pe care ne sprijinim activitatea: libertatea de expresie. Dar, dacă cineva își dorește să poarte o ținută business, e binevenit. E important să promovăm ideea că mulți gay au o înfățișare și un comportament comun și că nu se deosebesc radical de restul oamenilor.

Cum vă afectează Marșul Normalității?
A fost un moment de amuzament suprem anul în care s-au organizat trei Marșuri ale Normalității. Fiecare cu normalitatea lui. Biserica cu normalitatea ei, Noua Dreaptă cu normalitatea ei și conservatorii veniseră și ei cu o normalitate. Pentru mine e incredibil faptul că oamenii nu pot pune în oglindă: cum arată Marșul Normalității și cum arată al nostru. Nimeni nu remarcă pumnul strâns, înjurăturile și obscenitățile de la Marșul Normalității. Semnele prin care ei exprimă că nu-s de acord cu homosexualitatea. "Ce-o să spună copiii noștri când or să vadă doi bărbați ținându-se de mână?" zic ei. Și ies pe stradă - și, de obicei primesc centrul Bucureștiului - cu desene care înfățișează doi bărbați angajați într-un act sexual. Eu cred că e ceva mai greu să le explici copiilor chestia asta.

O afirmație comună printre cetățenii de rând este: dacă eu nu fac Heterofest, tu de ce faci Gayfest?
Zi-le acestor cetățeni să gugălească termenul "festival". O să găsească tone de festivaluri dedicate dragostei, predominant celei heterosexuale. Mai simplu: la orice nuntă, există acea tradiție a alaiului care defilează din poartă în poartă, să-și manifeste fericirea. Valentine's Day e o sărbătoare a dragostei, nu? Sau, să te întreb eu: de ce nu e deranjat nimeni de o paradă militară, de exemplu? Sau de parada motocicliștilor? E dreptul unui grup de oameni care au ceva în comun să iasă în stradă și să-și celebreze comuniunea.
Apoi: ca heterosexual, nu ai de ce să manifești pentru drepturile tale, de vreme ce-ți sunt garantate.

Mai există violență fizică la marșurile Gay Pride?
Nu avem de unde să știm. În ultimii ani, marșul nu mai e marș în adevăratul sens al cuvântului. O paradă înseamnă, nu-i așa, să ieși în spațiul public și să te arăți. Noi ieșim într-un spațiu public, dar într-unul complet izolat de jandarmi. E ca o petrecere privată în mijlocul străzii. La finalul party-ului, în punctul terminus, toată lumea e invitată să-și scoată toate semnele de participant și să dispară cât se poate de discret cu putință. De aceea, Marșul ajunge la public doar prin intermediul jurnaliștilor, care aleg doar pozele foarte pitorești.

374254_315468811814414_1573533641_n

Te deranjează acest stereotip, al poponarului fistichiu și împopoțonat?
Stereotipul, prezentat ca imaginea absolută a comunității, e ca și cum am încerca să definim un heterosexual fotografiindu-l în timpul carnavalului de la Rio. Oamenii habar n-au câți gay există în cercul lor de prieteni, în familia lor și printre colegii lor de serviciu. Stereotipul e cel care te împiedică să descoperi persoana. Sunt oameni care refuză să creadă că X e gay, doar pentru că X nu arată așa cum cred ei că arată un gay. Inclusiv despre fostul președinte ACCEPT, Florin Buhuceanu, care e out, m-a întrebat cineva de la o ONG dacă e cu adevărat gay. Am avut un curs juridic aici, la ACCEPT. Iar în formularul de evaluare al cursului, cineva a scris "Am fost surprins să văd că persoanele gay se îmbracă normal". Ce legătură avea asta cu conținutul cursului? Sau: "Nu știam că gay-ii pot avea job și educație". Sunt exemple grăitoare în privința calapodului cu care vor ei să te potrivești neapărat.
Pe de altă parte, înțeleg nevoia presei de a sublinia că au filmat un marș Gay Pride și nu un protest pentru salvarea Roșiei Montane. Deși, între noi fie vorba, participanții sunt cam aceiași.

Foto: arhiva ACCEPT.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle